Cele mai noi modele ale constructorului auto german Audi, A1 si A8, sunt disponibile in Romania de la 16.500 euro, respectiv 76.200 euro, inclusiv TVA.
Noua generatie a limuzinei A8, varful de gama Audi, este disponibila doar in versiunea de caroserie standard. Cea lunga lipseste din oferta. Noul A8 poate fi comandat in Romania cu doua motorizari diesel si doua pe benzina:
- 3 litri turbo diesel (TDI), V6, 250 Cai Putere (CP) – 76.200 euro, inclusiv TVA
- 4,2 litri turbo diesel (TDI), V8, 350 CP – 92.899 euro, inclusiv TVA
- 3 litri turbo benzina (TFSI), V6, 290 CP – 76.700 euro, inclusiv TVA
- 4,2 litri benzina (FSI), V8, 372 CP – 91.399 euro, inclusiv TVA
Toate aceste motorizari sunt cuplate standard la tractiune 4×4 (quattro) si la cutii de viteze automate cu opt trepte.
click aici pentru galeria foto
Pentru noua limuzina Audi este disponibila, in dotarea standard, o suspensie pneumatica cu reglaje pe patru niveluri.
Noul Audi A8 are 5,137 metri lungime, 1,949 metri latime, 1,460 metri inaltime si un ampatament de 2,992 metri. Spatiul pentru bagaje masoara 510 litri. Masina rivalizeaza cu automobile precum BMW Seria 7, Mercedes-Benz Clasa S, Lexus LS si Jaguar XJ.
Primul Audi A8 a fost lansat in urma cu 15 ani (in 1994) si marca doua premiere mondiale in industria auto, fiind primul automobil de serie cu o caroserie din aluminiu si prima limuzina disponibila cu tractiune 4×4.
Cea de-a doua generatie a fost lansata in 2003 si a reprezentat primul automobil Audi care a purtat noua grila a radiatorului de tip „Single Frame” (sau dintr-o singura bucata), care in prezent se regaseste pe toate modelele marcii.
Audi A1 este cel mai mic si mai ieftin automobil din gama Audi. Masina poate fi comandata in Romania cu doua motorizari pe benzina si una diesel.
Toate motoarele sunt cuplate standard la transmisii manuale cu sase trepte, iar cele doua variante de motorizare care depasesc 100 CP pot fi comandate optional cu o cutie de viteze automata (S tronic).
Audi A1 dispune de un diferential electronic autoblocant, pentru o reactie mai ferma a directiei si a tractiunii, pe drumuri virajate. Ca elemente de siguranta, sistemele ABS si ESP fac parte din dotarea standard, alaturi de sase airbag-uri (2 frontale, 2 laterale si 2 cortina).
click aici pentru galeria foto
Cel mai nou model Audi are 3,95 metri lungime, 1,74 metri latime, 1,42 metri inaltime si un ampatament de 2,47 metri. A1 are un portbagaj de 267 litri, care poate ajunge la 920 litri cu bancheta spate rabatata.
Masina cantareste doar 1.045 kilograme in varianta de baza, gratie unei caroserii de 221 kilograme. Potrivit Audi, si versiunile echipate cu transmisii automate sunt relativ usoare, deoarece cutia de viteze S tronic are 70 kilograme.
Audi A1 a fost prezentat sub forma de concept la Salonul Auto de la Tokyo in 2007 si ulterior la Salonul Auto de la Paris, in 2008.
Principalii rivali ai lui Audi A1 sunt Mini, Alfa Romeo MiTo si Citroen DS3.