Acasa BMW Accident BMW i3. Reparația

Accident BMW i3. Reparația

de Adrian Mitrea

Imagini inedite din service, din procesul de reparație al BMW i3, în urma unui accident de nivel mediu, dezvăluie construcția modulară a acestui model electric. BMW i3 este o mașină atipică, având caroserie din plastic întărit cu fibră de carbon (CFRP – Carbon Fiber Reinforced Plastics), panouri de caroserie din plastic și zone deformabile din aluminiu și oțel.


Demontare BMW i3

Inainte să arate mai bine, după accident, mașina trebuie să treacă și prin faza de a arăta mai rău, exact ca în cazul unei operații. Toate elementele afectate au fost demontate de pe mașină, una câte una, cu scopul de a identifica corect toate piesele care trebuie înlocuite sau reparate.

A rezultat o listă cu 40 de elemente, dintre care 39 de înlocuit și unul de reparat (cap lonjeron stâng).

Deși în aparență impactul n-a fost devastator (adică n-au declanșat airbag-urile și toate elementele mașinii au rămas pe mașină, nu s-au împrăștiat pe drum), în realitate tot botul mașinii a fost afectat într-o oarecare măsură și a necesitat înlocuire.

Cost reparație BMW i3

Reparația a costat 55.407,49 Lei, adică aproximativ 11.425 Euro, și a fost realizată pe CASCO (OMNIASIG), cu regres pe RCA-ul persoanei vinovate de accident (City Insurance).

Timpul total de imobilizare în service a fost două luni, din 23 Martie până în 23 Mai – un termen rezonabil date fiind condițiile de restricții și pandemie din acel moment. Exceptând situația atipică, probabil timpul de reparație putea fi redus cu 2-3 săptămâni.

Pentru a lucra pe mașini electrice, atelierele service trebuie să aibă certificări speciale și personal instruit în acest sens. Mai mult decât atât, BMW i3 are și construcția atipică, cu CFRP, plastic, aluminiu și oțel, ceea ce prespune o altă certificare pentru a-l putea repara. Toate acestea înseamnă că nu orice atelier de tinichigerie poate repara o asemenea mașină. În cazul acesta reparația a fost efectuată la Automobile Bavaria Băneasa – primul dealer și service autorizat BMW i din România.


Discuția continuă și pe Facebook: BMW Electric Community România.


Citește și…


8 comentarii

geo 27 august 2020 - 13:58

aprox 25% din valoarea masinii la un accident mediu si 3-4luni fara masina; iar numar redus de service uri pt electrice, poate face alegerea dificila; multumim de informatii!

Reply
Octavian 2 septembrie 2020 - 10:08

Daunele serioase presupun ca se datoreaza si faptului ca masina are „caroserie din plastic întărit cu fibră de carbon”. Un fel de Trabant modern, de 10 ori mai scump.
Oricate argumente vin sa aduca unii si altii ca sa te convinga ca nu e asa, astea sunt masini de oras. Punct. La un accident mai serios in afara localitatii, n-ai mari sanse…

Reply
Albert 28 august 2020 - 09:35

Din poze e o dauna minora, nici nu au sarit airbagurile.
Reparatie foarte foarte scumpa.
Probabil ca fiind si casco implicat, au paracticat preturi de 4 ori mai mari la manopera si au schimbat orice putea fi justificat.

Observati ca majoritatea masiniilor electrice sunt capcane care va fac captivi la producatori, vis a vis de piesele de schimb.
In caz ca aveti un necaz doar piese originale scumpe puteti accesa.
Parerea mea e ca :Masiniile electrice sunt o teapa pe toata linia.
Scumpe de noi si cu valoare mica la revanzare in 7 ani dupa ce se diminueaza capacitatea bateriei. Piese la preturi exorbitante.Rca si casco la costuri f. mari. Riscuri inutile care le asumi cu electronica insuficient testata in timp.

Orasenii cu bani care le cumpara muta poluarea din orasu lor la centrale.
Poulatia e prostita ca e eco ..
Acum e convenabil sa iei pe firma asa ceva pt ca beneficiezi de pomeni gen rabla plus si incarcari gratuite.In plus deduci costurile la stat.
Dati navala, cumpararati, faceti uber taxi vreo 2 ani si le revindeti pana mai au valoare la second hand chiar cu multi km.
Curiosi cu bani sa incerce modelu electric la second hand o sa tot gasiti.
Acum e oportunitate!

Reply
Adrian Mitrea 28 august 2020 - 10:06

O reparație ca la carte costă, iar CASCO nu contează în acest caz, pentru că reparația este făcută cu regres pe RCA-ul persoanei vinovate.

Piese există originale și aftermarket, ca la orice mașină. Trebuie doar să cauți așa cum ai căuta pentru orice altă mașină. Am și avut un articol pe această temă cândva https://0-100.ro/2019/08/01/revizia-unei-masini-electrice-cu-piese-aftermarket-cat-costa/

Valoarea de revânzare se menține cam la același nivel cu mașinile pe combustie (ca procent din prețul de nou). Din nou, trebuie doar să cauți și să vezi.

