În această fază de acceptare pe piață, automobilul electric se lovește două mari argumente contra lui: autonomia redusă și prețul mare de achiziție. Dar cum rămâne cu plusurile? În acest articol vă prezint 5 avantaje pe care le ai iarna (și nu numai) când utilizezi o mașină electrică – o idee de articol inspirată din călătoria la Bansko cu Nissan LEAF.
Conduc deja de aproape doi ani o mașină electrică a mea, iar prin natura meseriei am ocazia să conduc și multe alte automobile, electrice sau pe combustie. Pe măsură ce conduc electric mai mult, pe atât încep să văd avantajele electromobilității tot mai mult. Iată cinci puncte importante.
Încălzire de la distanță
În termeni de confort, nimic nu se compară, iarna, cu momentul în care dai de căldură. Avantajul oricărei mașini electrice este că poate fi încălzită de la distanță. În cazul lui Nissan LEAF, poți seta din computerul de bord niște ore de plecare preferate, iar mașina te va aștepta de fiecare dată cu un habitaclu călduros. În plus, comutatoarele „de modă veche” pentru scaunele încălzite ale acestui model îți permit să le lași pornite toată iarna, iar de fiecare dată când te urci în mașină și pornești, scaunele se vor încălzi fără să fie nevoie să mai apeși pe vreun buton.
Tracțiune optimizată
Orice mașină electrică de consum larg are un reductor în loc de cutia de viteze clasică. Acest lucru îi permite o tracțiune liniară, previzibilă și optimizată – avantaje care se văd în special iarna. Grație sistemelor de control al tracțiunii – foarte bine potrivite pentru propulsie electrică – de fiecare dată o mașină electrică va pleca mai bine și mai eficient de pe loc, iarna, în comparație cu o mașină similară cu motor pe combustie. Am testat de mai multe ori pe Nissan LEAF cum funcționează controlul tracțiunii, iarna, și, pe scurt, cel mai bine este să lași toată electronica mașinii pornită. Așa mașina poate da maximul de eficiență și de tracțiune.
Siguranță sporită
Grație frânelor electromagnetice pe care le au mașinile electrice, frâna de motor atât de recomandată iarna – când aderența e redusă – este foarte ușor de aplicat. Condusul devine astfel, dintr-o dată, mult mai sigur. În cazul lui Nissan LEAF, tot ce trebuie să faci este să activezi sistemul Nissan e-Pedal, care permite conducerea mașinii cu o singură pedală (cea de accelerație). În funcție de presiunea aplicată de șofer pe pedala de accelerație, mașina accelerează, rulează constant sau frânează. La eliberarea completă a pedalei de accelerație, LEAF frânează cu aproximativ 40% din capacitatea sa de frânare, până se oprește de tot, pe loc.
Poluare diminuată
Pornirea unei mașini pe combustie, iarna, presupune și emisii foarte mari, în primele minute de funcționare. Pur și simplu nu poți să stai lângă o mașină pe combustie când e frig afară și abia ai pornit-o. Mirosul (deci emisiile, poluarea) este greu de suportat. În cazul unei mașini electrice emisiile locale sunt zero. Sigur că poluarea pentru mașini electrice există și ea, dar în zone în care nu creeză atâtea probleme de sănătate și la un nivel, oricum, mai mai mic.
Sursă de energie
Portul CHAdeMO, adică mufa de încărcare rapidă a lui Nissan LEAF, permite ca bateria mașinii să fie o sursă de energie pentru casă (cabană, rulotă, etc…) în caz de nevoie. Dintre cele trei porturi de încărcare disponibile pe mașinile electrice în Europa (Type 2, CCS și CHAdeMO), doar CHAdeMO este deocamdată capabil să ofere flux de electricitate dinspre mașină spre un consumator extern sau spre rețeaua electricitate. Tehnologia este încă la început, dar reprezintă o bază bună de lucru pentru viitor în cazul persoanelor pasionate de tehnologie și sustenabilitate.
