Acasa Kia #RomanianRoads: KIA Stinger, negustorul asiatic

#RomanianRoads: KIA Stinger, negustorul asiatic

de Adrian Mitrea

Dacă KIA Stinger ar fi un personaj, ar putea fi descris precum un asiatic corpolent, cu un fizic atipic pentru țara lui, negustor de profesie. Se trage dintr-o familie bună de negustori, iar el este cel care, din neamul său, pare să fi ajuns cel mai departe.

Stinger are afaceri prospere în SUA, se bucură de recunoaștere și apreciere. E onest cu partenerii de business și cu clienții. Adesea oferă mai mult decât i se cere. Lasă de la el când consideră de cuviință, doar ca cei din jurul său să fie mulțumiți. Cu alte cuvinte, e o mașină apreciată în unele părți ale lumii pentru că oferă multe dotări pentru bani mai puțini decât mărcile premium.

Relațiile economice internaționale ale lui Stinger au devenit tot mai bune, astfel că a ajuns și în Europa. E la un nivel de business la care unii afaceriști europeni nu se vor ridica niciodată. Adică Stinger, ca vârf de gamă, este superior unor mașini europene lansate, în timp, în acest segment.

Dar în relațiile cu partenerii de afaceri germani, însă, Stinger nu se simte prea confortabil. Când ies împreună în oraș, sud-coreeanul Stinger e mereu cel care se îmbată primul și care nu ține la glume. Sau pur și simplu nu le înțelege. Cu cât europenii îl cunosc mai bine, cu atât li se pare că e mai parvenit.

Așadar, KIA Stinger place pentru exotismul său, fiind o mașină decentă, venită de nicăieri. Dar dacă ar fi fost făcută de BMW, Mercedes-Benz sau chiar Volkswagen, toată lumea ar fi putut concluziona că e un model semi-ratat: software slab pe partea de cutie de viteze, frâne mediocre, ținută de drum discutabilă.

Am împărțit KIA Stinger cu Alex Oagană (petrolicious.com) pe un traseu de peste 340 de kilometri, în ziua 7 a #RomanianRoads, pe traseul de mai jos.

Transfăgărășan este, pe bună dreptate, perla șoselelor montane ale României: e lung, peisajul variat și spectaculos. Ce-i lipsește, însă, este chiar asfaltul (la o calitate decentă). Dar atâta timp cât va continua să existe, Transfăgărășan merită parcurs măcar o dată pe an, indiferent ce mașină ai. Cu cât e mai puternică și mai ascultătoare, cu atât mai bine.


Am acceptat invitația AutoMarket.ro de a participa, ca jurnalist auto, în turul #RomanianRoads. Am fost 18 jurnaliști auto din patru țări (România, Republica Moldova, Spania, Portugalia) și șapte mașini sportive, porniți în explorarea celor mai frumoase drumuri din România. Până la finalul acestui roadshow fiecare om va conduce fiecare mașină. Un rezumat video al turului poate fi văzut AICI.

Mașinile:


specificații mașini #RomanianRoads

9 comentarii

Mike S 4 mai 2020 - 12:24

Putin curios reviewul asta. Am tot zis ca nu comentez, dar…. Am condus-o si mi-a placut. Peste Insignia, Mondeo, Talisman sau orice VW in echipare echivalenta. Materiale bune, design discutabil si pe alocuri imprumutat, dar ambalat totusi unitar. Nu, nu cred ca e cazul sa mergem sa il comparam cu greii din segmentul premium. Si, desi blamat, softul cutiei ramane decent, iar suspensiile as spune ca sunt acolo sus. Curios cum altii il lauda si ii lauda pe asiatici pentru acest model, iar tu nu…

Reply
Adrian Mitrea 4 mai 2020 - 13:54

Într-o lume în care toți se udă în fața acestui Stinger, o doză de realism nu strică. Nu crezi?
Pentru tot ce ai enumerat tu ți se pare OK să plătești de la 48.195 Euro cu tot cu TVA în sus? Atât costă, preț de pornire ce am condus eu.
KIA Stinger vine cu preț de mașină premium, în echipările sale de top (ce am condus eu), fără să presteze la nivel de premium.
Tocmai asta e problema, că toate lumea se grăbește să pună mașina asta PESTE greii segmentului premium.
În realitate ea este la nivelul oricărei berline medii din piață, doar că are roți motrice spate și are badge KIA, ceea ce o face un semi-zeu pogorât din ceruri în ochii unora.
Și eu îi laud pe asiatici pentru progres. Pentru un brand cu istorie scurtă (KIA), acest Stinger e o mare realizare!
Raportat la alte mașini comparabile, e tot pe acolo. Uneori poate fi sub, alteriori peste, depinde de configurațiile pe care le compari.
Că tot ai adus vorba de el… un Talisman TCe 225 CP EDC (1.8 benzină, motorul de pe Megane R.S., plus cutie de viteze cu dublu ambreiaj, 7 trepte) configurat până-n dinți ajunge la cca. 35.000 Euro cu tot cu TVA (inclusiv 4CONTROL) și merge infinit mai bine decât Stinger în orice regim de utilizare. Costă cu 15.000 Euro mai puțin. La banii săi, Talisman e cel mai „premium like” dintre toate, urmat de Passat (la bani mai mulți). Mondeo e pe undeva pe la mijloc, la fel și Insignia.

