Am condus ZOE Z.E. pentru prima dată chiar la începuturile modelului, în 2013. Mașina a evoluat constant de atunci, iar acum, în turul #ElectricRomânia, m-am regăsit pentru a nu știu câta oară cu ea. Am în continuare lucruri noi să-ți spun despre ZOE. Pe lângă informațiile despre mașină, în acest articol îți scriu despre oameni și locuri. Spre exemplu, Adrian Damoc, un cititor fidel din Roman, a vrut să iasă în întâmpinarea caravanei și să ne salute. „BMW i3 m-a făcut să cumpăr a doua mașină electrică a familiei, Jaguar I-PACE”, a mărturisit Adrian. El este exemplul perfect al clientului de mașină nouă care aduce schimbarea. Chiar și într-un oraș mic cum este Roman. Detalii, în articol.
Mașina
- Renault ZOE Z.E. (41 kWh net, 44,1 kWh brut)
- 11,4 secunde pentru 0-100 km/h
- 109 CP, 225 Nm
- cca. 250 km autonomie reală în regim mixt, condus normal
- cca. 2 ore și 15 minute timp de încărcare la wall box de 22 kW (230 V, 32 A), din care mașina poate lua 22 kW
- cca. 13 ore și 15 minute la priză de 230 V, 16 A, 3,7 kW
Renault ZOE Z.E. este cel mai accesibil model din toată caravana de cinci mașini pe care o folosim în #ElectricRomânia și cel mai bine adaptat la infrastructura de încărcare de putere medie (22 kW). Este singura care poate folosi pentru încărcare toată puterea unei stații de 22 kW.
Pe cât de bine este adaptat la infrastructura de 22 kW, Renault ZOE Z.E. suferă pe partea de fast charge pentru că mașina din caravană n-are așa ceva. Pe acest model există totuși opțiunea unui fast charge atipic (43 kW, AC, pe conector Type 2). Chiar dacă îți cumperi opțiunea aceasta e posibil să nu găsești stații care să ofere așa ceva pentru că majoritatea supercharger-erelor oferă 50 kW pe conector CCS sau 50 kW pe conector CHAdeMO (ambele DC – curent continuu). Nu oferă 43 kW AC pe Type 2. Deci oricum am da-o, ZOE Z.E. suferă pe partea de supercharge chiar dacă are sau nu are opțiunea de fast charge în echiparea sa.
Stațiile de 43 kW AC (curent alternativ) sunt rare cam tot așa cum era GPL-ul acum zece ani. Benzinării erau peste tot, însă puține ofereau și GPL la pompă.
Etapa din această zi a fost scurtă (Bacău-Iași), așa că am ajuns cu ZOE Z.E. cu baterie 61% în Iași (118 km).
Prețul de pornire al lui ZOE Z.E. este de 33.550 Euro cu tot cu TVA, fără niciun fel de ecobonus aplicat. Și pentru că „publicul a rămas cu sechele” de pe vremea când ZOE se vindea cu bateria separat (închiriată), ei bine, prețul de 33.550 Euro include și bateria. Motiv pentru care în România această mașină este mai scumpă cu 9.850 Euro decât în Franța (unde pornește de la 23.700 Euro).
ZOE impresionează prin simplitate și funcționalitate, având un design exterior încă actual, mai ales dacă are ceva colante pe caroserie. Mi se pare genul de mașină care arată mai bine colantată în vreun fel decât simplă. Parcă designerii ar fi gândit-o special pentru firme și pentru a fi colantată.
Calibrarea tuturor sistemelor este foarte bună, iar trăsături specifice modelului (cum ar fi faptul că poate afișa mereu pe bord ora la care va fi încărcată bateria, plus nivelul de încărcare în procente) îl fac foarte agreabil. Suspensia tolerează relativ bine drumurile românești, fiind mai degrabă moale (dar și cam țopăitoare și fără prea mare rafinament ori precizie).
Spațiul pentru pasageri și portbagajul sunt generoase, iar puterea de 110 CP și cuplul de 225 Nm fac din acest model unul excelent pentru oraș și drumuri naționale. Pe măsură ce treci de 100 km/h, însă, resimți lipsa de putere și un consum de energie crescut. Poate susține viteze de autostradă, dar viteza maximă este 135 km/h, iar la acea viteză autonomia n-are cum să mai fie în zona celor 250 km, ci mai degrabă în preajma a 160 km.
Per total ZOE Z.E. este o mașină electrică agreabilă și actuală pentru cine n-are pretenții prea mari de la un automobil.
Faptul că este un model accesibil și lansat demult se vede la anumite aspecte: farurile sunt cu becuri incandescente, scaunele nu sunt reglabile pe înălțime, sistemul multimedia R-Link n-are Apple Car Play sau Android Auto, iar ecranul are ramă ca de tablou, fiind ușor îngropat în carcasă, ca la mașinile de generație veche.
