BMW i3 120 Ah este cea mai recentă evoluție a modelului electric BMW i3, disponibil anterior în versiuni 94 Ah și 60 Ah. Astfel, față de anul introducerii pe piață (2013), BMW i3 își vede capacitatea bateriei dublată, de la 60 Ah, la 120 Ah, respectiv de la o capacitate brută a bateriei cuprinsă între 22,6 kWh la 42,2 kWh. Astfel, în cinci ani, autonomia reală a modelului s-a dublat, de la 130 km, la 260 km. Clienții de BMW i3 care au achiziționat modelul începând cu luna Noiembrie 2016 și până la final de 2018 au beneficiat de o baterie de 94 Ah, respectiv 33 kWh. Îmbunătățirile acestea de autonomie intră în vigoare în Noiembrie 2018, iar primele mașini vor fi livrate către clienți în Decembrie. Practic, BMW i3 se pregătește pentru 2019 cu autonomie îmbunătățită cu circa 30%, plus alte dotări precum faruri cu LED adaptive, o nouă culoare pentru caroserie și design revizuit pentru interiorul opțional Loft.
Noul pachet de baterii de 42,2 kWh ocupă în podeaua mașinii același spațiu ca pachetele de baterii anterioare. Așadar, a evoluat tehnologia bateriilor astfel încât în cinci ani s-a dublat capacitatea energetică brută raportat la o dimensiune dată. A crescut însă puțin și masa.
Bateria mai mare (120 Ah, 42,2 kWh) este disponibilă atât pentru versiuna i3, cât și pentru versiunea mai sportivă i3s.
„În acelaşi timp cu introducerea noii baterii, o nouă finisare pentru caroserie, o nouă culoare pentru designul interior opţional Loft şi farurile LED adaptive cu funcţie matrix pentru faza lungă sunt şi ele disponibile pentru BMW i3 şi BMW i3s. În viitor, un pachet sport va fi disponibil pentru BMW i3 care include contururi negre pentru pasajele roţilor şi o suspensie sport cu amortizoare, arcuri şi bare stabilizatoare specifice, suspensie mai joasă, ecartament mărit şi jante de 20 de ţoli, din aliaj uşor. Sistemul de operare iDrive este disponibil acum în combinaţie cu varianta opţională a sistemului de navigaţie Business. În viitor, opţiunile de telefonie cu încărcare wireless şi hotspot LAN wireless vor fi şi ele disponibile pentru BMW i3 şi BMW i3s”, se arată într-un comunicat de presă al BMW Group.
Prin dimensiunile sale, BMW i3 se poziționează precum un MPV (monovolum) compact (segement B-C) și nu are un competitor direct, însă clienții îl pun pe aceeași tabelă cu opțiuni ca pe Volkswagen e-Golf, Nissan Leaf și Renault Zoe (în Europa), plus Chevrolet Bolt (în SUA).
Bateriile: capacitate mărită, aceleași dimensiuni
Alături de motoarele electrice şi electronica de putere, bateriile de înaltă tensiune sunt o parte integrantă a tehnologiei BMW eDrive utilizată la automobilele BMW i. Toate acestea sunt dezvoltate de BMW Group prin soluţii proprii.
Celulele litiu-ion sunt produse exclusiv pe baza specificaţiilor definite de BMW Group. Pe baza activităţii de cercetare şi dezvoltare realizată în strânsă colaborare cu producătorii de celule de baterii, optimizarea consecventă a unităţilor de stocare este realizată în ceea ce priveşte puterea, autonomia, siguranţa şi durabilitatea. Instalată jos în podeaua automobilului, bateria de înaltă tensiune este produsă la uzina BMW din Dingolfing şi constă în 8 module, fiecare cu 12 celule de stocare: cele mai noi evoluţii au dus la o capacitate de 120 Ah, alături de o capacitate energetică brută de 42,2 kWh, în timp ce dimensiunile au rămas neschimbate. Acesta este un alt pas major spre o autonomie crescută.
Pentru comparaţie: la lansarea pe piaţă a BMW i3 în 2013, datele echivalente au fost 60 Ah şi 22,6 kWh, în timp ce a doua generaţie a bateriei, introdusă în 2016, a atins un nivel de 94 Ah şi 33 kWh.
