Rețeaua de încărcare pentru mașini electrice din România se îndreaptă cu pași repezi spre ieșirea din faza de pionierat: în toate orașele importante din țară există cel puțin câteva puncte de încărcare de putere medie (22 kW) și minimum o stație rapidă (50 kW). Așadar, în acest articol vei găsi informații despre unde încarci o mașină electrică în 2019 și cât costă să faci asta.
Din capul locului e bine să știi că 1 kWh = 0,5 Lei, în medie, pentru un consumator casnic. Înmulțești această sumă în Lei cu capacitatea bateriei mașinii electrice care te interesează și afli cât costă, acasă, o încărcare. Mai multe detalii sunt în acest articol.
De asemenea, e important să știi că timpul de încărcare pentru o mașină electrică depinde de trei parametri importanți:
- 1) Capacitatea bateriei (cât e de mare);
- 2) Puterea prizei/stației la care încarci (între 3,7 kW și 50 kW);
- 3) Puterea încărcătorului integrat în mașina ta electrică.
Astfel, încărcarea unei baterii obișnuite de mașină electrică a anului 2019 (capacitate 40 kWh) poate dura între o oră și 12 ore, în funcție de cei trei parametri de care vorbeam mai sus.
Cu această energie (40 kWh) poți parcurge între 100 și 300 km și te va costa între 0 (zero) și 78 Lei.
Acum intru în detalii, pentru cine vrea să aprofundeze. Pentru început, un pic de istorie și… cum stăm în prezent.
2011
Primul punct de încărcare pentru mașini electrice a fost înaugurat cu surle și trâmbițe în 22 Iunie 2011, la sediul Transelectrica din aproprierea Pieței Unirii din București. Era, de fapt, „o priză chioară” de 230 V, 16 A, cum avem cu toții acasă. Doar că aceasta era pe stradă, avea un loc de parcare dedicat și puteai să încarci un autovehicul electric acolo. În teorie. Faptic, acel loc de parcare a fost mereu ocupat de șoferi cu mașini pe benzină sau diesel. După aproape opt ani această „stație” a fost dată uitării.
2015-2016
Doar că în 2015 asistam la un nou început, odată cu instalarea primei „stații adevărate”, de mare putere (50 kW), la sediul Porsche România din Pipera. În 2016 a urmat o alta similară (tot 50 kW) la sediul BMW Group și tot atunci deveneau funcționale și primele stații de 50 kW plasate în parcările marilor centre comerciale. S-au făcut remarcați Kaufland/e-charge Renovatio (la nivel național) și Lidl (pe București).
Tot în acești ani au început să apară la comercializare în România, pe cale oficială, și primele automobile electrice compatibile cu această infrastructură de încărcare de mare putere.
2017-2018
Anii 2017 și 2018 au marcat dezvoltarea rețelei de încărcare pe bazele deja puse anterior, plus puncte de încărcare noi. În această perioadă au început să iasă la lumină nume precum Polyfazer, Rotric, Romstal, Electromagnetica, Penny, Mega Image, EVconnect, OMV + Electrica, Rompetrol, Mol, ETU, MCM Petrol, Enel, E.ON, engie, Uber (Green), BCR (eGO).
Observi, așadar, că sunt nume care-ți sunt deja cunoscute, altele de care n-ai auzit niciodată.
Practic încep să se facă remarcate companii noi pe subiectul electromobilității, iar marii benzinari diversifică tipurile de carburant oferite, adăugând și stații de curent electric pe lângă stațiile de benzină și diesel. De departe, în acest moment, Rompetrol și Mol stau cel mai bine din România la capitolul infrastructură pentru mașini electrice. Și marile companii din energie apar pe tapet, cu efecte care se vor vedea în 2019 și mai târziu.
În 2018 am asistat și la tentativa de a tarifa încărcarea mașinilor electrice mai scump decât echivalentul pe benzină sau diesel și la vremea respectivă am scris despre asta (AICI). În scurt timp compania respectivă a revenit cu oferte mai pământești și am scris AICI.
2019
Pentru acest an sunt așteptate în România primele stații de putere foarte mare (150 kW) față de tot ce aveam până acum (50 kW). Concomitent, vor apărea și primele mașini care se pot încărca la asemenea puteri.
S-ar putea să vedem chiar și prima stație de 350 kW în România, în acest an. Dacă nu, sigur în 2020.
Rețeaua de putere medie (22 kW) va fi consolidată, la fel și cea de putere mare (50 kW). Toate acestea vor fi posibile prin eforturile cumulate ale unor companii private care folosesc în principiu fonduri europene pentru crearea acestor stații.
Și autoritățile locale se vor implica mai mult în crearea de stații. Dacă până acum au dat doar avize și au tăiat panglici, Primăriile din țară vor avea un rol mai activ și vor avea propriile stații – cel mai probabil create tot în parteneriat cu companiile private deja specializate în infrastructură pentru automobile electrice. Dar branding-ul va fi al Primăriilor. În București deja avem așa ceva, în noua parcare publică de la Palatul Copiilor (Parcul Tineretului).
Costuri
În cele mai multe locuri (încă) este gratuit să încarci o mașină electrică, iar cel mai scump preț pe unitate (1 unitate = 1 kWh) este de 1,95 Lei.
Cu alte cuvinte, să încarci o mașină cu baterie de capacitate 40 kWh poate costa între 0 și 78 Lei.
Într-un caz nefericit (worst case scenario) vei parcurge 100 km cu acești 40 kWh. Și vei cheltui 78 Lei pentru asta. E vorba despre drumuri scurte prin oraș, iarna, folosind des funcția de încălzire din telecomandă/aplicație (de care este capabilă aproape orice mașină electrică). Am descris consumul în acest scenariu de utilizare AICI.
Într-un caz fericit vei parcurge 300 km cu acești 40 kWh (78 Lei): primăvara și toamna, fără aer condiționat, drumuri mai lungi pe DN, viteză moderată (nu mai mult de 90 km/h).
