Acasa Industrie Fabrică Skoda în România? Plauzibil, dar n-a fost să fie. Un oficial Volkswagen explică

Fabrică Skoda în România? Plauzibil, dar n-a fost să fie. Un oficial Volkswagen explică

de Adrian Mitrea

„Avem o relație foarte bună cu România și cu furnizorii de acolo. S-au dovedit parteneri de încredere, ceea ce e important”, a spus Jürgen Stackmann, executiv Volkswagen responsabil de de vânzări, marketing și servicii post-vânzare. El a explicat că Volkswagen Group caută extinderea capacității de producție pentru Skoda, mai la Est, iar „România sigur a fost scanată” pentru această investiție, doar că în final, pe lista scurtă, au rămas Bulgaria și Turcia.

Informații despre faptul că Volkswagen Group caută să-și extindă capacitățile de producție spre Est au tot apărut în presa internaționale încă din Mai 2019, iar în August au apărut informații că „în finală” ar rămâne Bulgaria și Turcia.

Citește și…

Am vorbit cu Jürgen Stackmann despre acest subiect, el fiind unul dintre cei 11 membri ai boardului de conducere al Volkswagen. Discuția a avut loc în cadrul unei cine oficiale organizată la Frankfurt, după prima zi de presă de la salonul auto.

„România sigur a fost scanată. Nu știu să vă spun dacă a fost vreodată pe o lista scurtă, pentru că nu eu mă ocup de partea de producție și extindere a business-ului, însă pot să spun sigur că a fost scanată. (…) Avem o relație foarte bună cu România și cu furnizorii de acolo. S-au dovedit parteneri de încredere, ceea ce e important. (…) Sunt convins că ne sunt expediate din România componente sau tehnologii inclusiv pentru cele mai moderne mașini ale noastre, cum este ID.3, a declarat Stackmann.

În final, pe lista scurtă, au rămas Bulgaria și Turcia, a spus oficialul Volkswagen.

„Nu știu tot parcursul discuțiilor și negocierilor, cert e că urmează să decidem între Bulgaria și Turcia. Decizia nu a fost încă luată, dar se va întâmpla curând”, a explicat Stackmann.

Colosul auto german caută de aproximativ un an soluții pentru a extinde capacitatea de producție a mărcii Skoda, existând șanse să fie produse și automobile sub marca SEAT în această nouă uzină. Presa internațională a scris că ar fi vorba de extinderea producției pentru Skoda Kodiaq în principal și SEAT Ateca în subsidiar.


13 comentarii

didi 11 septembrie 2019 - 19:36

va fi bulgaria. daca au furnizori in romania, e logic ca vor face uzina in tara vecina, sa transporte componentele cat mai repede. daca o fac in turcia, au o distanta mai mare de parcurs, deci costuri mai mari.

Reply
Koczka 12 septembrie 2019 - 02:18

Inainte de parteneriatul cu Renault de LA Colibasi, Ceausescu negociase si cu Volkswagen, dar nemtii pe care ii stim cat de inflexibili sunt nu au admis o reducere a pretului de vanzare LA 25 mii lei vechi, care prin anul 1968 era cam pragul de sus al potentialului financial al romanului de rand. Pana LA urma a fost ales Renault, a carui reprezentanti au fost mai maleabili si au acceptat in principiul acest pret. Prima Dacie, model 1100, fabricata incepand prin 1969 s-a vandut LA un pret de desfacere de vreo 39 mii lei, pentru CA primele serii erau fabricate cu piese importate din Franta ( motorul de Renault Gordini, etc ).

Reply
Lucian D 12 septembrie 2019 - 18:09

Bineinteles! Si cine-a pierdut din asta? Nemtii! Le-au luat-o atunci frantuzii inainte, acum le exporta la greu Duster-uri Made in Mioveni! S-au pacalit, ca si-acum cu fabrica Skoda! Pai daca Daimler face componente esentiale la Sebes, iar Ford a investit puternic la Craiova si-acum pregateste si primul hibrid „Made in Romania” pai de ce au renuntat nemtii sa vina aici cand au si presedinte fratior de-al lor, chiar nu inteleg!