CASCO și RCA costă la fel ca la orice mașină de valoare și specificații similare. CASCO este mereu un procent din valoarea mașinii, cuprins între 3,5 și 10%.

Cu poluarea e discutabilă treaba. Da, mașinile electrice poluează. Dar poluează centralizat și în locuri izolate, care afectează mai puțin viața umană. Ceea ce e foarte important. E o mare diferență între a-ți arunca gunoiul pe fereastră și a-l duce la ghenă, deși cantitatea de gunoi este aceeași, efectele modului în care poluezi cu gunoiul tău sunt foarte diferite.

Reply
Albert 28 august 2020 - 13:20

-In Romania e o regula nefericita: la service, daca soliciti o reparatie ca persoana fizica primesti un pret semnificativ mai mic si complet diferit, fata de acelasi serviciu solicitat pt dauna cu rca sau casco.

-Casco difera de la brand la brand. La Tesla este scump rau in timp ce la Id3 importatoru are oferta de intrare in piata.

-Lumea este o sera mare.
Gazele emise la centrale departe de zone dens populate/orase, se disipa si intr-o forma sau alta le respiram cu totii, doar ca putin mai tarziu.
Poluarea nu dispare, este doar ascunsa/amanata.
„În Natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, totul se transformă.”, Lavoisier, părintele chimiei moderne

-Producatorii de masini, fac designu la aceste vehicule electrice intentionat ne-economice
in caz de dauna in fata, sa schimbi cat mai multe, la costul pieselor impus de ei prin reteaua lor.
Stai si te intrebi daca chiar e necesar ca un far cu matrice de leduri sa plece de la 1.5-2k euro+tva ..,
etc vreau sa vad de unde cumpar aftermarket asa ceva? ..sau orice ECU aftermarket cu softuri integrate cu masina? ..de mult doresc asa ceva.. OEM’s crypto security defeated ??? ce gluma buna!

-Piese aftermarket pt electrice gasesti cel mult poate cateva consumabile, respectiv ceva elemente mecanice de plastic/metal fara soft sau senzori in ele, numai din materiale relativ banale fara fibra de carbon, etc

Cei mai multi romani viseaza degeaba la acest tip de masini, sunt nepractice inca si foarte costisitoare la cumparare, exploatare, infrastructura de incarcare si reciclare baterie la final de viata.

Reply
adib 28 august 2020 - 11:03

Ma uitam pe lista de piese ce au fost inlocuite. Serios, a fost nevoie sa se inlocuiasca mufa de far si vasul de lichid pt parbriz? Si la „accident” usor – fara declansare airbag-uri – ciudat la cum arata masina, cam multa dauna.Cit a fost manopera fara piesele de schimb?

Reply
Mihai M. 31 august 2020 - 14:46

Este uluitoar costul acestei reparatii, aproximativ 1/3 din pretul masinii noi? Mă uit pe lista de piese si inafara de un senzor, proiector, far si doua radiatoare, restul de 20 de elemente sunt suporti, capace, protectii, fire, mufe – maruntisuri. Iar restul de fiare – capete de bara, suporti, alarma? Nimic critic. Pai ma intrebam daca era spart parbrizul, un disc si o janta – deja facea 15.000 EUR adica cat 1/2 din masina!

Ne puteti da va rog sumarul costurilor, per piesa si manopera?

Detin vehicule BMW de peste 15 ani, stiu costul foarte piperat al pieselor. Si preturile percepute de BMW Bavaria unde un simplu buton costa 40 EUR (la fel cum la Porsche Romania o grila de aer conditionat – un plastic ordinar injectat in 30 de secunde – costa 150E). In Romania costul pieselor la reprezentante este cu minim 20% peste alte tari dezvoltate din Europa. Din acest motiv prefer piese originale din Germania + transport sau chiar din US + transport + vama – iese mai ieftin uneori. Dar chiar cu toate astea mi se pare exagerat.

Referitor la manopera, o echipa de 2 mecanici competenti nu au nevoie de mai multe de 5 zile sa termine treaba, adica 40 de ore de manopera. Adica pe undeva MAXIM 1200 EUR. Deci 10.000 EUR pentru niste plastice, un far … enorm.

Piata reparatiilor auto (pe asigurare) in Romania este inca un Gold Rush – un vest salbatic in Romania! Oriunde mergi primul lucru se uita la ce masina conduci, cu ce esti imbracat si automat iti calculeaza pretul. Factura este doar de forma. Si nu uitati de acele faimoase „maruntisuri” de pe factura … 100 si ceva de lei.

Reply
645 1 septembrie 2020 - 05:38

Sunt in SUA si vecinul meu are un Corvette stingray din 2017 luat nou pret 70000$ , la vreun an a inttat una in el si ia bulita botul totul a costat 12000$ favut la dealer GM ( asta la o masina de 70k) deci hotie mare in Ro la asa ceva

Reply

Lasa un comentariu