Acasa Daimler Parteneriatul Daimler si Renault Nissan merge mai departe. smart are motoare electrice Renault

Parteneriatul Daimler si Renault Nissan merge mai departe. smart are motoare electrice Renault

de Adrian Mitrea

Dieter Zetsche (sursa - Daimler)
Dieter Zetsche (sursa - Daimler)

A inceput ca un parteneriat surprinzator in 7 aprilie 2010, iar acum mariajul dintre grupul auto german Daimler si Alianta Renault-Nissan capata un contur tot mai evident. Masinile electrice smart au motoare fabricate de Renault in Franta (Cleon), primul pick-up Mercedes-Benz va folosi componente de la Nissan NP300 Navara si Renault Alaskan, iar in Mexic debuteaza in curand productia de masini premium compacte sub marcile Mercedes-Benz si Infiniti.

“In ultimii sapte ani am consolidat un parteneriat care se extinde de la componente la platforme, de la codezvoltare la coproductie si de la automobile la vehicule comerciale (…)”, a spus Dieter Zetsche, presedinte al Daimler si director general executiv al Mercedes-Benz.

“Prin impartirea costurilor de cercetare si dezvoltare, de productie, am fost capabili sa intram in segmente noi si sa oferim clientilor nostri autovehicule mai atractive, echipate cu cele mai noi tehnologii, la preturi si mai competitive”, a declarat Carlos Ghosn, presedintele si directorul general executiv al Aliantei Renault-Nissan.

Iata, pe scurt, ce s-a intamplat recent in cadrul parteneriatului dintre Daimler si Renault-Nissan:

  • Versiunile electrice ale smart fortwo si smart forfour au motoare produse in Franta, in uzina Renault din Cleon. Bateriile, in schimb, sunt fabricate de o subsidiara a Daimler numita Deutsche ACCUmotive (in Kamenz, Germania).
  • smart fourfour, frate cu Renault Twingo, sunt produse in uzina Renault din Novo Mesto, Slovenia.
  • Uzina din Mexic in care ambele entitati au investit incepe in 2017 productia de serie pentru modele premium compacte Infiniti, iar in 2018 va demara fabricatia si de modele Mercedes-Benz compacte. Pana in 2020 aceasta uzina va produce peste 230.000 unitati/an, estimeaza Daimler si Renault-Nissan. Unele masini care vor fi produse in aceasta uzina vor fi de asemenea fabricate si in Europa si China.
  • Primul pick-up Mercedes-Benz va avea platforma tehnica a lui Nissan NP300 Navara si va fi fabricat in uzinele din Cordoba (Argentina) si Barcelona (Spania). In aceasta uzina din urma va fi fabricat si Renault Alaskan. Asadar, vorbim despre trei pick-upuri, cate una pentru marcile Nissan, Renault si Mercedes-Benz.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre