A doua generatie a modelului Hyundai i20 va fi prezentata la Salonul Auto de la Paris (4-19 octombrie), iar primele fotografii cu masina au fost date publicitatii. Masina beneficiaza de o platforma noua si pe lista cu dotari figureaza plafon din sticla din doua bucati – un element mai rar intalnit in acest segment.
Noul Hyundai i20 este desenat si conceput in Europa si a fost proiectat sa corespunda gusturilor clientilor europeni, mizand pe spatiu interior generos, elemente de tehnologie si confort de ultima generatie si design rafinat, mentioneaza producatorul.
Ampatamentul noului i20 este de 2.570 mm, cu 45 mai lung decat la modelul care va iesi din productie. Portbagajul are un volum de 320 litri. Lungimea totala a masinii este de 4.035 mm.
Hyundai spune ca masina poate fi echipata cu o trapa panoramica “unica in clasa”, capabila sa se ridice la un unghi de 45 de grade si sa fie si retractata. Pe lista cu dotari mai figureaza camera video pentru marsarier si lumini cu LED in fata si spate.
Masina afiseaza designul “Sculptura Fluida 2.0”, creatie a Centrului de Design Hyundai din Russelsheim, Germania.
Noul Hyundai i20 figureaza pe lista cu 31 de modele dintre care va fi aleasa Masina Anului 2015 in Europa.
In gama de motorizari nu sunt asteptate noutati, astfel ca cel mai probabil toate motoarele vor fi preluate de la actualul i20.
Modelul Hyundai i20 (prima generatie) a fost lansat in 2007 si in 2012 a primit un facelift, urmand ca in 2015 sa iasa de pe piata pentru a lasa loc noului model.