Acasa Eco Cum se descură în zăpadă Nissan LEAF și cum încarci o mașină electrică în creierii munților

Cum se descură în zăpadă Nissan LEAF și cum încarci o mașină electrică în creierii munților

de Adrian Mitrea

Cum se descurcă în zăpadă Nissan LEAF? Cum încarci o mașină electrică în creierii munților? Încerc să răspund la aceste întrebări prin acest articol. Am fost cu LEAF la Bansko, în căutarea zăpezii și a soluțiilor de încărcare disponibile în stațiunile montane din această parte a Europei.


Schimbările climatice au făcut ca, în plină iarnă, Bansko să fie o stațiune uscată, fără zăpadă. Deși se află la aproape 1.000 de metri altitudine față de nivelul mării, zăpada a cam ocolit stațiunea în acest sezon.

Totuși, există 70 de kilometri de pârtie în Bansko, iar telegondola te poate urca până la 1.600 metri. Până aici se poate ajunge inclusiv cu mașina, ceea ce am și făcut, cu LEAF, în căutarea zăpezii pentru câteva teste specifice.

Din acest punct încolo există o mulțime de instalații care să-i ducă pe skiori mai sus, chiar și la peste 2.000 de metri altitudine față de nivelul mării.

În zăpadă, am învățat despre LEAF următoarele:

  • E bine să lași electronica mașinii pornită. Toată. Controul tracțiunii (TC/TCS), sistemul electronic de control al stabilității (ESP/ESC). Tot. Avându-le pornite, sistemul foarte inteligent de control al tracțiunii și stabilității asigură o aderență incredibilă, chiar și în condiții care par dificile pentru o mașină cu tracțiune față.
  • Decuplarea sistemelor electronice poate face ca mașina să atingă viteza maximă, 160 km/h, pe loc. Am încercat asta pe un petec de gheață. Neavând cutie de viteze și un motor termic care să facă gălăgie, LEAF poate învârti roțile în gol, pe loc, ca și cum mașina ar fi suspendată. Acest scenariu are potențialul să distruga anvelopele, plus elemente mecanice ale mașinii (dacă aderența este reluată brusc, pe măsură ce mașina ajunge, ușor-ușor, pe un petic de asfalt curat, spre exemplu). Deci este un tip de utilizare nerecomandat, aș zice. Chiar dacă LEAF îți permite să decuplezi o parte dintre sistemele electronice de control, pot să înțeleg de ce la alte mașini electrice acest lucru nu este posibil decât prin artificii de electrician auto (scoateri de siguranțe sau mufe, software specific, etc…).

Dar cum încarci o mașină electrică în vârf de munte? S-a gândit cineva să facă infrastructură?

Surprinzător, în Bansko sunt patru stații de încărcare semi-rapide, plus alte trei asemenea stații în localitățile adiacente. În total, în această zonă, pot fi încărcate simultan circa 10 mașini electrice. Atenție, asta doar la stațiile electrice dedicate.

La care se adaugă miile de prize domestice din aceste localități la care poți apela în caz de urgență. Sigur, încărcarea la o priză domestică ar dura foarte mult (chiar și peste o zi, pentru o încărcare completă, în funcție de marcă și model). Dar nu e ca și cum ai avea nevoie neapărat de plin.

Chiar dacă opțiunile de încărcare există, se simte și în zona Bansko, la fel ca și în stațiunile montane din România, o oarecare lipsă de „viziune electrică” a proprietarilor și administratorilor de hoteluri. Măcar niște prize domestice bune de ar avea în parcarea hotelului, pentru un client cu mașină electrică care stă câteva zile acolo… ar fi aur curat. Astfel, oamenii ar avea posibilitatea să alimenteze cât timp mașina stă parcată.


Citește și…



Realizarea acestui material a fost posibilă cu sprijinul Nissan România și Nissan Bulgaria, fără ca sponsorul să impună conținutul (mesajul).


Lasa un comentariu