Acasa Ford Test Drive Ford Puma (2020)

Test Drive Ford Puma (2020)

de Adrian Mitrea

Ford Puma, fabricat exclusiv în Craiova, este un SUV (sau crossover) de segment B, la fel ca și „fratele de uzină”, Ford EcoSport. Puma se remarcă printr-un design neobișnuit în gama curentă a Ford și prin tehnologii moderne, incluzând aici și motorizare mild hybrid, instrumente de bord complet digitale, încărcare wireless pentru telefonul mobil și funcții de asistență avansate pentru șofer. Am realizat un prim test drive cu Ford Puma în Spania, în zona Malaga-Marbella, cu ocazia testelor internaționale pentru presă, iar acest clip video extins ar trebui să vă răspundă la majoritatea curiozităților pe care le aveți despre Puma, atât versiunea Titanium X, cât și ST Line X.


Detalii

Marcă: Ford

Model: Ford Puma / Ford Puma Titanium X / Ford Puma ST Line X / Ford Puma 1.0 EcoBoost / Ford Puma 1.0 EcoBoost Hybrid

Producție: 2020

Caroserie: SUV B, 5 locuri

Preț (fără TVA): 17.016-22.689 Euro

Preț (cu TVA): 20.250-27.000 Euro


Motor:

(Titanium X) 1,0 litri (999 cc), pe benzină, turbo, cu 3 cilindri în linie (l3), 12 supape, montat transversal, injecție directă, intercooler, filtru de particule (GPF). Puterea maximă este 91 kW / 125 CP la 6.000 rpm și cuplul maxim este 210 Nm disponibil de la 1.750 rpm.

Emisii: Euro 6d TEMP, 123-128 g CO2/km

Consum mediu omologat (WLTP): 5,4-5,6 l/100 km

Acelerație 0-100 km/h: 9,8 secunde

Viteză maximă: 191 km/h


Motor:

(ST Line X) 1,0 litri (999 cc), pe benzină, turbo, cu 3 cilindri în linie (l3), 12 supape, montat transversal, injecție directă, intercooler, filtru de particule (GPF). Puterea maximă este 113 kW / 155 CP la 6.000 rpm și cuplul maxim este 240 Nm disponibil de la 2.500 rpm.

Consum mediu omologat (WLTP): 5,5-5,7 l/100 km

Emisii: Euro 6d TEMP, 126-131 g CO2/km

Acelerație 0-100 km/h: 9 secunde

Viteză maximă: 200 km/h


Transmisie: manuală cu 6 trepte + marșarier, roți motrice față (FWD)

Anvelope: Goodyear Eagle F1 215/50 R18 92W

Rezervor (litri): 42

Dimensiuni (mm): L 4.186 (4.207 ST Line) / w 1.805 / h 1.538 (fără bare de acoperiș sau antenă)

Portbagaj (litri): 406-456 / 1.161-1.216

Ampatament (mm): 2.588

Masă (DIN/EU): 1.205 kg / 1.280 kg

Cd: –

Punte față: Brațe independente, tip McPherson, arcuri elicoidale, bară stabilizatoare, frâne cu discuri ventilate.

Punte spate: Punte semi-independentă, arcuri elicoidale, frâne cu discuri pline.


Conduse de Adrian Mitrea circa 200 km, cu un consum mediu real de cca. 7 l/100 km. La finalul testului fiecare mașină avea cca. 3.000 km.


Link-uri și documente utile:




41 comentarii

Adrian 14 februarie 2020 - 22:17

Pentru o masina din clasa ei, cu motorizare de sub 1 litru *giggles* si dotarile pe care le are in prezent, 20000 euro cu tva ar trebui sa fie pretul maxim. Nu eu am setat acest pret, ci concurenta 🙂

Reply
robinson 15 februarie 2020 - 10:49

Ai perfecta dreptate…prea scumpa ptr ce ofera…practic e un focus cu display digital, in schimb nimic schimbat..

Reply
Adrian Mitrea 15 februarie 2020 - 11:11

*Fiesta, nu Focus.

Reply
Alui 15 februarie 2020 - 08:30

“ frâne cu discuri pline.”. Bine ca nu are frane cu discuri goale! E vorba de discuri de frana neventilate, lol!

Reply
Adrian Mitrea 15 februarie 2020 - 09:54

Stimate Alui, expresia “discuri pline” este tehnică și acceptată în limbajul de specialitate ca fiind varianta corectă pentru asemenea soluție constructivă.
Nu este prima oară când vii să comentezi DOAR critic aici pe site, ceea ce nu prea e frumos.
Într-un alt comentariu mi-ai sugerat că nu sunt jurnalist adevărat, tot așa cu hate-ul fluturat obscen, în alt comentariu mi-ai sugerat că adresarea la per tu este nepoliticoasă și că te enervează.
Dacă ai o problemă (sau mai multe) cu mine, personal sau profesional) de ce n-o spui pe șleau și de ce mai intri pe acest site? Schimbă canalul și gata. Nu văd rostul în a-ți pierde minute din viață comentând urâcios pe un site auto. Succes!

