Acasa Eco MG a ajuns oficial în România

MG a ajuns oficial în România

de Adrian Mitrea

MG a ajuns oficial în România, prin importatorul Quantum Auto Max. Marca auto britanică MG, deținută de grupul chinez SAIC, este pe val, la capitolul vânzări, în toate țările din Europa în care se comercializează. MG își propune să fie o alternativă la mărci precum Dacia și Suzuki, pe alocuri și la Volkswagen, Ford, Renault ori Skoda.

Ca semn de încredere în mașinile sale, MG oferă 7 ani garanție integrală (din bară în bară) sau 150.000 km – care termen se atinge primul.

Astfel, MG devine una dintre mărcile auto care oferă cele mai acoperitoare garanții de pe piață. Producătorul o numește „Triple 7 Care” și include 7 ani de asistență rutieră gratuită și 7 ani de inspecții tehnice anuale gratuite.

Romania este a 23-a piață europeana și a 9-a țara din Centrul și Estul Europei în care intră marca MG. Operațiunile au demarat și în Ungaria, Croația, Slovenia, Serbia, Republica Cehă, Slovacia, Macedonia și Grecia.

MG a ajuns oficial în România

Începerea vânzărilor de automobile MG la noi în țară a fost oficializată recent prin semnarea contractului de distribuție dintre MG Motor Europe și importatorul român Quantum Auto Max. Compania este controlată de Dan Chitaru, omul care importă în România și KIA.

Modelele MG sunt disponibile în toată țara. Quantum Auto Max a dezvoltat o rețea națională formată din 23 concesionari, care oferă și servicii post-vânzare.

Gama de modele vândute în România, este formată din două automobile electrice (MG4 EV și MG ZS EV), un model plug-in hybrid (MG EHS) și două modele termice (MG ZS și MG HS).

În viitor se vor alătura gamei și modelele Cyberster, MG5 și Marvel R. Acestea sunt așteptate în 2024.

MG Motor Europe și-a început operațiunile de vânzări la sfârșitul anului 2019. De atunci marca este în creștere continuă în Europa.

MG a înregistrat peste 26.500 de unități înmatriculate în Europa în Septembrie 2023. Creșterea este de 91% față de aceeași perioadă a anului 2022.

MG e pe val în Europa

De la începutul anului 2023 s-au vândut 163.200 de unități MG în Europa, în creștere cu 126%. Potrivit cifrelor de la Jato Dynamics, MG își depășește concurenții, inclusiv Suzuki, Mazda și MINI.

În Octombrie 2023, MG4 a fost al doilea cel mai vândut vehicul electric din Europa. Aceasta a fost cea mai bună performanță comercială de când a fost introdus modelul pe piață (în Septembrie 2022). În această perioadă MG a livrat peste 57.800 exemplare MG4 EV.

În paralel cu extinderea rețelei europene, MG lucrează intens pentru a extinde gama de produse cu modele electrice atractive. Astfel, compania vrea să răspundă nevoilor șoferilor europeni, se arată într-un comunicat al importatorului local.

MG, din 1924

Brandul MG a fost pionier încă de când producătorul auto a început în Marea Britanie ca Morris Garages, în 1924.

Mașinile MG sunt dezvoltate în studiourile de design ale companiei SAIC din Shanghai, în colaborare cu studioul de design avansat din Londra.

Automobilele  MG sunt produse în China și disponibile deja în majoritatea țărilor europene.

Din 2007, MG este una dintre mărcile SAIC Motor, care este unul dintre cei mai mari zece producători de automobile din lume. SAIC Motor vinde un număr mare de mașini în China, construite împreuna cu partenerii săi de joint-venture Volkswagen Group și General Motors.


Allview Auto CityZEN – „mașina electrică românească made in China”

Volkswagen ID.7 a ajuns în România. 621 km autonomie, pornire de la 53.335 Euro

Cât costă o baterie de mașină electrică în 2023? S-a ajuns la circa 155 USD pentru 1 kWh


6 comentarii

Roman Vasile 16 decembrie 2023 - 15:22

Este un SUV super fain

Reply
Andrei 17 decembrie 2023 - 13:51

Intrarea MG pe piața românească este un pas interesant pentru diversificarea opțiunilor auto, mai ales cu gama lor de vehicule electrice. Sunt curios cum se vor compara cu mărcile consacrate deja pe piață.

Reply
Costin 19 decembrie 2023 - 12:40

30 de dealeri sau 30 de service-uri? … pentru ca e important sa nu trebuiasca, ca in cazul Tesla, sa vii de la Iasi/Cluj la Bucuresti pt o reparatie.
In plus garantia suna frumos, dar prezentata „in dodii”, fara date concrete, pe site-ul lor : https://www.mgmotor.ro/ro/owners/garantia-noastra.html

Reply
Adrian Mitrea 20 decembrie 2023 - 17:00

Majoritatea (dacă nu cumva toți), sunt amplasamente la standarde 3S. Iar acest 3S vine de la Showroom, Service, Spare Parts (piese de schimb).
Deci nu e ca la Tesla, cu un singur service în România.
Garanția MG e prost descrisă pe site, așa este. Probabil încă lucrează la site, pentru că mai multe secțiuni ale sale lasă de dorit. Eu am prezentat în articol informațiile din conferința de presă, unde totul a fost un pic mai clar decât ce se poate studia pe site.

Reply
Costin 21 decembrie 2023 - 14:25

Multumesc!

Reply
RobertRO 16 aprilie 2024 - 11:38

Cred ca ar trebui prezentata corect situatia marcii MG.
MG a fost o marca britanica pana in anul 2005, cand marca a fost cumparata de chinezi. Ultimul an in care un MG s-a fabricat in Marea Britanie a fost 2012. De atunci, toate modelele MG sunt fabricate in China.
In concluzie, MG este o marca chinezeasca care nu mai are nicio legatura cu fabrica si traditia britanica, alta decat numele. O abordare care reflecta schimbarea de strategie a Chinei de a se infiltra in Europa, dupa ce a esuat cu impunerea marcilkor proprii. Astfel, speculeaza naivitatea europenilor, carora marci istorice le suna cunoscut si le inspira incredere, desi aceste marci sunt de mult timp defuncte.
Se poate face o paralela cu marci japoneze si germane de produse electronice, candva faimoase, cum ar fi Akai, Nakamichi, Blaupunkt sau Grundig. Acestea sunt detinute de firme chinezesti sau turcesti, iar produsele vandute in prezent sub aceste nume nu au absolut nimic in comun cu istoria si calitatea care le-au impus pe piata, in vremea lor de glorie.
Informatiile de mai sus nu se refera in niciun caz la calitatile sau defectele automobilelor MG din prezent. Puncteaza insa o strategie inselatoare de marketing, care deseori isi gaseste multi naivi.

Reply

Lasa un comentariu