Pe lângă masa automobilului şi spaţiul de instalare necesar bateriei de înaltă tensiune, performanţele şi consumul de energie au rămas aproape neafectate de autonomia crescută obţinută prin cele mai recente evoluţii.
BMW i3, propulsat de un motor electric de 125 kW/170 CP, accelerează în 7,3 secunde la 0 la 100 km/h, în timp ce BMW i3s, care oferă 135 kW/184 CP, realizează sprintul standard în 6,9 secunde. Aceasta înseamnă că cele două modele stabilesc reperul pentru performanţe sportive în cadrul segmentului lor. Datorită livrării spontane a puterii, caracteristică pentru motoarele electrice, BMW i3 şi BMW i3s ating chiar nivelul maşinilor sport care au motoare termice considerabil mai puternice: acceleraţia în reprize (de la 80 la 120 km/h) se realizează în 5,1, respectiv 4,3 secunde.
Cablul de încărcare standard este conceput să fie conectat într-o priză casnică convenţională. În acest caz, bateria poate fi încărcată până la 80% din capacitatea totală în aproximativ 15 ore (cu o putere de încărcare a prizei de 2,4 kW).
Conectarea la un panou BMW i (wallbox) permite încărcare AC cu o putere de până la 11 kW (atât are încărcătorul instalat în mașină). În acest caz, timpul necesar pentru atingerea a 80% din capacitatea bateriei de înaltă tensiune este de 3,2 ore.
Electronica de putere şi bateria de înaltă tensiune ale BMW i3 şi BMW i3s pot fi utilizate şi în combinaţie cu o staţie de încărcare rapidă care funcţionează pe curent continuu (DC). În acest caz, capacitatea de încărcare este de 50 kW, iar bateria de înaltă tensiune ajunge la 80% din capacitatea sa totală în 42 de minute.
„Cu capacitatea energetică mărită la 42,2 kWh, cea mai recentă versiune BMW i3 urmează şi conceptul global al mărcii, aplicabil de la lansarea pe piaţă şi orientat spre utilizarea responsabilă a resurselor: acesta include nu doar energie fără emisii locale, ci şi alegere a materialelor şi tehnici de producţie, precum şi servicii de mobilitate. BMW i3 (120 Ah) şi BMW i3s (120 Ah) au o amprentă CO2 mult mai avantajoasă de-a lungul întregului ciclu de viaţă al automobilului (de la extragerea şi fabricarea materiilor prime până la utilizarea şi reciclare), iar aceasta înseamnă un potenţial semnificativ mai mic de încălzire globală decât în cazul automobilelor cu propulsie convenţională comparabile”, spune BMW.
Pachet sport, opțiune pentru BMW i3
În viitor, noul pachet sport va permite accentuarea suplimentară a plăcerii condusului specifică mărcii, derivată din mobilitatea fără emisii, la BMW i3.
Elementul principal al noii opţiuni este suspensia sport, care este dotare standard la BMW i3s şi include amortizoare, arcuri şi bare stabilizatoare specifice, o suspensie coborâtă cu 10 milimetri, un ecartament extins şi jante de 20 de ţoli, din aliaj uşor, în finisare Jet Black sau bicoloră cu anvelope mixte.
Aceast plus de dinamică este subliniat vizual prin intermediul contururilor negre ale pasajelor roţilor, care fac şi ele parte din pachetul sport BMW i.
Noi finisări pentru caroserie, faruri LED adaptive
Din 2014, BMW i3 a fost cel mai bine vândut automobil electric din lume în segmentul compact premium. În România este chiar cel mai vândut automobil electric, din toate clasele.
Pe străzile aglomerărilor urbane a ajuns să fie un simbol al mobilităţii cu caracter de pionierat. Forma sa caracteristică este strâns legată de arhitectura LifeDrive a automobilului, care combină şasiul de aluminiu cu celula pasagerilor realizată din plastic armat cu fibră de carbon (CFRP). Prin introducerea noii generaţii de baterie, designul modelelor BMW i3 şi BMW i3s a fost îmbogăţit cu accente noi. Varietatea de finisaje pentru caroseria celor două modele a fost extinsă pentru a include noua variantă Jucaro Beige metalizat cu accente în Frozen Grey.