Reply
raul 2 octombrie 2019 - 15:08

francezii fabrica masini similare celor de la Mioveni si in Maroc, rusia, Columbia si prin Iran..nu cred ca e mare scofala cu loganul..a fost solutia cea mai ieftina…Daaaaa cu Skoda s-au pacalit rau nemtii! le plange toata ,,Ieropa” de mila!!! si eu merg sa aprind o lumanare….penru asa-zisa industrie romaneasca!

Reply
raul 2 octombrie 2019 - 15:05

d-le Koczka, te contrazic: Dacia 1100 (Renault 8) costa 55.000 lei cu totul….nu 39.000 lei!!! Intre 1968 august si 1972, la Colibasi s-au montat, masini Dacia 1100, din piese aduse din franta. In 1969 dupa cum stii, a inceput si fabricarea Daciei 1300 (Renault 12), care, dupa parerea multor ingineri si mecanici auto, era mai putin fiabila, decat sora 1100…in alta ordine de idei, nu cred ca germanii au negociat serios cu oamenii lui ceausescu..aia e poveste……. 25.000 lei o masina!!!!!!!!!!!!!!!!!!! s-a sondat piata..erau in discutie si Peugeot si Fiat, cu modele mai mici, mai ieftine….Dacia 1100 s-a montat si in Bulgaria si apoi, in Egipt….

Reply
Lucian D 12 septembrie 2019 - 18:03

Corect! In plus, ce fac? Exporta din UE componente in Turcia, pentru ca ulterior sa le re-importe in UE din Turcia? Nu-i vorba numai de taxele vamale care pot fi zero, e vorba in primul rand de pierdutul timpului cu formalitati vamale, diverse comisioane, plata TVA (ca Turcia nu e cu Intrastat), etc. Sanse mari, Bulgaria! Ciudat ca fac un „green field” (fabrica de la zero) si nici o vorba de noua platforma pentru electrice si hibride! Pai daca au piese pentru electrice Made in Romania, de ce n-ar face acea fabrica tot pe platforma de electromobilitate, asta si-n contextul anuntat ca renunta la combustie intr-un orizont rezonabil de timp.

Reply
Al stefani 12 septembrie 2019 - 01:56

Eu ma gandesc ca va fi in Turcia, zona Izmir. Izmirul are o zona industriala care va fi favorabila unei noi fabrici VW. De ce ? Scutiri de impozite si portul plus ca un procent mare din vw este detinut de statul Qatar care este aparat de Turcia si care este si unul din aliatii principali. Asa vad eu lucrurile

Reply
Pasionat 12 septembrie 2019 - 05:49

Grupul VAG ar fi bine sa se intereseze si sa corecteze de fiabilitatea scazuta a produselor in special gama TSI. Rusine ptr. ceea ce fac. La fel se poate spune tuturor producatorilor de auto nemti. Au invadat piata koreenele, japonezele datorita slabei calitati germane. Economia de piata a distrus si va distruge in continuare calitatea!

Reply
florin 12 septembrie 2019 - 17:20

Cum se zice in uk: german cars run the best..after you change 2 engines and 3 gearboxes. :))))

Reply
miki 2 octombrie 2019 - 15:11

si imediat, merg englezii si-si cumpara masini facute in Germania, fiindca alea englezesti, nu prea exista..sunt caroserii, dar n-au motoare…..e bine sa te speli masiv cu apa rece dimineata, sa-ti revii…

Reply
Lucian D 12 septembrie 2019 - 18:13

Pe TDI-ul mai vechi n-a fost chair asa, erau foarte fiabile daca aveai grija de ele minimal (intretinerea corecta si la timp). In plus, erau Euro 2/3 chiar 4 pe bune, nu pacalite cu soft cum au avut ulterior ideea aia proasta sa traga in piept pe toata lumea.

Reply
Lucian D 12 septembrie 2019 - 18:16

Chiar daca nu are foarte mult legatura cu subiectul articolului, as fi sincer foarte incantat sa aflu intr-o zi ca Skoda ne va livra pe piata o masina la fel de fiabila si frumoasa precum Octavia (spre exemplu) si care va avea propulsie cu motor electric sau hibrid (electric-benzina sau electric-GNC/benzina).

Reply
păr gelatu 13 septembrie 2019 - 18:27

„n-a fost să fie”. amuzant tare!
mai dă o dată în bobi maică, poate iese de data asta!

Reply

Lasa un comentariu