Acasa Ford Ford Romania salveaza aproximativ 170 de locuri de munca din totalul de circa 680 pe care voia sa le elimine

Ford Romania salveaza aproximativ 170 de locuri de munca din totalul de circa 680 pe care voia sa le elimine

de Adrian Mitrea

B-MAX in uzina Ford din Craiova (sursa - 0-100.ro)

Ford Romania a salvat aproximativ 170 de locuri de munca din totalul de circa 680 la care intentiona sa renunte, prin ajustarea programului de munca pentru toti cei putin peste 2.700 angajati ai companiei. Reamintim ca Ford Romania a anuntat in noiembrie 2014 ca vrea sa renunte la aproximativ 680 de angajati, in prima faza printr-un program de plecari voluntare, iar daca numarul acesta nu ar fi atins, prin aceasta metoda, va apela la concedieri colective.

Prin programul de plecari voluntare au plecat peste 490 de angajati, iar pentru aproximativ 170 de oameni s-a gasit o solutie pentru a nu fi concediati colectiv. Solutia consta in reducerea timpului de lucru cu 8% pentru toti cei putin peste 2.700 de angajati ai companiei.

„Pentru a asigura competitivitatea uzinei din Craiova si pentru a avea control asupra costurilor operationale, Ford Romania a anuntat in luna noiembrie a anului trecut un program de incetare voluntara a relatiilor de munca, impreuna cu un program de concediere pe motive economice, care a vizat aproximativ 680 de posturi. Peste 490 de angajati ai uzinei Ford Craiova au aplicat pentru programul de incetare voluntara a relatiilor de munca, iar cererile acestora au fost acceptate de catre conducerea companiei noastre. Pentru a atinge tinta de reducere de personal pentru 680 de posturi, Ford Romania a demarat inca de anul trecut un proces de consultari cu sindicatele. Ca urmare, confirmam faptul ca Ford Romania si sindicatele au ajuns la o intelegere cu privire la implementarea unui program de lucru redus la fabrica din Craiova, ceea ce permite companiei noastre sa evite concedierea a aproximativ 170 de persoane”, a declarat Ana Maria Timis, director de comunicare al Ford Romania, pentru 0-100.ro.

Programul redus de munca va putea fi pus in practica dupa inregistrarea oficiala a acestuia la autoritatile relevante. Pe parcursul acestui program de munca redus, angajatii vor fi remunerati conform prevederilor Contractului Colectiv de Munca (CCM) si ale legislatiei in vigoare.

„Prin aceste masuri se urmareste folosirea optima a fortei de munca din fabrica de la Craiova si indeplinirea conditiilor actuale de productie si cele preconizate, in timp ce Ford continua sa caute oportunitati pentru producerea unui al doilea autovehicul la Craiova”, a explicat Timis.

Incepand cu anul 2008, cand a fost preluata uzina auto din Craiova, Ford a transformat aceasta fabrica in una dintre cele mai moderne din Europa, investind peste un miliard de euro in tehnologii avansate care permit fabricii sa construiasca modele inovatoare precum Ford B-MAX si motoarele 1.0 EcoBoost si 1.5 EcoBoost.

Cei care au ales sa plece voluntar au primit intre 16 si 24 salarii compensatorii, in functie de vechime.

La aceasta masura extrema s-a ajuns deoarece Ford are nevoie de 506 oameni mai putin in uzina de vehicule si de 174 de oameni mai putin in uzina de motoare. Tinta era sa ajunga la un numar de circa 2.500 angajati, fata de totalul de aproximativ 3.200 cati erau anul trecut.

Programul de plecari voluntare a fost deschis in perioada 19 noiembrie 2014-18 decembrie 2014. Programe similare de plecari voluntare au avut loc si in 2013 si 2012, cand au plecat aproximativ 400 de oameni in fiecare sesiune (800 oameni in total).

Ford Romania a anuntat in octombrie 2014 investitii de un milion de euro in proiecte comunitare la Craiova si a reconfirmat al doilea model.

Lasa un comentariu