Reply
Mike S 12 mai 2020 - 18:32

Din punctul meu de vedere, 3.3 ul de pe Stinger nu are rival in zona non premium. Daca le comparam la motoare de 2 litri da, iar Talismanul are avantajul 4Control, nicio masina din segmentul non premium nu ii sta in fata. Dar, si aici ajungem la dar, preturile, cele reale nu cele de lista, difera. Si la motorul de 2 litri cu roti motrice spate, diferenta e alta. Nu imi permit sa iti dau lectii, e doar punctul meu de vedere. Comparand la dotari si configurari similare, iar alta poveste pentru ca la concurenta toate costa. Si daca e sa comparam versiunile diesel, alte surprize. Am condus si Stinger si Insignia, diferentele sunt cel putin notabile. Stingerul bate Insignia cam pe unde o prinde. Iar Talismanul fara 4control e departe in jos de Stinger.

Reply
Adrian Mitrea 12 mai 2020 - 22:12

Atâta timp cât păstrăm comparația Stinger vs. orice mașină de volum/mainstream este în regulă.
Problema mea este când Stinger e promovat și văzut ca fiind peste BMW Seria 3, 5…

Reply
dodoi 14 mai 2020 - 14:31

Peste ocean, in ordinea recomandarii, BMW3 e intr-o alta clasa cu Genesis 80, Audi A4, Lexus ES350, Mercedes C300 (masinile recomandate se opresc aici), Infiniti Q50, Lexus IS300, Volvo S60, BMW 330, Jaguar XE, Alfa Romeo Giulia.

Kia Stinger e in clasa cu Toyota Avalon, Lincoln MKZ, Kia Cadenza, Chevrolet Impala, Volkswagen Arteon, Genesis G70, Nissan Maxiima, Chrysler 300, Dodge Charger, Acura TLX (masinile recomandate se opres aici), Kia Stinger, Buick Regal, Mercedes Benz CLA250, Mercedes Benz A220. Asta e ordinea pe baza „Overall Score” in Consumer Reports din Aprilie 2020.

Mai e si un alt aspect. La Kia poti obtine un discount mult mai mare decat la Toyota, Mercedes sau Audi. In final conteaza pretul si blazonul.

Mike S 21 mai 2020 - 13:00

Treaba e ca Stinger nu a fost gandit sa se bata cu Seria 5, clasa E etc. Totusi, din acea zona premium, bate lejer Jaguarul la prestatii dinamice si ca pachet. Si sa nu uitam, are rivali in zona non premium care sunt mult mai scumpi ca pret dar la motorizari mai putin potente. Insa toate plusurile astea ale Stingerului au un mare minus: consumul ! Adica hai sa spunem tot si sa nu fim partinitori. Cutia in house e ok pentru segmentul non premium, dar pentru a accede mai sus….mai e de munca.Apoi, in grup, are un rival pe masura, Genesis G70, care are si ceva in plus: un diferential tip lsd. Ok, Genesis nu e (inca) in Europa. Dar trebuie mentionat.
Din punctul meu de vedere este overall un exercitiu bun pentru Kia, o gura de aer proaspat in segmentul non premium la un pret decent raportat la ce ofera, dar atat. Premium nu e doar un segment, mai e si altceva, alte motorizari, alte materiale, alt feeling. Iar Kia nu are, inca, nici macar un autovehicul care sa intre in acea zona. Si blazonul conteaza. Dinamic vorbind, da, e acolo, dar e nevoie de mai mult. E ca si cum sunt destept, trebuie sa ma prezint la o conferinta, dar ma imbrac de la Zara cand ceilalti au hainele realizate la comanda, pentru ei. Cam aici e diferenta ! Da, poate-s mai destept, dar cand se deschide usa e clar ca nu sunt „de acolo” .

Adrian Mitrea 21 mai 2020 - 20:46

Treaba e că nu e ce trebuie din punct de vedere dinamic.
Este o mașină mare și grea, cu frâne și cutie de viteze care par subdimensionate.
Pe Jaguar nu-l bate sigur, mai ales dacă vorbim de modelele similare ca an de fabricație. XF și XE se conduc superb. Și, recunosc, le-am subestimat masiv înainte să le conduc.

Mike S 22 mai 2020 - 08:35

Legat de Jaguar e chestie SI de gust, iar eu imi mentin parerea. Franele doar par, nu sunt. L as compara cu fosta generatie Mazda 3 mps, care avea aceeasi problema. Dar care se conducea foarte bine. Iar jaguarul mai sufera SI la fiabilitate. Le am condus ca altfel nu as fi avut cum sa the contrazic..

Mike S 22 mai 2020 - 08:40

SI totusi daca mi as permite as alege Stingerul. E altceva. Dar nu motorul de 3.3,poate 2.2 ul ar fi mult mai indicat pentru drumurile pe care le fac eu, ca in Bucuresti nu are ce sa caute.

Reply

Lasa un comentariu