Reply
Bogdan 15 februarie 2020 - 12:03

Ce iti motiveaza ura? 😳

Reply
Chris 15 februarie 2020 - 17:31

Mie mi se pare o masina foarte interesanta. la exterior bate usor inspre Macan, nu vi se pare? Spatiul de sub portbagaj mi se pare practic atunci cand ai nevoie de fiecare cm de spatiu sau poate vrei sa transporti ceva mai inalt – imi aminteste de modelele Honda care nu au rezervorul sub portbagaj, bordul e modern si foarte placut, in general pare o masina placuta. Nu o fi un simbol de fiabilitate, dar placuta la condus va fi, asa cum sunt Ford-urile in general. Motorul e deja clasic, a fost revolutionar la timpul lui, ajutat putin de un mini-motor electric nu poate fi decat mai bine.
Dar faptul ca o masina atat de moderna e „Made in Romania” mi se pare cel mai tare. Sper sa o vad in numar cat mai mare pe strazi. Ar fi bine sa intelegem ca doar cumparand produse „locale” ne sprijinim noi pe noi.

Reply
Alin 16 februarie 2020 - 15:30

Salut, sunt de aceeasi parere. Cand vrei o masina cu un specific anume, ar trebui sa cauti intai ce e made in Romania. Daca te satisface si cumperi produsul, ajuti si economia romaneasca. Mi se pare un model foarte reusit, astept de cateva luni review-uri si lansarea pe piata. Masina imi place, dar … e scumpa.
Si la ce concurenta are in segment … sunt putin sceptic. De ce n-as lua un T-Roc sau un T-Cross cu 17 mii, entry level? Mai analizez si voi lua o decizie. Foarte ok si complet review-ul. Multumesc.

Reply
EcoSport owner 17 februarie 2020 - 09:39

Gluma? Macan zici??? Mai de graba Urus (Lamborghini)… Acum serios: sper sa fie faina; made in Ro & all… dar acum doi ani si ceva cand s-a umplut Bucurestiul de EcoSport-uri, a fost un boom, deci: masina buna, de incredere- ideala pt clasa ei; eu mi-am luat in oct.’19 unul cu 40.000 la bord din reprezentanta din Germania, motor bun de 1.5, 4 cilindrii; am mai condus cu 3 cilindrii (Focus, Logan, etc)- destul de slab; probabil pt. oras e ok. Dar pretul este aberant… 20-27.000??? probabil o sa vanda 1000 de unitati tot anul 2020.

Reply
cib 17 februarie 2020 - 13:53

Ascutitoare pe roti. Ca sa aiba suflu, trebuie sa-i dai talpa la 4000 rot/min. In ritmul asta, isi da sufletul in 5 ani, maxim. Daca tot vreau ascutitoare imi iau una de la Dacia, macar aia e jumate la pret. Oricum, s-au dus vremurile cand se produceau masini adevarate. Doar americanii ce mai rezista dar nici aia nu mai fac ce faceau. Masina adevarata era Ford Crown Vic sau Ford Explorer american. Restul sunt jucarii periculoase si scumpe.

Reply
george 18 februarie 2020 - 12:09

Masinile moderne sunt masini de „unica” folosinta. Adica max 4-5ani, perioda de garantie. Nemtii sunt campioni la masini facute din plastic, mai au putin si fac si pistoanele/blocul motor din plastic. Mai sunt cateva asiatice si americane cu motoare benzina aspirate, in rest sunt glume pe roti. In mod normal le-as numi gunoaie pe roti, dar am folosit cuvantul gluma, pt ca preturile au ramas la fel sau au crescut, in timp ce calitatea este o gluma proasta. Pana la urma tot cumparatorii sunt de vina, ca accepta sa arunce banii munciti pe glumele astea la adresa lor.

Reply
Adrian Mitrea 18 februarie 2020 - 12:52

Ți-ar plăcea să ne întoarcem la vremurile în care suflam în jicloare și împingeam mașinile să le pornim?
Când abia de treceau de 90 Cai Putere?
Când consumai dublu decât acum (oferind performanțe de 2-3 mai slabe)?
Aveam un coleg cu Audi 100, 2.5 benzină. Consuma peste 20 l/100 km în București. Orice Audi A4 1.6 TDI i-ar da clasă. Să nu mai zic de siguranță.
Mașinile au evoluat și sunt, în prezent, mai fiabile și mai performante decât au fost vreodată. Pentru „reality check” condu niște mașini de acum 15-20 de ani. E frumoasă nostalgia, dar nu s-o conduci în fiecare zi și nici să n-ai vreun accident în ea.