Prețurile per unitate (kWh) variază între 0 și 1,95 Lei în funcție de rețea (furnizor) și de puterea stației. În cazul în care nu e gratis, în 2019 este mai scump să încarci mai repede și mai ieftin să încarci mai lent (1,95 Lei/unitate la 50 kW, față de 1,45 Lei/unitate la 22 kW sau chiar 0,5 Lei/unitate la 22 kW în cea mai accesibilă rețea).
Termenul de unitate apare ca echivalent pentru kWh din motive de legislație. Furnizorii de electricitate nu pot vinde curent electric către un automobil (adică spre un bun care se deplasează), ci doar către un punct fizic fix (clădire, stație). Așa că furnizorii s-au adaptat și au botezat kWh în unitate, să fie cât mai simplu de înțeles de către utilizatori.
- 0 Lei/kWh = 0 Lei un plin de 40 kWh
- 0,5 Lei/kWh = 20 Lei un plin de 40 kWh
- 1,45 Lei/kWh = 58 Lei un plin de 40 kWh
- 1,95 Lei/kWh = 78 Lei un plin de 40 kWh
Normalitatea anului 2019 arată cam așa: 0,5 Lei/kWh = 20 Lei un plin de 40 kWh = 200 km autonomie = 10 Lei pentru 100 km = 0,1 Lei pentru 1 km (adică de 4-6 ori mai ieftin decât cu o mașină pe benzină sau diesel, neluând în calcul prețul de achiziție și costurile de exploatare în timp la niciuna dintre tipurile constructive de mașini la care fac referire).
În cazuri izolate încărcarea unei mașini electrice se poate face plătind servicii de parcare (la suprapreț). Practic e tarifată staționarea la stație, nu curentul consumat (ceea ce crează dezechilibre majore de cost pe kilometru, din moment ce diversele mașini electrice de pe piață au parametri de încărcare foarte diferiți – între 3,7 și 50 kW). Din fericire pentru utilizatorii de mașini electrice și hibride plug-in acest model de tarifare este foarte rar și probabil va dispărea în timp.
Rezultă, așadar, un preț pe kilometru cuprins între 0 Lei și 0,78 Lei, în funcție de mai multe variabile: anotimp, stilul de condus, eficiența mașinii tale, prețul per kWh, confortul termic al habitaclului dorit la fiecare plecare.
Cu 1 kWh cam orice mașină electrică de pe piață poate parcurge, într-o medie grosieră, circa 5 km. Deci 1 kWh = 5 km. La „costurile de acasă” asta înseamnă 0,1 Lei/km.
Doar că acel 1 kWh = 5 km poate deveni 1 kWh = 3 km (condiții meteo și de drum defavorabile) sau în 1 kWh = 8 km (condiții meteo și de drum favorabile).
În comparație cu o mașină pe benzină sau diesel comparabilă, orice automobil electric poate pierde la capitolul cost/km dacă nu îndeplinești măcar una dintre următoarele condiții:
- 1) Ai posibilitatea să o încarci acasă;
- 2) Ai posibilitatea să încarci la un punct care oferă prețuri „ca acasă” (0,5 Lei/kWh);
- 3) Ai la îndemână încărcare gratuită.
Dacă niciunul dintre aceste trei lucruri nu se întâmplă, costul pe kilometru nu va fi neapărat mai bun la un automobil electric vs. un automobil pe combustie. E vorba despre motorizări și echipări comparabile. În lipsa unui cost/km foarte bun rămân, desigur, alte avantaje ale automobilului electric.
Aceste calcule grosiere pot fi ușor date peste cap de evoluția în sus sau în jos a prețului carburanților fosili; de evoluția prețurilor energiei electrice; precum și de evoluția planurilor tarifare de la punctele de încărcare.
Fără îndoială viabilitatea automobilului electric stă pe nisipuri mișcătoare pentru că mulți actori implicați direct și indirect în electromobilitate au câte un cuvânt greu de spus. Iată doar câteva dintre preocupările cele mai comune:
- Dispariția ecobonusului de 10.000 Euro (Rabla Plus) va face din start orice mașină electrică mai scumpă cu 10-40% față de un echivalent al său diesel sau pe benzină. Vorbim strict de achiziție.
- Generalizarea unor prețuri de 1,95 Lei/kWh va face ca 100 km parcurși electric să coste cam la fel cu parcurgerea acelorași kilometri cu o mașină diesel comparabilă.
- Dezvoltarea infrastructurii de încărcare n-are un calendar foarte transparent și nici costuri previzibile. Între timp benzinăriile clasice s-au dovedit fiabile (hardware și software vorbind) și cu prețuri stabile – nu există teama că s-ar putea să nu meargă pompa ori că un litru de benzină poate costa 5 Lei sau 20 de Lei în funcție de stație sau de viteza cu care umpli rezervorul.
- Tehnicienii specializați în reparația mașinilor electrice sunt puțini, ceea ce se poate traduce în costuri mari de service post garanție. Există inclusiv riscul de a nu mai putea repara o mașină electrică stricată ca urmare a unui defect exotic.
- Înlocuirea bateriei de propulsie este scumpă (la prețurile de acum), putând ajunge chiar să depășească valoarea de piață a întregii mașini. La clientul final prețul pentru 1 kWh capacitate a bateriei este de aproximativ 300 Euro cu tot cu TVA.
Sigur că e puțin probabil ca toate aceste conjuncturi fataliste să se întâmpla toate, deodată.
Momentan este foarte avantajos să utilizezi o mașină electrică în locul uneia pe benzină sau diesel. Și așa a tot fost din 2015 încoace. Cei care au trecut la electromobilitate printre primii (early adopters) au deja, fiecare, zeci de mii de kilometri parcurși cu costuri 0 (zero) sau foarte mici. Și au trecut patru ani de atunci.
Vor mai urma, probabil, 2-3 ani de aur pentru automobilul electric, în România, cu încărcări gratuite, scutire de taxe și impozite, parcare gratuită…
Apoi, în funcție de cât de relevant va deveni în parcul auto național, este de așteptat ca automobilul electric să devină purtător de taxe și tarife venite din toate părțile.