Totodată, culorile pentru exterior Mineral Grey metalizat, Imperial Blue metalizat, Melbourne Red metalizat, Capparis White şi Fluid Black sunt disponibile în continuare. Pentru a se potrivi cu noua culoare a caroseriei, designul interior Loft opţional include acum tapiţerie „Electronic” în combinaţie de stofă şi Sensatec – în Carum Grey cu accente maro şi suprafeţe interioare în Electronic Brown.
Ca alternativă la farurile LED standard, farurile LED adaptive sunt disponibile acum cu funcţie automată de atenuare selectivă pentru faza lungă. Tehnologia matrix inovatoare pentru faza lungă creşte raza vizibilităţii şi în acelaşi timp se evită orice efect de orbire a celorlalţi participanţi la trafic. În acest scop este divizată în patru segmente dispuse orizontal, care pot fi activate şi dezactivate independent unele de altele la viteze de peste 70 km/h. Segmentele fazei lungi sunt controlate în funcţie de situaţia din trafic. Imediat ce camera frontală înregistrează un automobil ce vine din sens opus sau unul care rulează în faţă în aceeaşi direcţie, spaţiul în care este localizat acesta este iluminat doar cu faza scurtă. Acest lucru este realizat prin dezactivarea segmentelor matrix ale fazei lungi care sunt responsabile pentru această zonă.
Suprafeţele de drum rămase continuă să fie iluminate de faza lungă. Funcţiile farurilor LED adaptive includ şi lumini de viraje şi asistent pentru faza lungă.
Comenzi şi conectivitate optimizate
Afişarea optimizată a meniului pentru sistemul de operare iDrive, cu butoane în structură panou şi mod live, este disponibilă acum în combinaţie cu sistemul de navigaţie Business, disponibil opţional. Prin aceasta, conţinutul dorit este disponibil acum mai rapid şi mai confortabil.
Mai mult, programul de echipamente opţionale include acum şi opţiunea de telefonie cu încărcare wireless, care permite ca telefoanele mobile compatibile să fie încărcate fără utilizarea unui cablu.
Hotspotul LAN wireless, nou disponibil pentru BMW i3 şi BMW i3s, oferă o conexiune online rapidă pentru până la 10 dispozitive finale în automobil.
Despre BMW i
BMW i este o marcă a BMW Group care se concentrează pe conceptele vizionare de automobile, serviciile de mobilitate conectată şi o nouă înţelegere a conceptului premium, care sunt puternic definite prin dezvoltare durabilă. BMW i este prezent în 74 de ţări prin modelele BMW i3 (automobil electric pentru regiunile metropolitane), BMW i8 (automobil sport hybrid plug-in) şi BMW iPerformance (toate automobilele BMW hybrid plug-in).
BMW i se adresează unui nou public-ţintă pentru companie şi reprezintă un incubator pentru inovaţii. Tehnologiile care au debutat cu succes la automobilele BMW i sunt transferate la alte modele ale mărcii BMW.
Alte domenii de activitate asociate cu BMW i sunt DriveNow (car-sharing), ReachNow (car-sharing 2.0), ChargeNow (acces uşor la cea mai mare reţea de puncte de încărcare din lume), ParkNow (găsirea, rezervarea şi plata facilă a locurilor de parcare), BMW i Ventures (investiţii în companii start-up cu accent pe mobilitate urbană), BMW Energy (servicii de optimizare a energiei) şi Centrul de Competenţă pentru Mobilitate Urbană BMW i (consultanţă pentru oraşe).
Link-uri și articole utile:
- Rezultatele unui test comparativ nedrept: BMW i3 vs. Renault Zoe Z.E. R90
- Cum a fost la Raliul Sibiului cu o mașină… electrică
- Vara cu mașina electrică. Cum influențează canicula autonomia
- Iarna cu masina electrica. Cum influenteaza gerul autonomia
- Mașinile hibride și electrice, achiziții mai sigure pe piața second hand. Samsarii fug de ele
22 comentarii
A cata iteratie (facelift) e asta? Ca le-am cam pierdut siru ….
Lansare în 2013.
Upgrade de baterie și atât în 2016.
Facelift în 2017, fără upgrade de baterie, dar cu modificări cosmetice și tehnice.
Upgrade de baterie și modificări tehnice și cosmetice în 2018, pentru 2019 (ce scrie în acest articol).