Reply
george 18 februarie 2020 - 14:39

Toyota Camry hibrid, 2.5 aspirat benzina, tin lejer 300-400k mile, Honda 2.0, 2.4 i-vtec, cateva exemple de masini care au consum normal, performanta si fiabilitate normala.
Diesel-urile moderne nu pot fi luate in considerare din 2 motive: 1. in oras se infunda evacuarea, 2. mecanica prea complicata, presiuni mari in motor care necesita materiale de buna calitate: sanse mari sa pice injectoarele, turbina, egr, dpf, sistem ad-blue, injector ad-blue, kit ambreiaj/volanta, in unele cazuri chiar si deteriorarea setului motor, intinderea lantului de distributie din cauza aliajelor low-cost de proasta calitate, aici vorbesc in principal de dieselurile nemtesti de dupa 2005-2010. Ultimele teste pe euro 6d arata ca diselurile sunt in continuare o mare pacaleala, emissiile sunt doar ‘intarziate’ pt perioda de regenerare (link mai jos).
Toata politica „verde”, din europa ultimelor decenii a avut ca rezultat surprinzator doar cresterea profitului producatorilor. Masini cu mecanica complexa care se strica des si au durata de viata scazuta. E foarte ciudat cum guvernele vorbesc de reducerea emisiilor, dar nimeni nu ia in calcul poluarea cauzata de casarea/producerea unei masini noi la max 200k km, cam cat tin in medie motoarele mici cu turbina. Singura solutie mai putin poluanta este masina electrica. Care nici ea nu este ecologica, este doar mai putin poluanta. Nu exista masina ecologica.

https://www.brusselstimes.com/all-news/belgium-all-news/89163/new-diesel-engines-exceed-emission-standards-particles-regeneration-proces-opel-astra-nissan-quasqai/

Reply
dodoi 18 februarie 2020 - 14:54

Comparatia unei masini pe benzina cu una pe motorina e ca si cum ai compara merele cu portocalele. O comparatie echivalenta ar fi compararea cu un motor de 2.5 de benzina sau apropiat din ziua de azi. Sunt sigur ca nu e o diferenta asa de mare la consumul pe benzina mai ales daca nu folosesti functia de start/stop. Cat despre siguranta si acum 15-20 de ani erau airbag-uri si ABS-uri. Astazi cu aibaguri peste airbaguri poti fi sigur ca daca ajung sa fie declansate poti sa-ti iei alta masina ca sunt foarte scumpe ca sa le inlocuiesti. Cat despre tot felul de senzori din parbriz si barele de directie ele ridica costul reparatiilor la accidente minore si nu sunt prezente chiar pe toate modelele. La fel si Android auto sau Car play-ul nu e chiar standard in ziua de azi.

Cat despre masinile de 15-20 de ani pot spune ca erau ok. Am avut pana cum vreo trei ani un Ford Escort varianta americana cu motor de 2 l (chiar culorea asta https://www.auto123.com/en/new-cars/technical-specs/ford/escort/1997/base/lx/ ) pe care l-am cumparat folosit cu vreo 50000 KM si l-am folosit inca vreo 15 ani pana la peste 300000 KM cu probleme minore (motorul era de Mazda, americanii neavand prea mare experienta cu motoare mici). Avea transimisie automata, AC, si deschidere cu remote control doar la usa soferului si portbagaj. Consuma cam 6.5 l- 7l pe autostrada si cam 10l in oras. Intr-un an am facut peste 100000 km fara nicio reparatie (am schimbat doar uleiul intre 5000 si 7000km fara a adauga ulei in acest interval de timp)

Reply
Radu 27 februarie 2020 - 11:13

Total de acord. Am avut un Nissan Altima de 3.5L (model 2011, https://www.nissanusa.com/vehicles/altima-archive/2011.html) si pot spune sincer ca a mers 300K fara sa bag nici un ban in ea in afara de consumabile. Pur si simplu fiabilitate superba. In plus, consumul era foarte decent pentru un motor de 3.5L (puneam numai benzina de 90), cam 7-8 pe autostrada si cam 11 in oras condus relaxat (dar in America nimeni nu conduce ca la curse, cum se conduce pe la noi – plus ca exista si autostrazi urbane). Intr-adevar, masinile cu motoare de mai putin de 2L mi se par ascutitori, exact asa….

PS. La 130 km/h pe autostrada, cu cutie automata (nu prea exista manuala in America) mergeam clar la sub 2500 rpm. As putea spune ca masina aia aproape ca nu am avut nevoie sa o turez…. La 300.000 km nu consuma nici un gram de ulei.

cib 19 februarie 2020 - 09:18

Am mers prin anii 80 cu un Opel Rekord pe benzina de 2l cred. Carburator, jicloare, etc. Nici nu vreau sa ma gandesc la diferenta de placere a condusului fata de modernele de azi. In aia puteai sa mergi 10 ore fara sa te doara spatele, in astea de azi cum ai trecut de o ora de condus esti praf. Si nu sufla nimeni in jicloare iar carburatorul e sfant, nu are lag ca sa-si aduca aminte dupa o ora ca trebuie sa accelereze, ca la astea cu injectii subdimensionate. Daca americanii ar avea ascutitori din astea, daca ar pleca de la NY la LA, la destinatie ar trebui sa dea masina la casat. Cate mii de mile merge un V8 si cate un 4L lesinat care musai sa alerge ca un soricel pe langa elefant. Mi-e ca-i crapa inima!