Cu excepția unor nișe în timp și spațiu – cum avem acum – utilizarea unui automobil n-a fost niciodată ieftină ori accesibilă pentru oricine. Mașinile pe benzină mici și economice au avut anii lor de glorie prin 1970, când erau ieftine de cumpărat și folosit. Apoi le-a crescut complexitatea, siguranța și prețul. Și dieselul a avut anii săi de glorie, fiind deosebit de economic și ieftin de folosit. Apoi s-a scumpit motorina, depășind chiar prețul benzinei, s-au scumpit și mașinile diesel, au crescut taxele, urmează interdicția dieselurilor până la nivel de Euro 4 în unele orașe importante din lume.
Așadar, când vorbim de unități mari de timp (10 ani, să zicem), previzibilitatea e o himeră.
În ceea ce privește electromobilitatea, este important să fim realiști, să conștienzăm faza în care suntem și să decidem în cunoștință de cauză ce facem mai departe.
Link-uri și articole utile:
- PlugShare.com – harta stațiilor de încărcare din România și din lume
- Cât consumă o mașină electrică iarna? Până la 25-30 kWh/100 km. La ce să te aștepți (2019)
- Spre Marea Unire și Centenar cu mașina electrică. Ruta: București – Alba Iulia și retur. 900 km în 3 zile (2018)
- Un Craciun de neuitat – aventuri cu masina electrica BMW i3 pe ruta Bucuresti-Sibiu si retur (2016)
- Rezultatele unui test comparativ nedrept: BMW i3 vs. Renault Zoe Z.E. R90 (2018)
- Vara cu mașina electrică. Cum influențează canicula autonomia (2018)
- Iarna cu masina electrica. Cum influenteaza gerul autonomia (2017)
- Mașinile hibride și electrice, achiziții mai sigure pe piața second hand. Samsarii fug de ele (2018)
48 comentarii
Apreciez foarte mult partea finala a articolului, anume consideratiile privind viabilitatea si previzibilitatea economica a detinerii / utilizarii unui automobil electric. Sunt aspecte foarte importante, care aproape intotdeauna sunt trecute cu vederea. Felicitari pentru acest articol profesionist si bine documentat.
Mulțumesc!
In continuare sunt de parere ca un drum de 6-700 de km nu ar trebui parcurs in aproape 2 zile (Într-un caz fericit vei parcurge 300 km cu acești 40 kWh (78 Lei): primăvara și toamna, fără aer condiționat, drumuri mai lungi pe DN, viteză moderată (nu mai mult de 90 km/h). / Astfel, încărcarea unei baterii obișnuite de mașină electrică a anului 2019 (capacitate 40 kWh) poate dura între o oră și 12 ore, în funcție de cei trei parametri de care vorbeam mai sus.)
Păi nici nu durează două zile. Cu infrastructura existentă poți parcurge 700-800 km în 12-14 ore, cu o mașină electrică din 2019, cu tot cu timpul de încărcare. Oricum, întrebarea rămâne “De câte ori faci 800 km pe an?”. Dacă răspunsul e de 24 de ori, atunci mai bine iei un diesel 1.6-3.0. Nu există sculă bună la toate. Ciocanul e pentru bătut cuie, nu pentru scos șuruburi. Așa e și cu automobilele.
Problema e ca nici ptr oras nu sunt bune decat daca ponderea lor in totalul masinilor este neseminificativa. Imagineaza-ti, daca marea majoritate a masinilor din Bucuresti ar fi electrice, unde vor fi incarcate (in cartierele de blocuri cu masinii parcate de jur imprejurul blocurilor vor atarna cabluri de la balcoane?); apoi, infrastructura energetica sustine incarcarea pe timpul noptii au unui parc de cateva milioane de masini?; apoi, acea energie electrica de unde va proveni? – vezi scandalul recent cu greva din Valea Jiului.
Opinia mea e ca va mai dura multi ani pana cand umanitatea va fi pregatita ptr transport electric. In acest moment si in tarile dezvoltate ponderea lor in parcurile auto e nesemnificativa. Abia sunt cateva procente in vanzarile pe 2018! Transportul electric in acest moment este o demagogie exploatata de autoritati sub pretextul poluarii pentru o taxare suplimentara a marelui parc auto conventional.
Felicitari ptr articolele pe care le scri (am citit si plimbarea ptr inelul de logodna – Felicitari si ptr acel moment), iti urmaresc si materialele video care mi se par interesante si bine facute, insa parerea mea e ca incurajarea achizitiei de amsini electrice e o abordare gresita ptr moment, inclusiv cu puterea exemplului daca ma gandesc la achizitia acelui BMW i3.
Sunt foarte bune și atâtea câte sunt, crede-mă.
Mă uit doar la mașinile Uber Green (Zoe, e-Golf, Soul EV, i3) și văd că fac circa 10.000 km pe lună fiecare. Înseamnă ceva! Și când te gândești că înainte de electricele astea dieselulurile fumegânde erau singura soluție… Uită-te la parcul de taxi-uri al Capitalei. Dacă peste noapte ar deveni electrice toate, mare parte din poluare ar dispărea.
Problema nu e neapărat benzina în sine ori dieselul, ci întreținerea defectuoasă. Ori o mașină electrică merge sau nu merge, nu există cale de mijloc să mergi cu ea ieșindu-i fum din baterie…
Iar până vor fi multe mașini electrice în București avem timp să dezvoltăm soluții. Niște prize simple de exterior pe orice loc de parcare regulamentar ar rezolva problema. Nu toate mașinile vor avea nevoie de multă energie în același timp. Nu toate mașinile vor ajunge seara cu bateria goală. Asta e ideea. Cum nici toate mașinile pe benzină sau diesel n-au simultan nevoie, toate, de carburant…
În plus, eu încerc să conving pe nimeni că „e bine ca mine”. Nu. Eu informez și povestesc din experiența mea. Fiecare își face calculele cum crede. Scopul meu e ca tu să ai informația.
o sa se rezolve si taxiurile din bucuresti si peste tot, vine dacia electrica, probabil 2021, si cu ajutoare de la stat va fi viabila, Adica v-a costa vreo 15.000 cu ecobonus sub acei 15 mii, poate undeva la 9000
Poluarea creata de producerea unei baterii electrice este foarte mare. Materialele folosite la producerea ei, deasemenea sunt rare si foarte scumpe.
