Acasa Romania Dallara a intrat pe piața din România, prin Forza Rossa

Dallara a intrat pe piața din România, prin Forza Rossa

de Adrian Mitrea

Dallara a intrat pe piața din România, prin importatorul Forza Rossa. Marca auto italiană sport, exclusivistă, și-a făcut debutul la noi în țară în prezența fondatorului său, inginerul Gian Paolo Dallara, printr-un eveniment organizat la Biavati Events, Marți, 7 Martie 2023.

La eveniment a fost prezentat și primul model de stradă al mărcii, numit Dallara Stradale.

Marca italiană Dallara este mai mult cunoscută pentru automobilele de competiție pe care le produce. Spre exemplu, Dallara este singurul producător de mașini de curse pentru IndyCar Series, Indy Lights, Formula 2, Formula 3 și Super Formula Championships.

De asemenea, Dallara produce mașini pentru curse de anduranță, cum ar fi cea de 24 de ore Le Mans și 24 de ore Daytona.

Activitatea Dallara se întinde pe parcursul a peste 50 de ani.

Dallara Stradale beneficiază de un motor pe benzină cu patru cilindri în linie. Acesta generează o putere maximă de 400 CP la 6200 rpm. Cuplul maxim este 500 Nm. Mașina sprintează de la 0 la 100 km/h în circa 3,25 secunde. Viteză maximă: 280 km/h.

Dallara Sradale înregistrează deja comenzi pe piața din România. Dallara a intrat pe piața din România și în regiunea Balcanilor prin Forza Rossa.

Modelul Dallara Stradale este unul destinat producției limitate. Doar 600 de unități sunt planificate să fie produse în decurs de cinci ani. Prețul unui exemplar este de circa 200.000 Euro.

Parteneriat italiano-român

Înainte de prezentarea maşinii către presa de specialitate, inginerul Dallara a luat cuvântul la Universitatea Politehnică din Bucureşti pentru o lectio magistralis intitulată „Race Car Evolution (1960-2023)”.

Cu acest prilej s-a sărbătorit semnarea unui Memorandum de Înțelegere între Motorvehicle University of Emilia-Romagna (MUNER) și Universitatea Politehnică Bucureşti pentru realizarea unor activități comune.

Este vorba despre proiecte de cercetare, organizarea de conferințe și simpozioane, schimb de profesori, cercetători și studenți.

Gian Paolo Dallara a lucrat pentru Ferrari, Maserati și Lamborghini în anii ’60.



Lasa un comentariu