Reply
rodax 25 februarie 2020 - 11:29

am condus dacii 1100 si 1300,am condus si logan.nu se compara,masinile de azi sunt mai bune.

Feby 7 iunie 2020 - 11:20

Salut @cib,

Motoarele americane sunt diferite de motoarele europene, dpdv al constructiei. desi sunt mai mari, ele sunt mai usoare ca si greutate, si de asta poti pune intr-o caroserie de mustang, in USA un motor de 6L pe cand in Eu, pui unul de 2.5.. 3L maxim.. nu mai incape, si devine prea greu. Motivul fiind ca, ai camera de ardere diferita, blocul motor diferit, supapele sunt altele si altfel pozitionate ( motivul pentru care nu poti avea la modelel americane mai mult de 2 supape ce permit aerul sa intre in camera ), contructia si materialele folosite sunt si ele diferite, precum si alte detalii ce tin de mecanica.

Din acest motiv, acele motoare merg la alte turatii vs cele europene, curba de distributie a puterii este total diferita, si unde mai pui ca unele modele europene ( daca nu chiar majoritatea ) au si turbina ( alta piesa care poate sa crape, in timp la unele masini ). De asta japonezii au incercat sa foloseasca in continuare motoare aspirate si fara turbina, vezi Mazda, precum si noul lor motor pe benzina, Skyactive-X care, face explozie prin compresie la benzina, lucru care acum 10 ani, inginerii si constructorii de motoare ar fi zis ca esti nebun si ca nu se poate asa ceva, ca este fizic imposibil. Ce este drept la momentul respectiv, mai mult ca sigur ar fi fost asa, pentru ca, ai nevoie de o compresie destul de mare.

In alta ordine de idei, daca nu te-am convins cu diferentele dintre motoare, poti cauta pe net pushrod engine vs overhead cam pentru a vedea diferentele.

Un ultim aspect al acestor diferente, in state, vei regasi motoate ce nu au sub 2 litri, pentru ca daca ar fi, le-ai regasi la sub 90 de cai, pe un Hilux spre exemplu, iar daca te-ai uita la motor, vei vedea un motor de ai zice ca e facut pentru, oras, pentru probabil Fiesta. In timp ce in Europa si in Asia, exista astfel de motoare, de sub 2L, iar performantele, raportat la numarul de cai putere sunt apropiate, lucrul dupa care ne luam cu totii uneori, intr-un mod eronat.

Dupa cum si Adrian spunea, undeva mai sus, ca un motor vechi de 2L+ vei avea un consum de 20-30L/100km in oras, noxe cu carul, vs un motor nou cu un consum redus… Unde mai pui ca ai si alte gadgeturi de care, te poti lipsa, dar cu ele e asa de bine si placut sa conduci… plecand doar de la Android Auto, care iti usureaza viata, si nu mai pui ori agati pe undeva telefonul ca sa folosesti un Waze sau Google maps…, si ajungand pana la niste geamuri electrice, a caror macara, chiar merge usor, si rezita mai mult de 10 ani…

bbm 18 februarie 2020 - 16:01

La fel cum zice si Adrian, o masina moderna e oricand de preferat unei vechi (>10 ani), macar din perspectiva sigurantei si a consumului. La capitolul performante si placerea condusului, sunt si azi masini noi care ofera suficient, doar ca trebuie sa ai bugetul in consecinta 🙂 Nu-mi spune ca acum 20-30 de ani cele mai ieftine masini erau si performante (bineinteles, pentru vremea lor), ca nu are nicio legatura cu realitatea.
Un motor pe benzina (mai ales aspirat) oricum trebuie sa-l turezi la 3000-4000 ca sa obtii ceva de la el, asa a fost din totdeauna, tine de fizica, chimie si constructia motorului. Ma indoiesc ca un motor de 3 litri de acum 30 de ani facea mare lucru la 2000 de turatii.
Legat de americani, motoarele lor mari („there’s no replacement for displacement” e expresia favorita a celor mai in varsta) au cam inceput sa dispara si la ei, deja mai greu gasesti pe masini obisnuite peste 3-3,5 litri. Plus ca ei au avantajul unor preturi mici la benzina – sa nu uitam ca in 2007-2008 cand a ajuns si la ei benzina la 4$/galon multi au renuntat la masinile cu motoare mari si s-au orientat la motoare de 2 litri. Deci si ei stiu ca se poate, doar ca nu au inca motivatia necesara sa reduca cilindreea.
Legat de durata de viata a unei masini, producatorii se adapteaza la clienti. In ziua de azi majoritatea cumparatorilor de masini noi le trateaza ca pe un aparat consumabil („appliance” in engleza) similar cu frigiderul, masina de spalat, telefonul, leptop-ul etc. – se asteapta sa-l inlocuiasca dupa 4-5 ani cu un model mai nou, mai modern, cu mai multe functii, mai performant etc. Daca iti permiti, de ce sa tii o masina veche cand poti lua una noua, care consuma mai putin, e mai sigura, mai confortabila, mai spatioasa, cu tehnologii mai noi etc.
Cei care mai spera la masini facute sa tina 20+ ani vor ajunge precum birjarii de acum 100 de ani, care inca mai propovaduiau avantajele carutelor si saretelor in timp de masinile ii depaseau cu viteze de cateva ori mai mari si confort superior. Vremurile se schimba si noi trebuie sa tinem pasul.

