Acasa Industrie Jocuri de putere in auto: Nissan cumpara 34% din Mitsubishi si devine cel mai mare actionar

Jocuri de putere in auto: Nissan cumpara 34% din Mitsubishi si devine cel mai mare actionar

de Adrian Mitrea

Mitsubishi EX Concept (sursa - 0-100.ro)

Scandalul testelor de emisii consum trucate de Mitsubishi pentru unele masini ale marcii proprii si pentru autovehicule Nissan genereaza o situatie surpriza: Nissan a decis sa cumpere 34% dintre actiunile Mitsubishi – companie si rivala si partenera in acelasi timp. Astfel, Nissan devine cel mai mare actionar in cadrul Mitsubishi, informeaza presa de business internationala.

Seful Aliantei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, si presedintele Mitsubishi, Osamu Masuko, au aparut impreuna, joi, 12 mai, intr-o conferinta de presa in Yokohama, Japonia, unde este sediul Mitsubishi, si au anuntat intelegerea, descriind-o ca fiind “win-win” – benefica de ambele parti.

Alianta Renault-Nissan va investi in total 2,2 miliarde dolari (237 miliarde yeni) pentru a cumpara 34% dintre actiuni si a deveni actionar majoritar in cadrul Mitsubishi. Actiunile sunt in numar de 506,6 milioane unitati, nou emise.

Companiile din grupul Mitsubishi – Mitsubishi Heavy Industries, firma de tranzactionare Mitsubishi Corp. Si Banca din Tokyo Mitsubishi UFJ – a spus ca vor continua sa detina actiuni la producatorul auto Mitsubishi Motors si ca sprijina demersul Nissan.

Alianta Renault-Nissan a fost creata in 2009 de strategul Carlos Ghosn si la acea vreme a fost o gura de aer binevenita pentru Nissan. Ulterior forta Aliantei a crescut permanent. Prin preluarea actiunilor majoritare in cadrul Mitsubishi, Nissan isi va intari prezenta pe piata din Asia de Sud-Est si va castiga la capitolul platforma si tehnologie.

Nissan si Mitsubishi, ca si acum, vor continua sa fie marci diferite, comercializate in dealeri diferiti.

Carlos Ghosn a spus ca are o relatie stransa cu Osamu Masuko, bazata pe incredere.

Osamu si-a cerut scuze pentru scandalul emisiilor si a spus ca parteneriatul cu Nissan este binevenit.

Reamintim ca Mitsubishi a recunoscut in 21 aprilie ca a trisat la testele de emisii si consum pentru ca modelul sau Mitsubishi eK sa obtina consum mai bun si emisii mai bune. Acest model este produs de Mitsubishi si pentru Nissan, care il comercializeaza sub numele Nissan DayZ. In total ar fi afectate 625.000 masini in Japonia.

Desi Mitsubishi sunt cei care ar fi manipulat testele, din totalul de 625.000 unitati afectate cele mai multe sunt Nissan (468.000 unitati) si numai 157.000 unitati sunt Mitsubishi.

Neregulile au fost descoperite de marca Nissan in timpul interpretarii unor date care sa serveasca pentru o noua generatie a modelului DayZ. Imediat ce au observat nereguli, oficialii Nissan le-au semnalat celor de la Mitsubishi, care s-au ocupat de omologarea si dezvoltarea masinii. Imediat dupa ce Nissan a semnalat problema, Mitsubishi a recunoscut-o si si-a cerut public scuze.

La scurt timp descoperirea neregulilor Mitsubishi a recunoscut ca masluieste testele de emisii din 1991.

Lasa un comentariu