Anul trecut au fost înmatriculate în ţară peste 518.000 de maşini second hand din import, în timp ce piaţa maşinilor noi a fost de cinci ori mai mică, arată datele DRPCIV. La început de 2017 a fost scos timbrul de mediu şi au existat şi luni în care s-au înmatriculat peste 50.000 de maşini second hand din import. La piaţa maşinilor noi avansul a fost de 11%, iar la second hand de 74%. Dacia a fost cea mai căutată marca la maşini noi, cu 30.000 de unităţi, în timp ce Volkswagen a fost numărul unu la rulate aduse din alte țări, cu 136.000 de unităţi.
Anul trecut a adus cifre record pentru înmatriculările de maşini second hand din import, totalul fiind de 518.927 unități, cu 220.000 mai multe decât în 2016. Luna de maxim a fost februarie, cu peste 67.000 de unităţi.
Volkswagen a fost cea mai căutată marcă, cu 136.000 de unităţi, pe locul al doilea a fost Opel, cu 63.000 unităţi, iar pe locul al treilea a fost Ford, cu 50.000 de unităţi. Volume mari au fost şi la mărcile Audi şi BMW, peste 46.000 de unităţi, în timp ce la Mercedes-Benz totalul a depăşit 26.000 unități. Pragul de 20.000 de mașini a fost depăşit şi de mărcile Renault şi Skoda.
Piaţa maşinilor noi a urcat cu 11%, până la 105.083 unităţi, Dacia fiind în continuare marca numărul unu, cu 30.000 de unităţi. Pe locul al doilea a fost Volkswagen (9.361 mașini) urmată de Skoda (8.734 mașini), Ford (8.043 mașini) şi Renault (7.708 mașini). Competiţia mărcilor germane premium a fost câştigată de Mercedes-Benz, cu peste 4.100 de maşini noi, urmată de BMW cu 2.600 mașini noi şi Audi, cu peste 1.900 unități.
Dintre mărcile de volum, KIA și SEAT au avut creşterile cele mai importante (peste 40%), în timp ce la polul opus, Peugeot a scăzut cu 24%, iar Honda cu 11%.
Datele arată că anul trecut s-au înmatriculat şapte maşini Ferrari, trei Lamborghini, 37 de Maserati, 21 de Bentley şi 260 de Porsche (toate noi).
Citește și:
- Mașini ale Volkswagen, BMW și Audi, cele mai verificate în România, în vederea cumpărării
- Ce maşini au scos românii la vânzare pe internet în 2017, un an plin de recorduri pentru piaţa auto
15 comentarii
Ar fi interesant o statistica și cu câte îs sub 5 ani 5-10 ani peste 10 ani , euro 2, … 5.. 6 mai detailat .
cele aduse per total vârsta medie, toți hulesc ca se aduc SH , personal cred ca prin câte s-au cumpărat anul trecut s-a creat premiza pt a ieși din circulație câteva sute de mii mult mai vechi, nu cred ca a fost cineva care și-a cumpărat o mașină mai veche decât cea pe care deja o deținea.
Corect! Eu doresc sa-mi iau un Mercedes C400 SH din 2017 cu doar 17.000 km la bord. E SH nu-i asa?
Eu consider ca situatia din 2017 este total atipica. Ea reprezinta rezultatul firesc al multor ani de manipulare artificiala, de catre stat, a pietei auto, prin intermediul taxei de prima inmatriculare – in toate formele sale.
Odata cu eliminarea taxei era de asteptat sa urmeze un val de inmatriculari de autoturisme second-hand, pentru ca tocmai cursul normal al acestora fusese afectat de catre respectiva taxa.
Ar fi relevant de comparat numarul de autovehicule second-hand care vor fi inmatriculate in 2018, 2019, etc. (doar daca – putin probabil – nu va exista un nou instrument de manipulare a pietei) cu cele din 2016 (deci anterior eliminarii taxei).
Exista in istoria recenta un exemplu similar si relevant in acest sens. In 1966 au fost 14.3 nasteri la mia de locuitori. A venit decretul lui Ceausescu privind avorturile, iar in 1967 s-au inregistrat 27,4 nasteri la mia de locuitori. Dupa care „socul” s-a amortizat gradual, iar in 1983 s-a ajuns din nou la valoarea din 1966.
Toata galagia aceasta in jurul numarului de inmatriculari de autoturisme second-hand in 2017 foloseste doar
Guvernului si Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile, ambele urmarind un interes pragmatic: acela de a face bani sub sloganul poluarii – desi ambele entitati au dovedit ca fix zero interes real au fata de poluarea in sine.
Dragnea: si de acu haideti sa impozitaaam
evident ca impozitul se va aplica mai mult in intervalul 1.4-2.0
si s-au mai facut rost de niste bani la buget… de furat
traiasca republica socialista romania
Ar fi curios de aflat care este pretul mediu de achizitie al celor 518.000 de masini.
Eu ghicesc media pe la 2000 de EUR, una mai buna pe la 5000 in sus, un cazan pe la 1000, un harb pe la 1500
care este split-ul pe judete pentru cele 518.000 SH-uri? dar split-ul pe norma poluare?
Ai uitat de limbă? Ești boszgor… Ești gaijin? Sau ești corporatist manipulat de monedă?
O mică nedumerire. Taxa e pe poluare, adică cât poluăm fiecare sau e pusă la mișto, ca să stoarcă niște bani de la șoferi. Nu de alta, dar eu stau în Rahova și am niște sobe de teracotă în care bag cărbuni, lemne, PET-uri și cam afum orașul.
Carbunele si lemnu, inclusiv PETu, nu elimina particle matter prin ardere, chiar daca soba ie un cazan din ’48. 1848… Pe cand tractoarele, pardon, OZNurile gen vw, o fac big taim…
asa, si !?
Numărul este foarte, foarte mare, nu cred că are vreo legătură cu realitate. Sunt curios câți dintre ăia care le aveau înmatriculate în Bulgaria și le-au înmatriculat în România. După dispariția taxei auto este foarte posibil ca mulți să fi făcut asta, deci, mașini care oricum rulau în România, dar nu erau înmatriculate.
putin probabil.. aia cu cele de bulgaria vor sa ramana asa, ca oricum au tot felul de monstri de masini cu motoare mari sau prea vechi, si impozitele sunt in continuare mari
la un motor de 2.5 taicamiu plateste 1100 lei impozit anual la primarie + rca de vreo 500 lei
iar asigurarea si impozitul la una din bulgaria e maxim 300 euro
apoi iti trebuie banii de inmatriculare, sa treci prin RAR, sa faci rca, sa traduci tot felul de acte..
cam 2000 lei te costa in medie sa inmatriculezi o masina pe la noi
Gasesc o discrepanta intre numerele ce arata vanzarile marcii Dacia, prezentate in articolul acesta si in cel mai nou, legat exclusiv de performanta marcii Dacia. Aici ne spui ca Dacia a vandut in Romania, anul trecut, 30000 de unitati, iar in celalalt articol 43262, la o cota de piata de 29%. eu cred ca datele din articolul acesta sunt doar pentru o parte din anul trecut. Dar mai bine identifica tu Vlad, problema, pt ca, desi e interesant site-ul vostru, trebuie sa contina informatii veridice, si o persoana care aspira sa fie un jurnalist, nu isi permite sa nu fie vigilent cu informatiile din articolele sale.
Ambele variante sunt corecte, insa diferenta rezulta din modul de raportare al datelor: cele ale Dacia fata de cele ale DRPCIV. In fiecare an este o diferenta mare. Oricum, vom mai reveni pe subiect intr-un articol viitor.