Ca o masina electrica sa ajunga gradul de poluate al unui autovehicul traditional trebuie sa ruleze 80,000 Km (cu o singura baterie).
Practic se muta poluatea dintr-un loc in altul.
Cel mai bun este mersul pe jos
https://newseu.cgtn.com/news/2021-01-01/Are-electric-vehicles-really-better-for-the-environment–W0FZ67n1qU/index.html
Te-ai spălat pe dinți în dimineața asta? Ai scuipat în chiuvetă? E vreo diferență între a scuipa în chiuvetă și a scuipa în mijlocul sufrageriei? Că tot scuipi, doar că se duce în altă parte.
Sau preferi exemplul cu toaleta?
https://0-100.ro/2020/08/28/masina-electrica-groapa-de-gunoi-si-wc-ul-din-fundul-curtii-care-este-diferenta/
Ok, incearca sa te mai informezi. Daca stai la bloc, nu iei electrica, sau o incarci la serviciu. Sau o data pe saptamana cand mergi la Kaufland ori la mall.
Infrastructura energetica ar duce fara probleme incarcarea pe timp de noapte, de obicei noaptea e o problema ca nu are CE sa consume cat curent se produce. E mai complicat, studiaza.
Energia electrica nu are relevanta neaparat de unde sau din ce vine. Da, e poluanta DAR nu e la tine in oras. Parca tot e mai bine, desi nu ideal.
Vezi Norvegia. 10% din autoturisme sunt electrice sau hibrd. 10%! In anul 2018 procentul masinilor noi vandute electrice si hibride a depasit pe cel al celor conventionale, pentru prima oara in istorie…
ca sa bati si sa scoti cuie in acelasi timp ia-ti o TESLA :))
Mda, si eu in continuare sunt de parere ca nu e normal ca pentru 580 dm3 de marfa să mergi cu 4 Matiz! Ai putea lua un break pentru asta, oare? De curiozitate, unde si cat de des mergi tu acei 700km? La distantele acestea de obicei e mai ieftin avionul…
Daca ai o singura masina in familie… nu-ti bate capul, electrica e prea complicata pentru moment. Dar ia in considerare ca sunt suficient de multe familii cu doua sau mai multe masini si niciuna electrica. Ori ca se cumpara crossovere si mici suv-uri de 35-40.000€ pentru a transporta copilul la scoala…
Corect!
Aș adăugat și faptul că sunt multe gospodării de tip casă la curte în oraș sau lângă oraș, cu două mașini relativ scumpe în familie și niciuna electrică. Iar fiecare mașină face cel mult 40-60 km pe zi. Pentru astfel de cazuri un vehicul electric este perfect.
Nu vad niciun avantaj la electrice, consum Tesla model s in vara 25- 27 kw, in luna decembrie 35kw (au fost temperaturi pozitive) in luna ianuarie 41kw (- 5-7 noaptea, -2+4 ziua) aceleasi drumuri cu VW UP 5% consum.
În primul rând compari mașini din clase foarte diferite.
Tesla Model S echivalent BMW 540i cel puțin.
Volkswagen up! (benzină) echivalent Volkswagen e-up! (electric)
Acestea fiind spuse, la un BMW 540i ai avea consum 15-20 l/100 km minimum vs. 30-35 kWh/100 km cu Tesla Model S.
Iar la Volkswagen up! ai 5-8 l/100 km vs. 20-25 kWh/100 km.
Să comparăm mere cu mere și pere cu pere, zic. Chiar dacă sunt din alt soi.
Cam asta e ideea.
Oricum, mă bucur că cineva cu Model S a avut curaj să scrie cât îi consumă mașina iarna, pe bune. Comentariul tău ar fi util și la acest articol https://0-100.ro/2019/01/08/cat-consuma-o-masina-…
Comparatie mere cu pere. Cum faceti analiza asta, nu inteleg.
Fac si eu una: BMW M5 4.4 V8 600CP 14 litri/100km. Acelasi drum cu Logan 1.5dCi 3,4 litri/100km!
Ai dreptate comparatia intre masini nu este relevanta ma refeream la partea ecologica cantitatea de CO2 sa produci Tesla este egala cu Up plus 250-300 000km parcursi si energia pe care o foloseste Tesla majoritar (peste 50% )este produsa din carbune si hidrocarburi si aprox. 20% se pierde la incarcare bateriei . Unde locuiesc riverani toti doresc sa treaca la electrice dar in schimb casele sunt casele sunt de pese 50 ani vechime consum 300mc gas pt incazire si 50l auto aici este ipocrizia.
Ps pretul la statie este 25- 30 cent/kw statii 22-50kw
Iar gresesti. Compara Up electric cu Up clasic! CO2 de la Tesla e dat de bateriile de mare capacitate in mare parte. Tesla amortizeaza mia greu poluarea initiala a productiei masinii. Zoe si Leaf mai rapid. Diferenta se face la poluarea locala nu globala. Stai pe trotuar intr-o dimineata cand isi aduc parintii copii la o scoala si vezi cum e. Majoritatea diesel ca, deh! Si pana se incalzeste dieselul… CO2 ala din carte e o mare gluma!
Iar in afara de cateva orase mari si aglomerate nici nu se incalzeste pana ajungi unde ai treaba…
Incerci tu sa faci o analiza dar nu ai toate informatiile.
Ce adevăr grăiești!
Chiar mă gândeam că toate mașinile din București poluează de câteva ori mai mult decât scrie în carte doar din faptul că până ajung la temperatura optimă… ajungi la destinație (5-10 km).
Apreciez foarte mult obiectivitatea acestui articol. Jurnalism= descriere cu bune si rele. Eu inca nu sunt 100% impacat cu gandul ca o electrica poate fi singura masina a unei familii, dar in acest moment daca as avea 30-32.000 de euro clar as lua un Hyundai kona. Cred ca m-as descurca sa il incarc si o data la 10 zile, caz in care mi-as permite sa o las la Kaufland si ar fi absolut gratis rularea ( deocamdata). Ceea ce nu as face in Romania urmatorilor 5 ani probabil ( dar cine stie, ca doar ”probabilitatea e o himera”)- nu as pleca la un drum lung cu gandul ca incarc pe la mijloc. Poate pentru drumuri lungi rarisime ar trebui sa ne mai obisnuim cu inchiriatul de masini. Pentru cine poate incarca acasa, acum este momentul pentru cumparat electrice, grant ul de 10.000 de euro nu mai tine mult clar.