Citește și…
- La ski cu mașina electrică. Spre Bansko la volanul Nissan LEAF
- Cum se descură în zăpadă Nissan LEAF și cum încarci o mașină electrică în creierii munților
- Mașini electrice 2020. Ce poți cumpăra prin Rabla Plus
- Roadtrip cu Nissan LEAF 62 kWh. Din nou la Sibiu
- Nissan LEAF 62 kWh: planificarea unei călătorii lungi
- Cum m-am transformat dintr-un admirator al tractoarelor diesel într-un fan al mașinilor electrice (2019)
- Primul an cu mașina electrică și câteva concluzii (2019)
- Mașina electrică mi-a schimbat viața. Cum m-am adaptat (2019)
- #electRO
- #ElectricRomânia (2019)
Realizarea acestui material a fost posibilă cu sprijinul Nissan România și Nissan Bulgaria, fără ca sponsorul să impună conținutul (mesajul).
9 comentarii
Poti sa detaliezi despre cum poate fi folosita masina ca sursa de energie?
Exista vreo setare pe care trebuie sa o faci „si gata”?
Salut, uite aici informația oficială disponibilă de la Nissan https://www.nissan-global.com/EN/TECHNOLOGY/OVERVIEW/vehicle_to_home.html
LINK UL DVS NU FUNCTIONEAZA, POATE ASTA? : https://blog.nissan-global.com/EN/?p=4866
Banuiesc ca linkul era: https://www.nissan-global.com/EN/TECHNOLOGY/ OVERVIEW/vehicle_to_home.html
Am observat ca situl „taie” din linkurile cu denumiri mai lungi; pt a preveni asta, eu inserez o pauza in link (nu mai merge linkul cu un simplu click, dar macar sa se poate lua cu copy/paste)
Optiunea este interesanta atat pt consumator cat si pt retea dar parerea mea este ca nu se va putea utiliza in .ro daca nu se implica si furnizorul de electricitate (ceea ce este putin probabil).
Salut, acesta era link-ul… https://www.nissan-global.com/EN/TECHNOLOGY/OVERV…
Nu știu de ce nu funcționa, uitați aici iar https://www.nissan-global.com/EN/TECHNOLOGY/OVERV…
In viziunea mea, un optiune V2G (vehicle-to-grid, masina-retea electrica) ar trebui sa vina cu o statie de incarcare care sa primeasca informatii de la calculatorul care manageriaza reteaua electrica (locala sau nationala) si sa fluctueze viteza de incarcare/descarcare a bateriei masinii in sensul aplatizarii fluctuatiilor de consum din retea. Si, ca sa stimuleze proprietarii sa activeze optiunea, un tarif preferential de la furnizorul de energie macar pt energia consumata prin statia de incarcare. Din pacate, ma indoiesc ca cei care se ocupa de reteaua electrica in .ro ar avea deschiderea pt o idee total in afara „cutiei” lor sau capaitatea de a dezvolta softul necesar!
Ați uitat de autonomia pe timp de iarna care scade dramatic !!! Asta e tot un plus sau…e nerelevant ca dupa 130 de km parcurși incepi sa cauți stație de incarcare . Am impresia ca suntem in „epoca de piatra” la capitolul ăsta !!! ( mașini nepoluante)
Concluzie: Au multe plusuri si un mare minus care le intrece pe toate !!!
Poate surprinzător pentru unii, autonomia iarna are de suferit FOARTE PUȚIN la drum lung. Explicația? Mașina stă într-un regim termic constant. Se încălzește, ajunge la temperatura optimă, și consumă puțin să se mențină așa.
Pe de altă parte, în oraș, cu drumuri scurte, dai căldura afară din mașină la fiecare deschidere de ușă. E un regim termic mai puțin eficient. De aceea autonomia are de suferit (se poate înjumătăți) în oraș mai mult decât la drum lung.
Dar în oraș o autonomie de 150-200 km pe zi este mai mult decât suficientă, nu ai timp să faci mai mulți kilometri decât dacă ești taxi.