Acasa Curiozitati Masinile Ford in viitorul apropiat: Poate mai mult verde la exterior, finisaje din lemn cu pori deschisi la interior

Masinile Ford in viitorul apropiat: Poate mai mult verde la exterior, finisaje din lemn cu pori deschisi la interior

de Adrian Mitrea

Ford Iosis Max Concept (sursa - Ford)

Culoarea verde pentru caroserie este tot mai ceruta de clientii de masini, iar aceasta pare sa fie o noua tendinta pe urmatoarea generatie de modele Ford, a spus Serife Celebi, inginer responsabil de design in cadrul Ford of Europe. Ea se ocupa in special de culori si materiale, fiind persoana responsabila inclusiv de modelul RS si culoarea lui albastra neobisnuita. Pe langa culoarea verde, o alta tendinta pe care o vom regasi pe noile modele Ford sunt finisajele din lemn cu pori deschisi.

„Vopseaua verde pe masini, din ce vedem in tendinte, ar putea fi <<noul maro>>. A fost moda masinilor albe, apoi a venit moda masinilor vopsite in diverse nuante de maro, iar urmatorea culoare care va reveni in atentia oamenilor pare sa fie verde”, a declarat Serife Celebi, intr-o discutie cu jurnalisti romani la Koln, Germania, la jumatatea lunii octombrie.

A trecut era finisajelor din lemn lucios, lacuit, sau a materialelor plastice lucioase care imita lemnul. Oamenii cauta, mai nou, finisaje din lemn cu pori deschisi, tendinta care se vede cel mai puternic in industria mobilei si care ajunge, iata, si in automobile.

„Lemnul sau finisajele cu aspect de lemn este una dintre tendintele care vine puternic din urma. Avem acest curent eco, bio, de intoarcere la natura, la origini. Iar lemnul se potriveste foarte bine in aceasta tendinta. Plus elemente facute manual”, a explicat Celebi.

Asadar, gama Ford viitoare va fi mai… verde. Si va avea o paleta mai larga de finisaje pentru interior, in contextul in care acum varietatea de materiale si culori este destul de limitata in intreaga oferta Ford, indiferent de segment.

O rupere de ritm o reprezinta gama Vignale, care pune accentul pe interioarele deschise la culoare si pe finisaje din piele. In rest, clientii de Ford merg pe interioare negre sau gri, iar in privinta diverselor ornamente nu preau au de unde alege oricum.

Serife Celebi explica: „Oamenii nu prea cumpara interioarele deschise la culoare. E drept ca un interior deschis transmite calitate, spatiu, iar interiorul este luminos. Dar clientii merg mai degraba pe negru sau gri, care sunt vazute ca nuante mai practice pentru interior. De asemenea, poate se gandesc ca valoarea de revanzare va fi mai mare”.

Viata unui designer sau inginer care se ocupa de culori si materiale nu este deloc simpla in contextul in care masinile devin tot mai standardizate si mai globale. Doua modele Ford care pot fi date exemple in acest sens sunt Focus si Kuga. Versiunile lor Titanium arata si se simt la fel in toata lumea, indiferent unde au fost produse si unde au fost comercializate.

Pentru a gasi acel „optim” pentru calitatea materialelor si pentru gama de culori o mana de angajati Ford din Koln, responsabili de asa ceva, au de analizat tendinte din toata lumea si tin cont de preferintele fiecarei culturi. Dupa cum va povesteam anul trecut, pe vremea asta, se pare ca asiaticilor le plac volanele mai tari, iar europenilor cele moi – asa percep ei calitatea. Cu diferente culturale atat de mari, e clar ca munca nu e usoara.

Lasa un comentariu