Mulțumesc!
Și eu tot așa gândeam. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am păstrat MINI Cooper-ul.
Fast forward… șase luni mai târziu… cu i3 am parcurs 9.000 km, iar cu MINI Cooper vreo 500 km.
Cu i3 am fost de două ori la Iași și o dată la Alba Iulia. În rest București.
Cu MINI am rulat acei kilometri o săptămână cât n-a avut i3 numere (înmatricularea prin firma de leasing) și pentru a-i încărca bateria, pentru a-l spăla și pentru a-l menține în stare decentă de funcționare. O mașină care stă… se strică.
Acestea fiind spuse, în curând urmează un road trip cu i3 București-Budapesta-București.
Aș putea să plec cu MINI. Dar e atât de bine cu electric… Nu doar că drumul va fi gratis. E vorba de rezerverele de putere, de liniște, de confort. Să opresc din 200 km în 200 km câte o oră, să încarc, nu va fi o problemă. Coincid aceste pauze oricum cu pauzele recomandate pentru siguranța condusului (o dată la două ore, o pauză de 10-15 minute – eu voi sta mai mult decât atât, dar zău că nu mă deranjează).
Mindset-ul tău este greșit. Soluția nu e încărcarea cât mai rară, ci încărcarea de fiecare dată când ai ocazia, câte puțin, în timpul în care tu faci altceva aproape de o stație de 22 sau 50 kW. În felul ăsta cu electric ți se va părea chiar mai „convenient” decât mersul la benzinărie.
Hyundai Kona? Mai gândește-te. La banii ăia cumperi i3 cu baterie de 43 kWh, model 2019. Sau e-Golf. Și astea sunt mașini deja testate și para testate, inclusiv pe piață. Nu aș lua un EV din primii 2-3 ani de producție ai modelului.
Sunt de acord ca este ideal sa opresti la 2 ore sa te relaxezi si sa prinzi un 15 min de fast charge, dar chiar gasesti peste tot fast charge disponibil? Adica mi se pare ca deocamdata o astfel de calatorie trebuie foarte mult planificata. La range ul actual egolf mi se pare absolut inutil, e greu sa pleci din oras cu el. bmw i3 este o optiune. Intreare- ai simtit vre un soi de nesiguranta iarna pe zapada/ umezeala cu rotile subtiri?
Salut!
Cu e-Golf am fost București-Brașov și retur, dintr-un foc. În condiții de iarnă. Am fost cam la limită. Pe drum puteam opri 15 minute la Ploiești sau la Bușteni pentru fast charge.
Cam orice drum între două orașe mari din România are fast charge în cale. Practic poți traversa România din orice punct în orice punct cu o mașină 100% electrică și autonomie de DN situată undeva la circa 200 km.
Referitor la roțile lui i3, nu am simțit limitele roților în sine, am simțit altceva: limitele roților în condițiile unei puteri mari pentru o mașină compactă (170 CP). Uneori, pe ud, dacă te urci pe accelerație, intră controlul tracțiunii în acțiune, iar dacă faci combinații de viraj + accelerație puternică are tendința să scuture un pic de spate. Mie îmi place, că sunt obișnuit să controlez tot felul de mașini. Dar un șofer neexperimentat prea încrezător în mașină ar putea să se găsească în dificultate. Mă rog, traba asta e valabilă și pentru un Golf GTI, să zicem.
Per total roțile mari și înguste mi se par mai degrabă un avantaj al i3-ului decât un dezavantaj. Taie foarte bine zăpada și apa. Fiind mari, asigură un confort la rulare foarte bun, pe drumuri bune. Pe drumuri nasoale mai puțin.
In acest moment, nu prea exista decat o optiune logica. Leaf 40kwh Tekna 26.000€ aprox. Restul celor vechi gen e-Golf cu baterii de capacitate mica nu intra in discutie.
Varianta OK este BMW i3, daca accepti stilul si modelul care este totusi vechi. Regen pe rotile spate pe iarna sau ploaie… nu stiu cum este, Adrian probabil ca are mai multe impresii. Pretul actual chiar si redus este de aproximativ 32.000 cu toate reducerile. De diferenta asta de pret alimentezi ceva kwh… daca am calculat eu corect undeva la 44.000 kwh adica pentru vreo 220.000km?
Optiuni lipsa fata de Leaf (Pro Pilot, bancheta spate incalzita, poate si altele). Aplicatia nu stiu daca si cum functioneaza in RO.
Renault Zoe ar fi o alta varianta, undeva la 18.000€. Dar ca si i3 e de fapt clasa mica, nu compacta cum e Leaf (nu compara lumea de obicei Clio sau Polo cu Megane sau Golf).
Insa, fara volan, scaune fata sau bancheta incalzite, fara cruise control adaptiv, fara frana de mana electrica samd. Singurul avantaj al Zoe si care banuiesc ca a dus la succesul acestuia in Vest este ca desi nu are incarcare rapida tip 50KW sau mai mult, este cred eu singura masina cu charger onboard de 22KW, fata de majoritatea gen LEAF cu 6,6kW sau mai rar la 11KW cum este i3 sau Tesla.
Asta inseamna ca exista sanse mai mari sa poti incarca masina la un trifazic mai des intalnit si care poate fi instalat relativ ieftin acasa fata de o statie de 50kW. Un Leaf degeaba are acces la trifazic, mai mult de 6,6KW nu poate trage. Iar un circuit de 230V la 32A face: 230×32=7.360W (o priza simpla de 16A duce, asa cum scrie pe roice prelungitor 3.680W insa MAXIM, nu continuu).
Ai perfectă dreptate în tot ce spui, îți răspund punctual la chestiunile formulate ca întrebare vizavi de i3: regenerarea se adaptează în funcție de aderență, astfel încât pe gheață, spre exemplu, să NU funcționeze regenerarea ca un fel de frână de mână trasă.
