Renault va fi furnizorul oficial de automobile pentru Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), care se va desfasura incepand din 17 februarie in cinci locuri distincte din Romania: Poiana Brasov, Brasov, Predeal, Rasnov si Cheile Gradistei, a anuntat Grupul Renault Romania. Oficialii FOTE vor avea la dispozitie 50 de Clio IV si Koleos.
FOTE este unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate in ultimii ani in Romania, iar Satul Olimpic se afla in Poiana Brasov.
Nu este prima data cand Renault isi asociaza imaginea cu sportul. Cu automobile Renault a fost purtata Torta Olimpica de la Aeroportul International Henri Coanda pana la sediul Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR), saptamana trecuta.
Torta Olimpica a insotit sportivii participanti in cadrul stafetei din Bucuresti, iar apoi a fost dusa la Brasov. Ea va fi aprinsa in cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a FOTE, duminica, 17 februarie, pe Arena Sportiva Ion Tiriac a Liceului cu Program Sportiv din Brasov.