Noul Ford Focus are de partea lui cateva atribute puternice in fata competitorilor directi, vine cu dotari unice in segmentul sau, dar si cu un design discutabil in cazul variantei cu cinci usi. L-am testat de la Bucuresti pana la Constanta si am primele concluzii.
Forumurile sunt pline de versusuri intre (vechiul) Ford Focus, Volkswagen Golf, Opel Astra si celelalte masini din clasa compacta. Pentru ca e cel mai nou aparut pe piata, noul Ford Focus are avantajul raritatii si al dotarilor cele mai moderne.
click aici pentru galeria foto
Pe langa asta, niste minusuri importante ale lui Focus au fost corectate, dar au aparut altele…
Cu alte cuvinte, noul Ford Focus e mai stabil ca niciodata si iti lasa impresia unei masini de clasa superioara. E confortabil fara a compromite stabilitatea si e agil fara a sacrifica confortul. Suspensia lucreaza fin, silentios, ca si cand ar fi facuta in intregime din cauciuc.
La precedenta generatie Ford Focus spatele masinii parea usor pe viraje, la viteza mare, si mult-aclamata stabilitate exemplara nu era chiar atat de exemplara. Adica nu superioara lui Volkswagen Golf, din punctul meu de vedere. Inginerii Ford au imbunatatit rigiditatea generala a noului Ford Focus cu 15% si chiar cu 75% in unele puncte cheie, cum ar fi in zona suspensiei spate. Asa se face ca acum masina se simte ca pe sine indiferent cat de agresiv conduci. Senzatia e maximizata de faptul ca noul Focus dispune de un sistem, denumit Torque Vectoring Control, care distribuie inteligent cuplul intre cele doua roti motoare din fata, in functie de nevoie. Acum Volkswagen Golf nu mai e singurul automobil compact cu suspensii concepute pentru un raport confort/sportivitate optim, iar Focus imi pare chiar superior.
Tipic pentru Ford si marcile care au facut parte din grupul Ford (Volvo si Jaguar), noul Focus are parbriz incalzit, o dotare unica in segmentul compact. Lista cu dotari exclusive se continua cu o camera video (montata pe parbriz) ce sta la baza mai multor sisteme moderne si unice in clasa compacta. E vorba de un sistem avansat de recunoastere a semnelor de circulatie rotunde (limitari de viteza, depasirea interzisa, sfarsitul tuturor restrictiilor) care poate afisa in bord chiar doua semne, nu unul ca Opel Astra, de exemplu.
Aceeasi camera sta si la baza Lane Keeping Aid, sistem care misca, usor, automat, volanul in cazul in care soferul paraseste neintentionat (fara sa actioneze semnalizarea) banda de circulatie. Tehnologia doar corecteaza putin traiectoria, insa permite soferului sa faca orice doreste cu volanul. Sistemul e gandit sa atentioneze soferul in cazul in care nu e suficient de atent la drum si sa-l trezeasca daca adoarme la volan.
Niste senzori montati langa camera video monitorizeaza ce se intampla in fata automobilului la o distanta de circa 10 metri si pot determina franarea completa a masinii daca detecteaza iminenta unui impact (sistemul de numeste Low Speed Safety System). Daca viteza relativa fata de obstacol este de pana in 15 km/h, accidentul poate fi evitat complet. Franarea brusca, completa, pana la oprirea masinii, poate fi actionata automat la viteze de pana la 30 km/h, iar peste acest prag franarea partiala poate minimiza efectele unui accident. Acelasi pachet de tehnologii de siguranta rutiera este oferit si de Volvo, fosta marca din Grupul Ford.
Desigur, ansamblul de tehnologii de top sunt disponibile optional, ambalate intr-un pachet de dotari ce costa intre 1.000 si 1.500 euro.
Exista si o dotare de top disponibila standard: grila activa a radiatorului, ale carei lamele se misca in functie de viteza si optimizeaza aerodinamica masinii. Asa se face ca noul Ford Focus are cel mai bun coeficient aerodinamic (0,274) din clasa compacta, potrivit constructorului.
Chiar si excluzand toate aceste dotari futuriste noul Ford Focus ramane o masina placuta, creata pentru sofer si pentru placerea de a conduce.
Spuneam ca au aparut minusuri. Designul partii din spate pentru varianta cu cinci usi mi se pare pur si simplu incarcat si disproportionat. Stopurile se prelungesc prea mult pe aripile spate. Citind presa auto europeana si comentariile fanilor Ford de pe forumuri imi dau seama ca nu sunt singurul care gandeste asa. Exteriorul masinii parca e un fel de bariera care nu-ti permite, psihologic vorbind, sa iti doresti sa o descoperi.
O data ce treci peste asta si te instalezi la volan ai sanse mari sa descoperi in Focus cea mai futurista masina compacta a momentului. E vorba de un aspect sofisticat si totusi logic si usor de folosit. Calitatea materialelor fata de generatia anterioara e mult superioara si e in linie cu ceea ce ofera concurenta in segmentul C. Confortul a fost mult imbunatatit, volanul e moale, scaunele au sustinere laterala potrivita si iluminarea cu cifre albe si ace bleu este foarte placuta. Dupa ce vei cobori din noul Ford Focus si te vei urca in oricare alta masina concurenta, mai putin in Opel Astra, interiorul acestora iti va parea pur si simplu banal.
Motorizarile sunt foarte competitive, avand consum mic si performante remarcabile. Am condus doua variante, una cu motor turbo diesel de 2 litri (163 Cai Putere) si una turbo pe benzina de 1,6 litri (150 Cai Putere). Fiind motorizari din varful piramidei, senzatia de la volan e aproape ireprosabila. Motorul pe benzina e cel mai surprinzator pentru ca afiseaza consum mediu mic (7,7 litri/100 km), iar acceleratia se simte energic, desi pe hartie nu pare fulminanta (0-100 km/h in 8,6 secunde).
Din pacate, transmisia cu dublu ambreiaj Powershift (perceputa de utilizator ca automata) este disponibila doar pe motorul diesel de top (163 CP), fiind astfel o varianta mai putin abordabila ca pret.
Poti descarca de aici o lista cu preturi si dotari, iar mai jos poti vizualiza cele mai reprezentative clipuri pentru noul Ford Focus. In ele sunt prezentate pe larg si explicit noutatile pe care le aduce aceasta noua generatie.