În afară de MINI-urile John Cooper Works nici că există altceva care să te inițieze mai bine în arta șofatului pur: sunet, vibrație, performanță, personalitate, manevrabilitate. Asta caracterizează marca MINI de 60 de ani încoace, iar eticheta John Cooper Works face ca toată experiența să vină cu un plus de savoare.
Tot așa cum mașinile de înaltă performanță BMW poartă litera M, în cazul MINI variantele cu motorizări speciale sunt articulate cu numele John Cooper Works – tribut adus inginerului John Cooper.
Anul 2019 marchează 60 de ani de MINI, pe 26 August, și tot în acest an sărbătorim debutul celor mai performante John Cooper Works ale tuturor timpurilor, pe modelele Clubman (break) și Countryman (SUV): 306 Cai Putere (CP) și 450 Newton-metru (Nm) dintr-un motor turbo pe benzină de 2 litri. Ele vor fi disponibile efectiv în România din această toamnă.
Până atunci, însă, am avut ocazia să pun mâna pe MINI John Cooper Works Cabriolet (deci decapotabilă) și MINI John Cooper Works (deci hatchback cu trei uși), în cadrul unui eveniment organizat de importatorul MINI la Academia Titi Aur (ATA).
Știu, sunt niște nume lungi pentru niște mașini mici. Dar merită să înveți să le spui pe nume fiindcă sunt cu adevărat speciale și te recompensează cu o experiență de condus de neuitat.
Aceste două modele testate la ATA încă stau aproape de bariera de 200 CP. Să fiu mai exact, au 231 CP dintr-un motor turbo pe benzină de 2 litri. Oricum, o putere foarte mare pentru o mașină atât de mică.
Accesul în lumea John Cooper Works pornește de 27.700 Euro fără TVA (32.963 Euro cu TVA) pentru o variantă de caroserie cu trei uși. Deși e cel mai accesibil MINI John Cooper Works, acest model oferă, probabil, cel mai mult raportat la cost: o caroserie foarte rigidă și agilă, un design simplu și nemuritor.
Pe pista de la ATA, MINI John Cooper Works mi-a lăsat cea mai bună impresie. Mai bună decât versiunea Cabriolet (care e oricum mai scumpă cu 3.500 Euro, fără TVA, respectiv cu 4.165 Euro cu TVA).
MINI John Cooper Works Cabriolet are ceva de școală veche în el, la modul în care este proiectată caroseria decapotabilă. Astfel, uneori, se resimte torsiunea. Pur și simplu e o caroserie mai… moale. Iar acest lucru intră în contradicție cu performanța extremă. Pentru un purist, versiunea cu trei uși va fi mereu alegerea mai bună.
Varianta Cabriolet are, însă, farmecul ei. E plăcut să simți tratamentul John Cooper Works sub cerul liber. Orice altă versiune de caroserie nu poate oferi același sentiment de libertate.
Așa că în funcție de buget și de tipul de utilizare poate să fie o alegere mai bună fie varianta cu trei uși, fie decapotabila. Sau oricare dintre celelalte modele MINI John Cooper Works disponibile pe piață (și pe care eu nu le-am condus la Titi Aur).
Până ca MINI să ajungă la motoare de 2 litri care dezvoltă 231 CP, sau chiar 306 CP, a fost însă cale lungă.
La începuturi, pe 26 August 1959, BMC (British Motor Corporation) prezenta două mașini aproape identice: Morris Mini-Minor și Austin Seven, fiecare dintre ele fiind un exponent al mărcilor Morris, respectiv Austin, aflate sub tutela BMC. Era o vreme în care existau multe mărci și mulți producători auto în UK, într-o perioadă de creativitate fulminantă a industriei auto.
Toate mașinile moderne cu tracțiune față de azi sunt, direct sau indirect, urmași ai celor două mașini mici lansate de BMC în 1959. Toate folosesc, azi, motor dispus transversal, așa cum aveau Morris Mini-Minor și Austin Seven acum 60 de ani.
Amplasarea motorului „pe lat” (transversal), în loc de dispunerea clasică „pe lung” (longitudinal), a permis un compartiment motor foarte compact, concomitent cu maximizarea spațiului pentru pasageri.
Puține mărci se pot lăuda cu o așa extraordinară contribuție în istoria automobilului, iar Alec Issigonis, creatorul clasicului Mini, sigur privește bucuros din ceruri asupra succesului înregistrat de creația sa.
Încă de la începuturi Mini a cucerit prin design și proporții, prin spațiul generos și prin plăcerea pe care o oferă la condus.
Desigur, unele lucruri s-au schimbat: mașinile MINI de azi sunt mai mari și mai scumpe ca niciodată (prețul de vânzare acum 60 de ani era de sub 500 Lire Sterline).
Inginerul John Cooper, specializat în mașini sport și prieten al lui Alec Issigonis, a reușit să-l convingă pe acesta și pe producătorul BMC să fabrice 1.000 de mașini Mini Cooper, echipate cu motor mărit la 1 litru, care dezvolta 55 CP (față de versiunea standard, care dezvolta 34 CP dintr-un motor de 848 cmc). Publicul a reacționat frenetic, la lansare, în 1961, iar ulterior Issigonis și Cooper au mărit capacitatea motorului la 1.071 cmc, puterea crescând la 70 CP. Așa a apărut Mini Cooper S, iar mai târziu MINI Cooper John Works.
În prezent numele mărcii britanice premium este adesea scris greșit. Scrierea „Mini” se referă la vremurile de dinainte de patronajul BMW Group, în timp ce scrierea cu majuscule, „MINI” se referă la modelele produse sub tutela BMW.
De asemenea, cei care cunosc marca mai puțin se referă la ea ca fiind „MINI Cooper”. Asta arată cât de sonor a fost numele inginerului John Cooper. În fapt, Cooper este o versiune de motorizare, peste varianta One. Apoi urmează versiunea Cooper S, iar în vârful lanțului trofic al motorizărilor tronează John Cooper Works.
Odată cu introducerea motorizărilor diesel au apărut variații precum One D, Cooper D sau Cooper SD, fiecare reprezentând o anumită motorizare, iar începând cu anul 2019 își face loc și indicativul Cooper SE, care se referă la motorizarea 100% electrică ce va fi oferită pe mașinile MINI din 2020 încolo.
Citește și:
Rămas-bun unei mașini-prieten: MINI Cooper (2002)
