Acasa Nissan Nissan Leaf ar putea pierde 60% din valoare in trei ani

Nissan Leaf ar putea pierde 60% din valoare in trei ani

de Costea Arsene

Nissan Leaf (sursa - 0-100.ro)

Compania europeana de evaluare a valorii de revanzare a autovehiculelor CAP a anuntat ca automobilul complet electric Nissan Leaf (frunza) isi va pastra, dupa trei ani si 50.000 de kilometri parcursi, 40% din pretul de catalog.

Intr-un interviu acordat Fleet News si preluat de green.autoblog.com, Mark Morgan de la CAP apreciaza ca: „Leaf ar trebui sa aiba o rata de depreciere mai mica in comparatie cu masinile conventionale; motorul electric are mai putine piese in miscare decat unul cu combustie interna, asa ca atunci cand celelalte automobile incep sa se uzeze, Nissan Leaf va functiona in continuare la fel de bine”.

Desi explicatia oferita este una logica, un client se hotaraste greu la cumpararea unui automobil electric second-hand, din cauza scaderii in timp a capacitatii bateriei de a inmagazina energie.

Nissan Leaf, masina promovata ca cel mai accesibil automobil electric din lume, are un pret de pornire de 40.640 dolari in Japonia.

Masina e mai ieftina decat Mitsubishi MiEV, automobilul electric al concurentei, dar este totusi mai scumpa decat o hibrida precum Toyota Prius.

Nissan Leaf are o autonomie de circa 160 de kilometri daca bateriile au fost incarcate complet, timp de opt ore. In lipsa posibilitatii de a incarca bateriile complet, Nissan spune ca in mai putin de 30 de minute se poate face o reincarcare de pana la 80% a acumulatorilor, ceea ce ar asigura o autonomie de circa 120 de kilometri.

Producatorul japonez a anuntat ca va oferi o garantie de opt ani pentru acumulatorii lui Leaf, dupa ce Chevrolet anuntase cu cateva zile inainte ca va acorda o garantie de opt ani sau 160.000 de kilometri pentru asa-zisul automobil electric Volt.

Lasa un comentariu