Acasa Eco Premiera lui Volkswagen ID.3 la Frankfurt. Tot ce am aflat

Premiera lui Volkswagen ID.3 la Frankfurt. Tot ce am aflat

de Adrian Mitrea

Mașina 100% electrică Volkswagen ID.3 a debutat în fața publicului larg la Salonul Auto de la Frankfurt (12-22 Septembrie) și, teoretic, nu mai are secrete pentru nimeni. Acesta este al treilea model revoluționar din toată istoria Volkswagen, după Beetle și Golf. Iar odată cu ID.3 întregul colos Volkswagen Group se reinventează și joacă totul pe o carte: electromobilitatea. Iată tot ce am aflat despre ID.3 la salonul auto german, precum și întrebările care încă așteaptă un răspuns.

Am făcut parte din grupul de jurnaliști pe care Volkswagen i-a invitat la Frankfurt, astfel că am avut ocazia să vorbesc cu oficiali la cel mai înalt nivel, în cadru formal și informal, cu prilejul dezvăluirii mașinii și în cadrul cinelor festive. Toate informațiile relevante pe care am reușit să le strâng sunt în acest articol.

Informații pe scurt:

  • Preț de pornire sub 30.000 Euro cu tot cu TVA și fără subvenții. Varianta ID.3 1ST Edition pornește de la sub 40.000 Euro (cu tot cu TVA și fără subvenții).
  • Autonomie 330 km, 420 km sau 550 km, în funcție de bateria aleasă (45 kWh, 58 kWh sau 77 kWh). Varianta ID.3 1ST vine doar cu baterie de 58 kWh.
  • Încărcare: 290 km autonomie în 30 min. de încărcare la o stație de 100 kW.
  • Prețul rezervării unui ID.3 1ST Edition: 1.000 Euro.
  • Motorul electric dezvoltă 150 kW (204 CP) și 310 Nm, iar viteza maximă a mașinii este 160 km/h.
  • Ediția specială Volkswagen ID.3 1ST va fi disponibilă în trei configurații fixe. Clienții pot schimba doar culoarea exterioară și culoarea interiorului.
  • Toți clienții primesc un pachet de încărcare gratuită pentru 10.000 km, în limita a 2.000 kWh, ceea ce este perfect acoperitor din moment ce mașina va avea un consum mediu real mult sub 20 kWh/100 km.
  • Încărcare fast charge pe port CCS: 50-100 kW. Încărcare semi fast charge pe port Type 2: 11 kW.

Volkswagen ID.3 1ST include sistem de navigație cu touchscreen de 10 inch, radio digital DAB+, scaune încălzite, volan încălzit, cotiere individuale pentru locurile din față, cablu de încărcare Type 2 și jante din aliaj ușor de 18 inch.

ID.3 1ST Plus include, peste varianta anterioară, cameră video de marșarier, tempomat adaptiv (ACC), sistem keyless Kessy Advanced, scaune cu design specific, consolă centrală cu două porturi USB-C, iluminare ambientală, geamuri fumurii, jante din aliaj ușor de 19 inch, pachet de design exterior Style, faruri LED matrice, și lumini cu LED pentru poziții, semnalizări și stopuri de frână.

Volkswagen ID.3 1ST Max are, peste versiunea Plus, head-up display cu realitate augmentată, sistem audio Beats, plafon din sticlă cu acționare electrică, jante din aliaj ușor de 20 inch, sistem de păstrare a benzii de circulație cu funcție Emergency Assist, sistem de încărcare inductivă pentru telefonul mobil și scaune tip comfort.

Se poate observa, așadar, că încă din varianta de bază mașina vine cu sistem de navigație, respectiv sistem multimedia cu touchscreen de 10 inch. La varianta a doua merită menționat faptul că sistemul keyless permite pornirea mașinii fără a mai apăsa vreun buton în habitaclu. Mașina va recunoaște următorul comportament: șoferul se apropie de mașină, deschide ușa, se așează pe scaun, închide portiera, apasă frâna, cuplează centura de siguranță, selectează modul D (Drive). În acest moment apăsarea pedalei de accelerație va coincide cu plecarea de pe loc a mașinii. Toate acestea fără a mai apăsa butonul Start/Stop (care încă există fizic în mașină din motive de legislație). Deci Volkswagen a reușit să scoată din rutina pornirii mașinii acțiunea de a apăsa un buton (sau de a roti o cheie).