Reply
george 19 februarie 2020 - 12:00

Comentariul meu n-are nicio legatura cu ce a raspuns Adrian. Inca exista masini moderne cu motoare pe benzina fiabile. Dieselul nu mai e de luat in calcul, sunt mult prea complicate tehnic din cauza tehnologiilor de control emisii, si din pacate polueaza in continuare mult peste limitele. Noxele sunt intarziate pana la perioada de regenerare DPF.

Un motor modern pe benzina de 2.5-3L cu sistem hibrid, are performanta, consum scazut, siguranta si FIABILITATE, cum sunt cele de pe Toyota. Motoarele mici pe turbina au durata de viata scazuta, undeva la max 200k km in conditii ideale de utilizare, iar consumul este aproape la fel de mare ca la un motor modern aspirat de aceeasi putere. Singurul motiv pt care producatorii si guvernele imping motoarele mici turbo in fatza nu are legatura cu ecologia. Are legatura doar cu profitul. La motoarele mici intra mai putin materiale, se strica mai repede, costuri mai mici de fabricatie, costuri mai mari de intretinere.

Reply
bbm 19 februarie 2020 - 14:23

Sunte de acord cu tine in ceea ce priveste diesel-ul, eu am unul la momentul de fata, dar urmatoarea masina in mod sigur va fi pe benzina (preferabil hibrid) si peste 7-8 ani electrica.
Dupa cum am spus mai devreme, producatorii se muleaza si pe comportamentul clientilor. Pentru marea majoritate a cumparatorilor de masini noi, motorul nu e asa de important, cata vreme atinge un anumit numar de CP si are un consum sub o anumita valoare. Sunt multi soferi pe care chiar nu-i intereseaza ce motor au sub capota, cata vreme merge OK. Mai mult, cei 200.000 km pe care i-ai mentionat ca limita de fiabilitate a motoarelor sunt mai mult decat suficienti pentru acest tip de clienti. Gandeste-te ca putini fac 30-40.000 k pe an, ca sa ajunga in 5-6 ani sa uzeze motorul, asa ca cei 200.000 km inseamna macar 7-8 ani, daca nu chiar 10+ ani. dupa 4-5 ani deja proprietarul de masina se uita in jur si vede masini noi cu putere mai mare, consum mai mic, siguranta mai mare etc. si parca nu-i mai convine „vechitura” lui 🙂
Bineinteles, mai sunt si proprietari care vor dori sa tina masina 12-15 ani, sa o lase eventual mostenire copiilor, dar trebuie sa intelegi ca ei sunt o minoritate (e drept, foarte vocala pe internet) si producatorul nu are de ce sa-i ia in considerare prea tare. In plus, ei nu isi cumpara masina decat o singura data intr-un interval de 10 ani, iar ceilalti cumpara de 2 sau chiar 3 ori. Tu daca ai fi in locul producatorului de parerea cui ai tine cont?
Legat de fiabilitate, nu ai nevoie de 2,5-3 litri aspirat, sunt si motoare mai mici (e drept, nu de 1 litru, ca astea sunt relativ noi) cu turbina aparute acum 20+ ani si care sunt fiabile si au ajuns la 300.000+ km. Urmeaza peste 3-4 ani sa vedem primele generatii de motoare foarte mici (de ex. 1.0 EcoBoost de la Ford) cum se comporta pe termen lung, ca inca e devreme sa le evaluam fiabilitatea.

george 19 februarie 2020 - 16:00

In USA unde masina reprezinta un obiect care duce omul de la A la B, este foarte importanta fiabilitatea. Varsta medie a masinilor in 2019 era de 11.8 ani (link mai jos). Pt. majoritatea cunoscutilor mei fiabilitatea este pe primul loc, dupa care orice altceva. Cu toate astea in UE se promoveaza fortat asa zisa „ecologie”. Care pana acum n-a adus nimic ecologic. Primul pas a fost promovarea fortata a dieselurilor. Care a avut ca efect cresterea profitului producatorilor(in principal nemti, dupa care francezi), dieselurile au cost de achizitie mai mare, intretinere complicata. Probabil o sa vina cineva sa zica ca au si durata de viata mai mare, dar si benzinarele mai mari au durata de viata asemanatoare. Al2lea pas este promovarea fortata a motoarelor mici cu turbina, care iarasi „surprinzator” nu ajuta mediul si nici consumatorii. Ajuta doar profitul corporatiilor. Majoritatea benzinarelor mici turbo au probleme grave de fiabilitate, cauta pe google pe rand si o sa gasesti la toate mass complainturi inclusiv la ecoboost pt ca iau foc. Cele mai legendare sunt TSI-urile de la VAG, in cel mai bun caz masinile astea pot fi numite glume pe roti.