Cam multe schimbari si probabil vor mai urma din moment ce fosta echipa de la divizia electrice e cam toata la Byton. Viitoru „electric” la BMW nu se anunta bine mai ales ca cea mai mare fabrica a lor avea 70% export catre China si portocaliu are razboi economic cu China. Gurile rele spun ca baietii de pe Isar au inceput sa faca „sparen” trimitandu-si angajatii de la banda sa se inscrie „preventiv” la Arbeitsagentur si nu prea se vad bonusuri de craciun.
Asa stiam si eu, ca majoritatea echipei BMW de pe electric, a plecat la chinezi. Motivul e simplu, oamenii considerau ca n-au viitor in BMW, care nu ia deloc in serios dezvoltarea de masini electrice. Concurenta pe EV va fi ca pe telefoanele mobile, cut throat, cu marje foarte mici de profit, cu firme imense care pot disparea de pe piata in 10-15ani. Cum a fost si Nokia, cum ar putea sa fie si Samsung daca nu opresc pierderea cotei de piata.
Producatorii traditionali de masini anunta tot felul de schimbari si investitii in EV, dar stiu ca petrecerea e pe terminate si fac tot posibilul sa se bucure de ea. Managerii inca isi trag bonusuri grase in timp ce mai trimit in presa cine stie ce anunt despre orientarea companiei spre electric. Dar sunt constienti ca o orientare reala catre electric inseamna ca multi dintre ei sa fie dati afara, bonusurile sa dispara, inclusiv structura favorizata a milioanelor de angajati organizati in sindicate. Iar sansele ca asta sa se intample sunt aproape zero. Majoritatea firmelor vor prefera sa traiasca din masinile ICE pana-n ultima clipa dupa care sa dea faliment.
https://agmetalminer.com/2016/04/22/bmws-entire-i-team-defects-to-china/
Așa știam și eu, că milioane de români au plecat din România. Motivul e simplu: vor mai mulți bani și mai multă libertate în raport cu angajatorul lor.
Cam asta spui și tu, dar nu referitor la o nație, ci la o companie.
La nivelul ăla, angajații pleacă pentru bani și pentru mai multă libertate de creație. Libertate care poate să fie bună sau rea, în sensul că poate oamenii nu voiau să respecte niște cerințe BMW și atunci au plecat. Nu mor caii când vor câinii, oricât de la îndemână poate părea exemplul Nokia. Mașinile nu sunt, totuși, telefoane, drept dovadă Great Wall, Geely și Brilliance fac tot aceleași mașini pe care nu le cumpără nimeni în afara Chinei, oricât de bune ar fi.
BMW nu înseamnă doar echipa de electrice. Înseamnă și directori de producție și mult know how în multe alte arii relevante pentru un automobil (design, inginerie mecanică, ergonomie, calibrare).
Spun ca o firma care se „pregateste” sa investeasca masiv in EV nu-si lasa aproape toata echipa sa plece. Si presupun ca oamenii aia n-aveau niciun chef sa se relocheze din Germania in China.
Iar exemplul tau cu romanii plecati in afara arata exact acelasi lucru. Daca guvernul Ro ar fi avut intentii serioase sa tina oamenii in tara si ar fi creat conditii decente de trai si munca, oamenii aia n-ar fi plecat, chiar si pe mai multi bani. Au plecat pt ca in Ro nu aveau niciun viitor.
Și cu toate astea România merge înainte, bine mersi, și fără ei. Așa și BMW sau altă firmă care pierde resurse valoroase. Singura cale este să mergi înainte. Sigur că ar fi fost frumos ca să nu fi plecat, dar asta e viața, fiecare face cum consideră că e mai bine pentru el.
Sa spui ca Romania merge bine mersi, desi e pe marginea prapastiei din toate punctele de vedere, e putin cam mult, nu crezi? Si nu , nu ii cunosc pe cei mentionati mai sus de mine, desi mi-ar placea, ca ei sunt in varful lantului trofic,in schimb Marius a punctat foarte bine motivele (tot respectul pentru Marius ca este foarte bine pregatit si informat in domeniu, lucru rar intalnit la romani). Dar spre deosebire de pseudo-presa din Romania inteleg foarte bine directia in care se indreapta industria fiind, din pacate pentru mine, direct implicat in ea si in schimbarile care se produc. Uite o tema de discutie, incearca sa intelegi motivele pentru care dinozaurul Zetsche pleaca de la Daimler, si fa o corelatie cu pierderea de 25% de pe bursa de la inceputul anului. Acum gandeste-te ce s-ar intampla – daca tot iti plac comparatiile cu statele – cu Romania daca PIB-ul s-ar contracta cu 25% intr-un an?