În utilizare o singură dată mi s-a întâmplat ca regenerarea agresivă să-mi creeze probleme iarna, ca și cum aș fi tras frâna de mână pe o singură roată. A intervenit rapid ESP și a corectat traiectoria. Aveam viteză dublă față alte (puține) mașini din jur (80 km/h) și condițiile erau foarte aspre: viscol. A fost o abordare nesăbuită din partea mea, am învățat lecția. Ideea e că mașina permite o rulare mai sigură și cu viteze mai mari decât restul fără să te simți în pericol. În pericol ajungi dacă ești nesăbuit.
Ai dreptate pana la un punct. O singura masina electrica pentru o familie se poate in anumite conditii. Daca o poti incarca acasa sau la munca si daca pleci in concedii cu avionul. Sau daca inchiriezi o masina pentru concediile facute cu masina la distante mari. Se poate dar devine o mica aventura.
Mie personal imi face placere si drumul in sine, calatoria, nu doar destinatia. Daca scopul in viata e consum mic si „am facut 5 ore pana la Istanbul!”, e clar. Golf diesel. Exista de toate pentru toti.
Nu ar fi elegant sa „lasi” masina la Kaufland, ca mai sunt si altii care vor sa incarce. Descarca aplicatia Plug Share ca sa intelegi putin cum sta treaba.
Nu e o problema statia in sine, cablul se deblocheaza cand e masina aproape gata si il poate folosi altcineva, dar blochezi locul de alimentare.
Daca nu ai statie acasa sau la munca, electrica devine o alegere stupida sau mai fin spus, complicata. Stiu, pentru ca am analizat varianta asta… 🙂
Adi, mai e un aspect demn de luat in seama in Romania: ce facem cat se incarca masina acolo unde este incarcarea gratuita? Ne uitam la stele? Poate ca nu am de facut cumparaturi din Kaufland sau Mega. Si nici nu imi vine sa duc masina la Mercedes pe splai, ce fac de acolo, iau metroul, ma duc acasa si revin dupa 3 ore? Atata timp cat acum incarcarea este gratuita merita sa ai autoturism electric stric pentru oras si daca esti tanar si nelinistit, ca tine 😀 Adica fara copil. Pe care sa-l pui sa astepte intr-o benzinarie 2 ore cat bei tu o cafea si stai pe Facebook sa se incarce masina ca sa ajungi la Sibiu. Iar daca deja costa 78 de lei pentru 100km… nu exista absolut niciun avantaj. Eu iti cunosc entuziasmul si dorinta de promovare a curentului electric, dar inca nu are mai multe avantaje ca un diesel, de exemplu. Doar factorul „cool” este in avantajul masinii tale. Ti-o spune unul care a auzit de mai multe ori gandirea romanului: cu electrica incarcata acasa e ca si cum as avea o masina ce consuma 5%. Plus 5000 de Euro pe statie de incarcare rapida + pretul de achizitie mare. Mai bine raman la diesel de 7% in oras 🙂
Salut, Valentin!
În principiu sunt de acord cu tot ce spui. Cu mențiunea că în Sibiu m-am întâlnit cu o doamnă care avea banchetă pentru 3 copii în i3. Vezi articolul cu acea călătorie la Alba Iulia. Ori dacă ea poate… de ce n-ar putea și alții?
Da, sigur e o problemă timpul de așteptare la priză, atunci când ai copil de 0-3 ani. Dar peste acest prag chiar îi va face bine o oprire pentru pipi, dezmorțit oase, etc…, o dată la două ore.
Am un prieten care are i3 de când copilul său avea 6 ani. Și acasă mai au două SUV-uri. Ghici cu ce mașină pleacă la munte? Corect. Cu i3. Iar celui mic îi place foarte mult.
În definitiv, să nu uităm pentru ce a fost creată mașina electrică: pentru oraș.
Prin experimentele mele tot ce am dorit să arăt este că se poate să parcurgi și distanțe mari, în caz de nevoie.
Ori când viața ta presupune să arzi diesel pentru a călători 90% din timp în oraș… orice diesel sau benzină de peste 30.000 Euro e fără sens.
Spre exemplu, nu văd de ce ai cumpăra un BMW 120i nou azi, să mergi cu el în oraș 90%, când la aceeași bani poți avea un i3 cu performanțe similare.
Aaaa, dacă vorbim de un 120i vechi de 10 ani, la 5.000 Euro, vs. i3 nou, atunci ai dreptate. S-ar putea să ieși mai ieftin cu 120i pe termen scurt.
Pe termen lung… nu uita că eu folosesc un i3 după ce am lăsat un MINI Cooper din 2002. Atât de ieftină și „convenient” era folosirea unei mașini vechi încât am zis că mai bine cumpăr una nouă.
Incearca sa fii mai informat ca sa-ti faci o opinie corect. Diesel are avantaje si dezavantaje. Ca si benzina, hibrid sau electric. Mie nu-mi place cum pute un diesel, cum afuma multe, cum vibreaza la relanti, cum se incalzeste mai greu si nu da caldura (asta daca nu ai cumva incalzire ELECTRICA pentru apa din sistemul de racire) cum nu urca in ture, cum suna. Si am diesel 🙂 Benzina e silentioasa, nu pute asa rau la rece, se incalzeste mai repede, nu prea simti ca merge motorul cand stai pe loc… dar consum…
Factorul cool nu stiu cat de mult conteaza, i3 nu mai e demult cool in sensul pe care-l intelegi tu. Pe mine nu m-au convins niciodata masinile care striga „uita-te la mine, sunt electrica!” Actualul Leaf (si poate e-golf) ma atrage tocmai pentru ca arata „normal”. Vreau o masina normala, nu OZN. Poate acesta este motivul pentru care noul Leaf are vitezometrul clasic, cu ac? Majoritatea clientilor nu au apreciat bordul futurist al vechiului Leaf? Banuiesc ca sunt multi oameni care nu pot citi cu usurinta un vitezometru digital. E ca atunci cand te intreaba cineva pe strada cate e ceasul, raspuzi 12.45 si intreaba cat? Spui: Unu fara un sfert. Aha, multumesc…
Nu prea cred ca poti instala acasa o statie rapida… Electrica aproba greu trifazic limitat la putere 6KW. 50KW… putin probabil. Dar oricum n-ar avea logica, acasa nu te grabesti sa o incarci…
Ce trebuie inteles este sistemul de gandire. Daca gandesti ca la diesel, clar aduce numai rele electrica.