https://eu.usatoday.com/story/money/cars/2019/06/28/average-vehicle-age-ihs-markit/1593764001/

Cornel 20 februarie 2020 - 15:00

Tu ce compari acolo sunt doar coji, motorizari de intrare in gama, ascutitori. Realitatea e ca un 2.0 turbo, de care zici matale ca-ti pute, calca in picioare aspiratele de 2.5-3-3.5l si la cuplu si la putere si la consum si la ce vrea sufletul tau. Fiabilitate ?Un aspirat nu e fiabil doar prin simpla absenta a turbinei, ori aspiratele ramase pe piata au injectie directa cu toate avantajele si dezavantajele ei, au rapoarte de compresie mai aproape de diesel decat de motoarele alea clasice la care faci referire. Falsa problema ca tin sau nu un milion de km, pe cine intereseaza, doar pe cei care nu isi permit o masina noua.

Ionut 22 februarie 2020 - 16:22

Mereu se cunoaste „meseriasul”, conducatorul de cazan 98 toamna care nu poate face o depasire fara 200 cai putere. Nu are nici un argument, dar stie el ce sunt masinile adevarate. Nu as vrea sa te intalnesc pe valea Oltului sau pe unde mai prind vitejii ca tine aripi.

Reply
Andreas 18 februarie 2020 - 09:45

Am vazut unul expus in aeroport la Cluj. „Luft” ul hayonului era mult mai mic in dreapta fata de stanga.

Reply
Razvan 18 februarie 2020 - 11:23

Pe cand un test cu noul Kuga plug-in hybrid ?

Reply
Adrian Mitrea 18 februarie 2020 - 12:53

Salut! Nu știu, cred că prin Mai 2020.

Reply
Naivu 19 februarie 2020 - 15:07

Subscriu la criticile lui george privind politica „verde” din europa si nu numai. Un f bun exemplu este lipsa de interes cu care este tratata mild-hybridizarea. Desi nu are potentialul electromobilitatii sau al celulelor de combustie cu hidrogen, tehnica este mult mai disponibila; cam toti marii productori si-au demonstrat abilitatea de a produce mild-hybride, iar Toyota (care a dezvoltat tehnica acum 20 ani) probabil nici macar nu o mai are protejata cu brevete.
Intradevar, mild-hybridizarea nu ofera f mult si nu are potential de a oferi mai mult, dar ceea ce are de oferit, ofera ACUM si cu investitii MINIME.
Motorizarea mild-hybrid ar putea fi fabricata de toti producatorii si ar oferi consumuri mai mici, fiabilitate mai mare si noxe (CO, HC, NOx) mai reduse la un pret doar cu un pic mai mare, care ar putea fi usor contrabalansat de guverne din taxe/subventii. Practic, o politica „verde” ar fi trebuit sa fi descurajat deja scoaterea pe piata de modele de masini care sa nu aiba macar mild-hybridizare.

Reply
bbm 19 februarie 2020 - 17:12

Pai cam asta s-a si intamplat in urma reglementarilor UE: fiindca de anul asta a scazut valoarea emisiilor medie pe flota la 95 g CO2/km, toti producatorii au scos din oferte motoarele mari si poluante si au inceput sa bage mild-hybrid, hibride simple si hibride plug-in, ca astea au valori mici de CO2/km si pot contrabalansa valorile ridicate de pe cele cateva motoare mai mari de care nu au cum sa scape si pe care trebuie sa le tina in oferta (pe o masina mai mare sau mai de lux nu prea merge sa oferi motor de 1 litru).
Tehnologia mild-hybrid este, intr-adevar, o solutie usor de implementat, dar pe termen lung nu ofera prea multe tehnologii care sa poata fi folosite la o masina full electrica. Deocamdata majoritatea producatorilor au ales hibrid simplu sau plug-in, probabil pe considerentul ca pe viitor masinile electrice vor deveni obisnuite. E mai bine sa se apuce de pe acum sa vada care-i treaba cu motoarele electrice si cu bateriile, incepand cu chestii mai simple pe partea electrica, fara baterii mari sau motoare foarte puternice.

Fiecare producator e liber sa aleaga cum anume sa ajunga la valoarea de 95g CO2/km medie pe flota si e mai bine ca UE sa nu se apuce sa sustina o anumita tehnologie in detrimentul alteia, ca e posibil sa aleaga gresit si pe termen lung sa iesim in pierdere cu totii. Din punctul meu de vedere, deja au facut acest lucru cand s-au concentrat pe CO2 ca „inamic nr. 1”, spre deosebire de SUA, care pun accent pe NOx. Daca CO2 nu e chiar asa de nociv pentru om (oricum il respiram in mod normal) si poate fi contracarat cu impaduriri in jurul oraselor, NOx si particulele mici sunt mult mai periculoase pentru organismul uman.