Eu cred că ar trebui să incluzi mai puțină politică în viața ta. România a trecut (și va mai trece) prin perioade mult mai nasoale decât ce se întâmplă acum.
Sau fă-mă să înțeleg. Tu prevestești falimentul Daimler, BMW și alții, corect? Că sunt proști și una-alta. Iar în loc vom cumpără mașini Byton, corect? Ca să știm o treabă.
Că am așa o senzație că ești un pic gică contra și te comporți agitat fără să vezi o direcție sau o soluție.
Problema tocmai asta e, ca managementul unei firme ca BMW nu e prost deloc. Sunt oameni inteligenti, mercenari si oportunisti. Care isi dau seama foarte bine ca din electrice nu vor face bani. Asa ca vor incerca sa tina cat mai mult firma pe directia ICE, de unde ies bonsurile grase, fara sa le pese ca pe termen lung e posibil ca firma sa aiba probleme majore, poate chiar si faliment. Pe principiul, dupa noi potopul.
Eu nu prevestesc nimic si nu am zis ca sunt prosti. Zic doar ca nu sunt pregatiti pentru ceea ce va urma. Eu am cifrele de partea mea, in schimb tu esti sentimental si pui trecutul in fata, atunci cand nu exista concurenta de azi si saltul tehnologic imens pe care societatea noastra il experimenteaza zilnic. Byton e doar un exemplu desi ma indoiesc ca stii de fapt cine sta in spatele lui Byton si ce inseamna „buget nelimitat”. Propun sa ne oprim aici, ca am impresia ca nu intelegi directia in care ne indreptam si nici nu ai pregatirea necesara ca sa vezi lucrurile obiectiv. Termeni gen „gica contra” si „comportament agitat” sunt epitete romanesti care le folosesti atunci cand nu ai argumente. Bafta!
Bine, ne oprim, că m-ai umplut de cifre și argumente până acum. Succes!
Stai relax, nu au plecat pentru bani la chinezi. Carsten Breitfeld e o mare pierdere pt industria auto germana. Si ca veni vorba de marketing vezi ca si Daniel Kirchert tot la Byton s-a dus. Si daca nici ala care vorbeste fluent mandarina si prezenta direct modelele BMW pe piata chinezeasca nu e o mare atunci nu mai are rost sa vorbim… Mare atentie, chinezii nu platesc aiurea pentru review si nici nu aloca multi bani pentru marketing. S-ar putea ca, chinezii sa inteleaga mult mai bine cum functioneaza Industria 4.0, si multi review-eri sa ramana fara bani cand bugetele de la producatorii „traditionali” se duc. Trend-ul a inceput cu Tesla, si o sa continue. Si comparatia cu telefoanele e perfecta. Si da masinile au inceput si vor fi telefoane cu roti. Ca tu nu intelegi asta pentru ca doar le conduci si ca nu intelegi topologia si infrastructura IT din spatele volanului asta e numai si numai problema ta.
Atunci spune-ne tu de ce au plecat, dacă îi cunoști așa de bine. În altă ordine de idei, China e o țară grozavă, cu oameni muncitori. E noua Japonie, dacă vrei. Dar de aici și până ca lumea să stea la coadă să cumpere automobile made by orice brand chinezesc… e cale lungă și nu se va întâmpla pe parcursul vieții noastre.
Și Brilliance sau Borgward tot cu nemți de marcă s-au lansat. Și unde sunt azi? Că eu nu le pot cumpăra mașinile.
Sau să zicem că Byton va avea un oarecare succes. Fiind un produs făcut de nemți din BMW, de ce n-aș cumpăra originalul când e vorba de același produs, făcut de aceeași oameni?
Oamenii cu oarecare cultură auto suspină după Porsche, nu după Lexus, chiar și la aproape 30 de ani de existență a Lexus pe lume.
Mașinile nu sunt telefoane și nu vor fi niciodată. Se supun altor legi și au alt scop pe lume. Oricât de asemănătoare sunt un cuțit și o furculiță (același material, finisare similară) ele sunt de când lumea niște ustensile diferite și complementare.