Rămâne de văzut, în toamna lui 2019, cât va costa fiecare versiune în parte. În acest moment este sigur faptul că varianta de bază va porni de la sub 40.000 Euro cu tot cu TVA și fără subvenții. Aceasta este una dintre întrebările la care n-am găsit încă un răspuns: cât costă exact fiecare versiune.

Interiorul de tip Open Space lasă mult spațiu pentru pasageri și bagaje, motorul fiind integrat în spate (sub podeaua portbagajului, laolaltă cu întreg sistemul de suspensie independentă).

ID.3 n-are însă portbagaj și în față, chiar dacă motorul a fost mutat în spate. Sub capota față se găsește un „spațiu tehnic” ce oferă acces la diversele rezervoare cu fluide și la filtrul de habitaclu.

Volkswagen ID.3 1ST Edition se bucură de peste 30.000 de rezervări în toată lumea, din care 450 de unități vor veni în România. Țările în care vor merge cele mai multe exemplare sunt Germania, Norvegia, Olanda, Suedia, Marea Britanie. O suplimentare a numărului de mașini alocate României a fost posibilă datorită cererilor numeroase venite de la noi din țară. Oficial nu a fost comunicată o cifră, dar putem specula că este vorba despre 100 unități în plus, deci un total de 550 mașini care ar trebui să ajungă în România în 2020. Cifrele de producție pe țări (adică pentru celelalte țări, în afară de România) n-au fost dezvăluite.

ID.3 vine cu trei versiuni de autonomie (baterie): 330 km (45 kWh), 420 km (58 kWh), 550 km (77 kWh), iar varianta 1ST va avea capacitate de 58 kWh – deci intermediară. Chiar și după ce vor fi disponibile pe piață toate cele trei variante, oficialii Volkswagen estimează că versiunea cu baterie de 58 kWh va continua să reprezinte grosul vânzărilor.

Producția de serie va demara în Noiembrie 2019. Acest lucru înseamnă că primele review-uri vor apărea în primul trimestru al anului 2020, iar livrările către clienți vor fi onorate efectiv începând cu T2 din 2020.

Amprenta de carbon a lui ID.3, în momentul livării către client, este neutră fiindcă întreg lanțul de producție este gândit sustenabil și ecologic, spune Volkswagen.

Pe ID.3 a debutat și noul logo al Volkswagen, cel care va fi preluat de toate noile modele de acum înainte.

Citește și:

9 comentarii

Cristi 23 septembrie 2019 - 22:47

Buna ziua,
Frumoasa prezentarea acestui model. As dori sa stiu care este parerea ta despre interior? In zona bordului se vede o evolutie semnificativa si parca o apropiere de i3 cu maneta de selectie a directiei de mers. Insa fetele de portiera si scaunele nu lasa impresia unei calitati ridicate, ducand cu gandul mai mult catre o metoda de reducere a costurilor.

Reply
Adrian Mitrea 24 septembrie 2019 - 08:50

Bună! Din multe puncte de vedere ID.3 se aseamănă cu i3, la partea de comenzi și dispunere a organelor mecanice, ai remarcat corect.
Materialele sunt inferioare oricărui i3 din punctul de vedere al calității percepute / textură. E și normal, așa este poziționarea de marcă a Volkswagen, sub BMW. Să nu uităm și faptul că în echipare similară un ID.3 va fi cu aproape 10.000 Euro mai ieftin decât un i3. Adică cu peste 30% mai accesibil. Această diferență de preț trebuia să se găsească undeva.
Ce mi se pare mai important este însă faptul că ID.3 impresionează prin calitatea proiectării: modul în care se îmbină elementele, toleranțe foarte mici, robustețe excepțională. Dacă îmi e permisă comparația, ID.3 pare sculptat tot dintr-o bucată de lemn, în timp ce unele mașini lasă impresia unor jucării Kinder cu ulte piese. Evident, exagerez ecartul dintre ID.3 și altele doar de dragul evidențierii acestei calități intrinseci care transcende unele materiale mai simple folosite la interior.

