Circa 50.000 de masini care trebuia sa fie casate in Germania, prin programul de innoire a parcului auto, au ajuns sa fie vandute in tari din Europa de Est si Africa, prin intermediul unei retele infractionale, informeaza Financial Times, citat de MEDIAFAX.
Programul „Rabla” din Germania a reusit, teoretic, sa scoata din uz si sa caseze circa 1,7 milioane de masini mai vechi de noua ani, insa serviciul de cercetare al infractionalitatii (BDK) din cadrul Politiei a anuntat ca 5-10% dintre automobile au ajuns sa fie exportate, desi figurau ca fiind masini casate.
Vicepresedintele BDK Wilfried Albishausen a declarat ca programul de innoire a parcului auto a fost introdus fara ca autoritatile sa tina cont de faptul ca retelele de crima organizata detin metode de procura masini destinate casarii si de a le exporta.
Agentia guvernamentala Bafa, care gestioneaza programul de innoire a parcului auto, s-a aratat surprinsa de cifrele avansate de BDK si sustine ca nu a stiut de amploarea ilegalitatilor.
„Politia ne-a alertat pentru cateva cazuri”, a declarat purtatorul de cuvant al Bafa.
Ministrul de finante din Germania, Peer Steinbrück, a promis ca va demara o ancheta in acest caz.
In Germania prima de casare este 2.500 de euro, iar programul „Rabla” local a reusit sa creasca vanzarile de masini noi cu 30% la sapte luni, fata de aceeasi perioada a anului trecut, in pofida crizei.