Conduc cu multa placere, primul i3 vindut la Cannes, in Franta, acum 4 ani si jumatate.
Autonomia lui imi convine perfect. Foarte rar depasesc 80 de km, facuti intr-o zi. Noaptea, tarif redus, bateria se incarca.
Mi-ar place deci, sa pot cumpara un i3, cu doar jumatate din bateria anuntata in articolul dumneavoastra. O masina mai usoara, mai rapida si … mult mai ieftina !
Pentru distante mai mari, trenul si avionul, sunt pentru mine preferabile.
Salutari,
Si eu connduc un i3 REX, fabricat in oct 2015.
Are 63.000 km si e ca nou. Costuri de intretinere foarte mici. La masini clasice, pe la 60.000 km se schimba distributia, dupa ce ai mai facut in prealabil inca alte 3 revizii costisitoare si ele. La asta, pana acum, nu am schimbat decat un filtru de polen, lichidul de frana si placutele pe fata (e adevarat, fiind REX – generator cu benzina – am schimbat o data si ulei si filtru benzina). Mai trebuiesc anvelopele schimbate.
Sloganul de la BMW “placerea de a conduce” este mult mai puternic la i-uri. Si mie autonomia de 80-120 km imi e suficienta. Chiar nu ai cand sa mergi atat intr-un oras aglomerat. Cu o medie de viteza in oras de maxim 20 km/h inseamna sa stai in trafic 6 ore intr-o zi, ceea ce e imposibil.
E super autonomia cea noua pentru drumuri in afara orasului.
Felicitari pentru super-articol. E foarte bine documentat si venit la timp.
Felicitări pentru achiziție, Sorin! Să te bucuri de i3-ul tău la fel de frumos în continuare!
Mă bucur că am cititori și la Cannes! Am fost să conduc Mustang, Focus și Fiesta ST în zona aceea, anul acesta. Felicitări pentru locul în care ai ales să trăiești, precum și pentru achiziția mașinii!
Salutare Adrian. Care este valoarea celui mai mic pret/luna de leasing operational la un BMW i3, asa zis „chel”?
Bună, Mara. Nu merită chel, merită ediția Advanced (să ai fast charging și alte câteva opțiuni, vezi link). În principiu, cu avans 7-8.000 Euro, leasing 1.300 Lei/lună (pe 5 ani) și valoare reziduală 5.000 Euro poți să ai un i3 bine configurat. Gândește-te că 1.300 Lei/lună sunt bani pe care oricum îi plătești pe leasing-ul unei mașini premium compacte (Seria 1, MINI Cooper, Audi A3, Mercedes-Benz Clasa A), la care se mai adaugă și costul cu combustibilul. Cu i3 mergi literalmente gratis, în afara costului de leasing. Dacă vrei o ofertă personalizată pentru tine te pot pune în legătură cu persoana care mi-a vândut mie i3-ul (da, mi-am luat i3). Succes! https://www.bmw.ro/ro/all-models/bmw-i/i3/2017/of…
Felicitari pentru noua masina si ca sa spun asa „you put your money where your mouth is”. Din curiozitate te-ai mutat si la casa? Parca locuiai la bloc? Unde o sa o incarci? „Cu i3 mergi literlamente gratis”. Parca si incarcatul nu mai era gratis si chiar la casa curentul electric costa
PS: Link-ul e incomplet
Salut și mulțumesc! Nu m-am mutat la casă încă, va urma la anul cel mai probabil.
O încarc de fiecare dată când am ocazia, oriunde am ocazia, chiar și dacă nu e neapărat nevoie. Adică îmi place să văd bateria cât mai plină. Încarc la Kaufland-ul de lângă casă (fast charger / 50 kW), aflat la 500 metri de bloc sau la Electromagnetica (semi fast charge / 22 kW). Am aproape 3.000 km în o lună jumate de când am mașina, km făcuți cu costuri de carburant (curent) zero.
Referitor la plată, rețeaua renovatio anunțase la un moment-dat niște tarife (mari din punctul meu de vedere), dar s-au dat pe brazdă între timp, asta și cu ajutorul Kaufland, care au zis că la stațiile renovatio montate în Kaufland-uri suportă Kaufland încărcarea pentru clienți. Până când… vom vedea. Oricum piața se normalizează și oricum ai da-o un km parcurs electric e mai ieftin decât un km parcurs pe benzină.