Reply
george 19 februarie 2020 - 18:21

Nu stiu cum calculeaza guvernele emisiile de noxe si reducerea lor pe fiecare producator in parte, nu mi-e clar, n-am cautat. Dar din ce vad emisiile cresc din ce in ce mai mult, in special din cauza SUV-urilor. Adica fix masinile care genereaza cel mai mare profit pt. producatori.

https://www.theguardian.com/environment/ng-interactive/2019/oct/25/suvs-second-biggest-cause-of-emissions-rise-figures-reveal

Reply
bbm 20 februarie 2020 - 11:48

Daca tot vrei sa comparam cum SUA, acolo SUV-urile si „truck-urile” sunt exceptate de la regulile pentru consumul mediu pe flota (deci si de emisii), pentru ca regulile se aplica in functie de „vehicle footprint” si vehiculele mari (SUV-uri mari si trucks, adica cele mai vandute) sunt scoase din calculul „Corporate average fuel economy” (https://en.wikipedia.org/wiki/Corporate_average_fuel_economy#Overview – cauta dupa „footprint”), ca altfel ar trebui si producatorii americani sa plateasca amenzi sau sa reduca consumul. Doar ca ei au gasit varianta sa fabrice vehicule cat mai mari si au scapat, bineintele scu complicitatea EPA.
Dar asta functioneaza doar cata vreme benzina e ieftina (SUA sunt printre primii producatori de petrol la nivel mondial) si nu te afecteaza prea tare un consum de 15l /100 km in exterior. Dupa cum am spus si mai sus, in timpul crizei din 2008 si dupa aceea au crescut in SUA vanzarile masinilor cu motoare mai mici (2 – 2,5l in cazul americanilor e considerat mic) pentru ca au vazut si ei ce inseamna un consum mare si au ajuns singuri la concluzia ca parca nu ai nevoie de 250CP ca sa mergi dintr-o parte in alta cu 50 mph. Dupa ce s-a ieftinit inapoi benzina la 2-2,5 dolari / galon au revenit la obiceiurile de consum anterioare si acum conteaza doar sa ai masina mai mare si mai puternica decat vecinul, chiar daca consuma mult. Doar cei saraci, unde chiar conteaza 10-15 dolari in plus la un plin, cumpara masini rezonabile cu motoare mai mici si consum decent. Si, culmea, merg pe aceleasi strazi si cu aceleasi viteze ca cei cu truck-uri de 400+ CP si motoarele V8 de 5-6 litri. Si tot 10-12 ani tin masina aia mai mica si cu motor mic.

Reply
george 20 februarie 2020 - 12:05

In UE e la fel. D-asta zic ca nu inteleg legislatia „verde” din UE care a ajutat doar producatorii, si a creat o gramada de probleme si costuri pt. consumatori:

But the European pivot from small cars to SUVs is in some ways encouraged by EU regulations. Carmakers are now required to cut CO2 emissions by an average of 19 per cent by 2021 but their individual targets vary by weight: those selling a higher proportion of SUVs have heavier fleets and can emit more.This has a perverse effect on the prospects for city cars, as the moves by FCA and others show. Making combustion engines more fuel efficient is expensive and small cars are sold at tighter margins than large vehicles. That makes it not worth upgrading them. It is more profitable for carmakers to invest instead in expensive SUVs, although they are worse for the planet.

https://www.ft.com/content/2967c9e2-ffc3-11e9-b7bc-f3fa4e77dd47

Naivu 21 februarie 2020 - 10:01

Problema emisiilor de CO2 si a schimbarilor climatice a fost constientizata la nivel global inca de la inceputul anilor ’90 (iar cea a noxelor auto inca din ’70 pt CO si HC si ’80 pt NOx), dar atat politicienii cat si producatorii auto si clientii s-au complacut in fentarea reglementarilor „verzi” create parca special pt a putea fi ocolite. In loc sa se tinda spre masini mai mici cu consumuri mai mici, s-au fabricat si vandut masini din ce in ce mai mari cu motoare din ce in ce mai puternice conduse din ce in ce mai agresiv. Deja am dereglat clima, dar refuzam sa facem chiar si ceea ce am putea face cu costuri/eforturi minime. Politica „verde” „reuseste” sa creeze mai mult probleme si costuri decat rezultate, pt ca intre mediu si afaceri/vanitate primeaza rareori mediul!

Naivu 20 februarie 2020 - 10:27

Nu vreau ca UE sa sustina tehnologia mild-hybrid in detrimentul alteia ci in detrimentul „niciunei tehnologii”; ma uit cu jind la masinile electrice si voi prefera oricand un full-hybrid de la Toyota mama hybridelor unui mild-hydrid similar cu 30% mai ieftin! La ora actuala, electricele sunt scumpe si ar avea nevoie de baterii mai bune, plug-in hybridele sunt mari si scumpe, iar, fara investitii majore in cercetare-dezvoltare (investitii care ar fi inevitabil redirectionate de la cercetarea in domeniul bateriilor sau celulelor de combustie si stocarii hidrogenului) full-hybrid rezonabil nu poate face decat Toyota. Tehnologia mild-hybrid este cea mai evoluata tehnologie care poate fi implementata fara investitii majore si putea fi usor implementata inca de acum 10-15 ani. UE a impus deja din 2013 tehnologia START-STOP (sau micro-hybrid) care nu ofera nici pe sfert beneficiile tehnologiei mild-hybrid, de ce nu si mild-hybridul daca implemetarea este la degetul mic al oricarui producator auto major?!!