Da-mi voie sa intreb insa, acum 15-20 ani incarcam Nokia 5110 la 2 saptamani. Uitam unde e incarcatorul…si aveam acumulator de doar 1200mAh. Acum incarcam telefoanele in fiecare seara, sau mai des si totusi ne-am adaptat, nu?
Masina electrica se incarca atunci cand nu o folosesti, cam asta e ideea…
In 1999 cu un salar mediu luai 300 de litri carburant , la fel azi. A avut grija statul si corporațiile sa scumpeasca. Nu mai zic de discrepanța motorină, benzina …care era si au scumpit pentru ca esti dependent de ei. ASA FAC si vor face cu electricitatea, cu diferența că cine va fi la casa își va putea încărca solar… Aceste corporații care au ținut cizmă pe gâtul omenirii cu combustibili lor cancerigeni nu se vor lăsa… o sa te ardă la electric cum au facut cu motorină, cu gaz etc..dar vom respira mai bine, ce bine ar fi dacă vor faliment a măcar câteva…
Pretul unui kwh in SUA este de cca 0.08 $ la un salariu minim pe economie de 1670 $.
Deci cu un salariu minim poti cumpara 20875 kwh anul 2017.
In Romania 1kwh costa 0.5 lei si salariul minim este de 2200 lei.
Deci un roman poate cumpara cu un salariu minim 4400 kwh ( 20875 kwh in sua).
De ce este asa de scump la noi? accizele care se folosesc la plata pensiilor speciale si salariile uriase si numarul mare de salariari din domeniul productiei , transportului si distributiei energiei electrice.
Nu poti sa schimbi nimic daca nu actionezi asupra pretului energiei electrice.
Dupa cum vedeti totul este legat de oamenii care ne conduc si pe care noi ii votam
Imi cumpar masina electrica dupa ce scot modele cu autonomie peste 1000 km la incarcare. Pana atunci, toti cei care cumpara acum sunt cobai intr-un experiment global.
Mulțumesc pentru compliment!
Unii îi numesc early adopters, prin lumea largă. Noi, românii, suntem mai din topor așa: cobai.
unde faci tu in Romania 1000km dintr-o bucata? fii serios, eu cred ca o autonomie in cele mai nasoale conditii frig/cald de 300km e suficient in Romania de azi. E absurd sa cari dupa tine o baterie de 1000km ca o sa faci tu distanta aia din ani in Paste… e ca povestea cu monstri SUV (pe care i-as interzice de pe strazi) muti 3 tone de fier ca sa mergi la viteza de 18km/h cat e in Bucuresti media, cica ca sa fii in siguranta, la 18 km la ora esti in siguranta si in matiz…da asa-i romanu’, isi face casa de om prost cu etaj ca o sa stea copii si copii copilor cu el, si se trezeste cu un bloc unde sta singur cuc…am pierdut simptul necesarului care-l aveau mosii si stramosii nostri.
Eu sunt pro masina electrica, de aceea mi-am si luat, aplicatia PlugShare arata bine, insa situatia de pe teren e foarte diferita si nesigura. Aproape toate statiile publice de incarcare sunt limitate si nu respecta caracteristicile standardului pentru care au fost create. Ex. Chademo are teoretic 50kw, practic gasesti daca esti norocos un 26-30 kw. Type 2 care teoretic are 22kw, practic o gasesti la maxim 10-11 kw. Asta daca ai noroc sa mearga. Asa ca mai e mult pana departe. In rest suntem la mana civilizatiei. Masina electrica chiar si dintr-o categorie premium in segment (Tesla) o pun la treaba doar in oras. In afara dieselul e rege. Bafta!
Bun articolul, pertinent.
Cateva mentiuni:
Doar timpul si concurenta o sa stabilizeze pretul incarcarii publice. In momentul de fata sa platesti intre 1.9 si 2.1 lei pe kW DC la un dezvoltator de infrastructura care vinde energie (core business) si a mai luat si fonduri europene pentru retea (si nu putine) este putin absurd cel putin pentru mine. Insa este o vorba: prost e ala care da, nu ala care cere (evident sa nu iti arate 3 km autonomie ca atunci esti disperat 🙂 )
In Decembrie pe 23, 2015 la Mega Image vis-a-vis de Ikea era instalata prima statie de 22 AC. Este primul retailer care a avut statii de incarcare auto electrice si singurul care nu a facut tam tam pe tema si probabil din acest motiv lumea nu stie.
As mai mentiona cateva nume din industrie – furnizori de echipamente de incarcare, care au meritul de a impinge in fata aceasta industrie. Sa nu creada cineva ca decizia de a instala o statie a venit asa din ceruri; nu a venit de la oameni care au implantat o idee inainte a fi „viabila”
Astfel:
Emotion electric – primul furnizor de statii de incarcare din Romania si care mai face si echipamente aici la noi.
e-mobility.ro – inca din 2015 furnizor de echipamente pentru Mega Image, Rompetrol, Mol, MCM, Engie, CEZ, Suceava (28 statii), etc
Sunt multe de spus, si de reglat
Eu tot nu am gasit o informatie, in cat timp se incarca de exemplu un E-UP la Normal Charge? NU FAST CHARGE! Mersi.
Salut, găsești aici toate informațiile care contează, cu toți timpii de încărcare la diverse surse de energie https://ev-database.org/car/1189/Volkswagen-e-Up
Probabil ai un E-Up cu baterie mai mica (nu 32 kWh ca cel din database). Fa cu regula de trei simplu, sau imparte capacitatea bateriei la 7,2 kW (viteza de incarcare la statiile de curent alternativ, cele „normale” „de 22kW”).
Cred că Raoul este client prospect, n-are deja un e-UP!, că dacă ar fi avut știa care e treaba cu timpii de încărcare. Oricum, în EV database poți vedea și specificațiile mașinilor mai vechi. Trebuie doar să navighezi un pic pe site.