Reply
Lucian 25 septembrie 2019 - 15:09

Salut, frumos scris articolul dar cu niste greseli de unitati de masura. Energia stocata in baterii se masoara in kWh. Puterea cu care incarci masina se masoara in kW. E ca si cum ai spune ca de la Bucuresti la Pitesti sunt 100km/h si viteza maxima cu care mergi pe autostrada e 100km

Reply
Adrian Mitrea 25 septembrie 2019 - 15:23

Salut! Poți să-mi dai copy/paste din text unde spui că am făcut această confuzie sau greșeală?
Tocmai l-am recitit și nu identific. Iar de la bun-început mi-am propus să nu încurc kW cu kWh, așa că am avut permanent asta în minte. Mulțumesc!

Reply
Lucian 25 septembrie 2019 - 15:50

„Încărcare fast charge pe port CCS: 50-100 kWh. Încărcare semi fast charge pe port Type 2: 11 kWh.”
trebuia sa fie asa:
Încărcare fast charge pe port CCS: 50-100 kW. Încărcare semi fast charge pe port Type 2: 11 kW.
Cred ca mai era undeva dar imi scapa acum.

Reply
Adrian Mitrea 25 septembrie 2019 - 16:25

Păi aici am spus câți kWh ia mașina într-o oră de încărcare, nu m-am referit la puterea stației. Am explicat care este cantitatea de energie transferată prin fiecare care port. Subliniez, cantitatea.
Mersi!

Reply
Lucian 25 septembrie 2019 - 20:40

pai tot nu e ok, scrie atunci 50kWh/h, in fine, cum crezi tu, e articolul tau:)

Naivu 26 septembrie 2019 - 14:34

Fara suparare, dar Lucian are dreptate. Ati folosit de mai multe ori in articolele dvs kWh pt viteza de incarcare, v-au mai corectat si altii si ati mai respins corectia cu o explicatie similara.
Prin definitie, puterea este cantitatea de energie trasferata in unitatea de timp; viteza de incarcare a bateriei poate fi exprimata fara probleme in unitati de putere, in kW; kW (si nu kWh) este folosit si in PlugShare (puterea statei = viteza teoretica maxima de consum de energie electrica = viteza teoretica maxima de incarcare a BEV) si in specificatiile tehnice de la i3, Zoe, Leaf, etc.
Ati argumentat ca, in fraza „Încărcare fast charge pe port CCS: 50-100 kWh. Încărcare semi fast charge pe port Type 2: 11 kWh.”, „50-100” si „11” se refera la cantitate (si de aceea este in kWh). Atata timp cat contextul nu se refera la cati kWh au fost de incarcat ultima data ci la „câți kWh ia mașina într-o oră de încărcare”, trebuie precizata nu doar cantitatea ci si timpul: „11 kWh intr-o ora” sau „11 kWh/h” sau, cel mai corect si mai elegant, „11 kW”!
Altfel, daca nu am intelege nimic si am privi cu ochelari de cal, am ajunge la concluzia ca, incarcand pe port Type 2 am putea adauga in baterie maxim 11 kWh indiferent cat lasam la incarcat, iar incarcand pe port CCS am putea adauga 50 kWh intr-o baterie de 45 kWh !!! 🙂

Naivu 26 septembrie 2019 - 15:21

Personal, cel mai mult imi place exprimarea vitezei de incarcare in „km/h”; desi ar trebui precizat „km autonomie WLTP / h incarcare” (iar riguros dpdv stiintific ar fi in „kW”).
Pt ca scopul final este sa ne deplasam unde avem nevoie, nu umplerea bateriei cu kWh !!!
Daca ar obliga si producatorii de Plug-in hibride sa puna in prezentarea masinii viteza de incarcare in „km/h”, poate i-ar imboldi sa puna chargere mai performante!

Lasa un comentariu