Reply
Cornel 20 februarie 2020 - 15:06

Fii pe pace, pana peste 20 de ani cand o sa-ti schimbi W202-ul, ai timp sa te gandesti.

Reply
Ionescu Alin 18 aprilie 2020 - 13:50

Salutare ! McPherson vine pe toate variantele de dotări? Merci!

Reply
Adrian Mitrea 18 aprilie 2020 - 16:32

Salut! Da, absolut toate. McPherson este suspensia față standard pentru majoritatea automobilelor de pe piață. Doar unele dintre cele mai scumpe/premium au bascule duble pe față (double wishbone).

Reply
Feby 7 iunie 2020 - 11:30

Sunt curios, cat consuma in Bucuresti la traficul de dimineata (7-9) sau seara (17-19), ori pe o autostrada, mergand pe la un 130-140 km/h, testat. Are cineva idee ? Eu am mers la un drivetest cu unul zilele trecute, motorizarea de 155 mild-hibrid, iar pe la un 59 avea un aprox 5l/100km, instantul. Media era pe la 7.7.

Reply
AlexB 15 iulie 2020 - 10:47

Am facut test drive cu versiunea mHev de 125cp, f misto masina, se misca si se conduce bine, e agila, accelereaza ok. Mici chestii care nu prea mi-au placut: schimbatorul cam jos, oglinzi exterioare cam mici, vizibilitate spate mai limitata decat ma asteptam, iar la trecere peste denivelari se lasa cu zdruncinare. Am ceva dubii legate de sistemul mHev in sine, are cineva idee daca bateriile de 48V sunt de incredere, si cat or costa estimativ ? Masina banui ca nu poate merge cu sistemul de suport electric dezactivat (daca s-o putea dezactiva, in fapt).
Garantia pt baterie e de 5ani se pare, insa dupa aceea depinde mult de costul de inlocuire in caz ca pica.
Pareri ?

Reply
Nick 16 octombrie 2020 - 08:41

Am testat si eu si pot sa zic ca la denivelari nu a fost bine deloc. Am avut un pasager in spate si a simtit pana in maduva oaselor fiecare gropita. Mai testez azi alta sa compar iar daca e la fel nu o recomand pentru cineva care planifica sa transporte mama+bebe in spate.

Schimbatorul e mai jos daca scaunul e ridicat.

Reply
pb80tm 24 noiembrie 2020 - 18:19

pretul e prea mare. dotarile suplimentare pe alte piete intra la basic. am vrut sa iau asta nou din noiembrie. la 30kilo euro e mult. ca si comfort sofer/dr e depasit de amaratul merivaA. vizibilitate spate clasica mica ce te obliga sa achizitionezi pachetul video. astfel in loc sa fii atent in trafic stai cu nasul in gadgeturi. nu are roata de rezerva ci kit de reparatii. serios? eu la 30keuro ma apuc in mijlocul drumului de reparatii? masina pt fete. discoteca pe roti. comentariile tehnice ale lui CIB sunt cele mai pertinente. e o masina de 2 ani. are garantie ca un foen. nu prezinta incredere la fiabilitate deloc. am fost la reprezentanta sa fac un testdrive si sa aud motorul. nu aveau cica doar daca faci comanda. serios? adica cumperi o masina fara sa-i incerci performantele? adica cumparam masini pe reviewuri facut de altii. cand o sa invete dealerii sa vinda cu respect fata de client si sa nu amplifice pretul in mod necinstit cu optiuni nenecesare, o sa fie si vanzare la asa ceva. eu nu as cumpara asa ceva. avem noroc ca nu avem invazie chinezeasca pe piata ca toate abtibildurile astea ar disparea. ca sa dau o referinta „the wall” made in china vine la pret de 22 mii nzd (1nzd = 2,8ron) cu roti de 21 aliaj. de fapt in piata asiatica aliaj e basic. tot ce are modelul ford in extraoptiuni cu mici exceptii acolo e in pachetul de baza. startstop, climatronix, camere spate senzori de parcare proxi, headup display media navi. restul gadgeturilor sunt prea putin folositoare scopului transport. cand a aparut pe piata the wall fanii 4×4, toyota ford rover etc au luat o masina la andurante offroad sa demonstreze slaba calitate chinezeasca. surpriza a depasit marci consacrate la multe capitole. rezultatul tot redneckul si-a achizitionat noul the wall. la noi facem reviewuri doar de oras la suv. mmaine o sa facem teste de dormitor la suv sa vedem cum se comporta in garaj sau pe peluza.

Reply

Lasa un comentariu