Ma bate si pe mine gandul sa cumpar o electrica, insa doar ca varianta aditionala la masina actuala (diesel). Inca nu am atat curaj sa fac drumuri lungi cu electrica (spre exemplu grecia, austria, sau chiar prin tara).
Foarte bun articolul, imi raspunde la multe intrebari. Eu fac naveta zilnic din afara Bucurestiului pentru a veni la munca si la scoala copilului. Cam 50km zilnic. Acest lucru l-as putea face cu eletrica foarte usor, nu-i problema. Imi pot monta acasa o priza pentru incarcare, am incarcare gratuita si la munca. Nu m-as baza acum pe prizele de la diferite magazine, eu fiind genul de persoana caruia nu-i place sa stea mult timp la cumparaturi.
Ca o masina electrica sa renteze, trebuie sa rulezi cu ea cat mai multi km (ca de altfel cu orice masina).
AM vazut mai multe comentarii ale unor persoane care sunt in aceeasi situatie cu mine, prefera alternativa eletrica la o masina diesel sau benzina.
Am incercat sa fac un calcul simplu si estimativ. Plinul rezervorului pe mine ma costa cam 280 RON cu care parcurg minim 650km in regim mixt cu aer conditionat si toate cele.
Cu o electrica (eu ma uit catre skoda citygoe) probabil ca i-as parcurge cu 160Kw – am vazut consumul dat de producator, insa merg pe un scenariu mai pesimist, un consum de 24kw/100km. Daca as incarca doar de acasa m-ar costa 80 RON, conform pretului vehiculat in articol. Nu iau deocamdata in calcul incarcarea la munca, sunt doar 2 prize si e ceva aglomeratie pe ele. 🙂
Asta inseamna ca am un castig de 200 RON la un plin de carburant. Eu fac cam 2 plinuri pe luna, adica as iesi in avantaj cu 400 RON, echivalentul a 87 EUR. Extrapoland inseamna un castig de 1.044 EUR pe an.
O masina noua cu subventia inclusa poate ajunge la 13.000 EUR. Inseama ca nu amortizez masina nici in 10 ani, lucru care ma retine momentan din achizitie.
Este adevarat ca in calculul de mai sus nu am luat in considerare reviziile (aici diesel iese in castig, am revizie la 2 ani sau 30.000KM) si nici incarcarea masinii eletrice din surse gratuite (munca, magazine, parcari, etc).
Mentionez ca nu ma intereseaza deocamdata factorul „cool” al masinii electrice, sunt pragmatic.
Inteleg beneficiile, insa as vrea sa fie un win-win rezonabil. Din calculul de mai sus mie imi reiese ca electrica nu este muult mai ieftina decat diesel – adevarat pentru regimul meu de utilizare.
Mi se pare exagerata dorinta ca economia generata de masina electrica sa amortizeze TOT costul masinii (13000 EUR cat ar fi SkodaCityGoE dupa ce scazi Rabla si Rabla Plus). Trebuie comparata cu diferenta dintre acest pret si pretul unui diesel de dimensiuni si echipare similara, Skoda Fabia de pilda (daca nu exista si CityGo diesel). Eu zic ca win-win-ul tau e f rezonabil! Go for it!
Hai că ai fost fantastic cu pretenția de a recupera integral prețul mașinii în 10 ani doar din economia de combustibil. Ca și cum primești gratis mașina cu carburant clasic și trebuie să plătești doar consumul. În realitate, te va costa și aceea minim 10.000 de euro (Logan cu echipare decentă) sau 15-20.000 dacă are dotări comparabile cu Skoda vizată. Iar în 10 ani, orice mașină normală și muncită, că e diesel, benzină sau electrică, va avea valoare de revânzare aproape nulă.
Când tragi linie, banii băgați în mașină s-au transformat în cei 150.000-200000Km făcuți, dar cu electricul aproape ajungi să economisești la consum suficient cât pentru o mașină nouă.
Incarcarea rapida a masinilor electrice poate scurta viata bateriilor ? Este indicat sa faci incarcari lente pt prelungirea vietii bateriilor peste perioada de garantie de 8 ani ?
Din pacate da! Daca faci preponderent incarcari rapide, bateria se va degrada mai repede. Pe masura ce s-a imbunatatit chimia bateriilor, acestea rezista mai bine la incarcarile rapide (altfel nu le garanta 8 ani 🙂 ), dar in continuare este indicat de producatori ca, in masura posibilului, sa incarci acasa sau la prize de 22kW a.c. si sa apelezi la prizele de 50kW cand esti la drum lung (si nu iti permiti sa stai 4-5h la incarcat, pt ca se face maine pana ajungi la destinatie). Eu zic sa nu-ti faci prea multe griji, probabil ca bateria te va tine toata durata de viata a masinii chiar daca vei face doar incarcari rapide!
Domnule, lasă că n or sa mai polueze mașinile, au grija unii”cetateni”, ca nu mai știu cum am voie sa mai vorbesc, sa ardă deșeuri importate
Interesant articol dar , as zice , incomplet . Nu am citit , sau poate mi-a scapat , pretul stocarii energiei in baterii , baterii care au o durata de viata de 8-12 ani . La sistemele cu panouri solare acest pret e de 0.6 lei/kWh , probabil ca la masinile electrice , unde conditiile sunt mai dure , acest pret e de 1 leu/kWh . Se ajunge la un pret total de 1-3 lei / kWh , la un consum mediu de 20 kWh / 100 km costul pentru 100 de km parcursi e de 20-60 lei . Legat de incarcarea „acasa” , puteti calcula ce amperaj necesita aceasta operatie ( 20A la 4,4 kW ) , cat rezista instalatia casei la asemenea consum si cate case de pe o strada pot face simultan aceasta incarcare .
Avem articol mai nou, pe aceeași temă, dar pentru 2021.
Mașinile electrice au cel mult încărcător de 10-16A pentru priză domestică, 2,2-3,7 kW.
Puterea minimă instalată la o casă ar trebui să fie minimum 7,4 kW.
Deci o mașină electrică consumă sub jumătate din puterea instalată la o adresă oarecare, branșament monofazat (deci cea mai de bază soluție de alimentare cu energie electrică).