Renault ZOE Z.E. se remarcă prin silențiozitate și simplitatea operării. Precum și prin faptul că merge mult mai bine decât unele modele Renault mai cunoscute (pe combustie).
Simplul fapt că această generație se apropie cu pași repezi de finalul carierei comerciale transformă această mașină în una de luat în calcul pentru că este deja un produs matur și cu multe dintre eventualele probleme (inițiale) de proiectare rezolvate. Și prețurile de tranzacție la dealeri s-ar putea să fie foarte atractive. Repet, nu vorbesc de prețurile de listă, de pe site, ci de prețurile reale de tranzacție.
În a doua zi de #ElectricRomânia ne-a ieșit în cale și un cititor din Roman, Adrian Damoc, cu care am mai conversat un pic și în privat, înainte de acest eveniment. El a trecut la electromobilitate cu ajutorul unui BMW i3, în 2018, iar acum are și o a doua mașină electrică, un Jaguar I-PACE. „BMW i3 m-a făcut să cumpăr a doua mașină electrică a familiei, Jaguar I-PACE”, a mărturisit Adrian. El merge acum mai mult cu I-PACE-ul, iar soției i-a rămas i3-ul.
Se declară foarte mulțumit de i3 și mulțumit de I-PACE. Acesta din urmă consumă semnificativ mai mult, dar este și mai puternic (400 CP vs. 170 CP), mai are unele bug-uri de software și nu este întotdeauna compatibil cu stațiile fast charge. În plus, încărcătorul AC al mașinii poate alimenta bateria cu 7,4 kWh, spre deosebire de i3 care poate alimenta cu 11 kWh. Iată, așadar, că nici măcar o mașină de aproape 90.000 Euro nu este perfectă.
Adrian Damoc ilustrează însă perfect schimbarea de mentalitate care vine dinspre cumpărătorii auto educați și cu ceva posibilități financiare. Ei sunt oamenii care atunci când au 40.000 de Euro sau 90.000 Euro de dat pe o mașină se gândesc de trei ori înainte să mai cumpere una pe combustie. Deja opțiunile sunt variate pe piața de electrice, iar plăcerea condusului și calculele pragmatice de utilizare înclină balanța în favoarea automobilului electric. Și mai este și satisfacția sublimă că după mașina ta nu rămâne o dâră de fum în oraș, acolo unde poluarea ne doare tare de tot. Pentru Adrian și alți zeci de români care au deja una sau mai multe mașini electrice… nu mai există cale de întors.
Acest I-PACE al lui Adrian Damoc s-a potrivit de minune lângă rivalul său direct, Audi e-tron, în sesiunea foto de la Castelul Sturdza (Miclăușeni).
Povestea locului e fabuloasă: originile sunt clare, iar apoi, în anii comunismului, a fost transformat în spital de nebuni. Oamenii de aici ardeau mobilierul iarna pentru a se putea încălzi. Având și psihicul afectat, probabil pentru ei mobila nobilă nu reprezenta nimic mai mult decât niște lemne existente deja în casă. Unii, ai locului, spun că sunt șanse mari ca oamenii să fi fost un fel de prizonieri, închiși, iar mobila pusă pe foc era un gest de disperare pentru că nu aveau nimic, nici măcar lemne pentru foc.
Mai târziu castelul a fost luat de BOR și readus pe calea cea dreaptă. Aici se țin acum concerte și ateliere de creație pentru copii, iar planurile de viitor includ locuri de cazare, cramă și restaurant. Iată, așadar, o investiție a BOR menită să salveze o clădire superbă a patrimoniului arhitectural național.
Castelul este împrejmuit de un parc dendrologic care include și arbori rari, printre care și gingko biloba – după cum ne-a spus Sebastian, omul care își împarte viața între familie și castel, încercând să-l readucă la strălucirea de odinioară. Oprirea noastră cu mașinile electrice aici s-a potrivit de minune, atât prin contrast, cât mai ales prin apropierea față de natură.
Jurnal de bord
- Rută: Bacău-Iași, 118,8 km
- Consum mediu: 14,9 kWh/100 km
- Viteză medie: 46,7 km/h
- Stil de condus: Normal
- Climatizare: A/C pornit tot drumul, setat pe 23 grade Celsius
- Plecare: Hotel Bohemia Bacău (după încărcare la Rompetrol Bacău)
- Încărcare la destinație: 1 h și 20 min. la Dedeman Iași (la 22 kW, de la 61% la 100%, +16 kWh în baterie)
- Temperatură ambientală: 30-33 grade Celsius
Am acceptat invitația AutoMarket.ro de a participa, ca jurnalist auto, în caravana #ElectricRomânia. Suntem cinci jurnaliști auto și cinci mașini electrice disponibile oficial la vânzare în România. Avem cu noi oameni specializați în foto și video astfel încât tu să primești informație de bună calitate: cu substanță și într-o formă de prezentare agreabilă.
Până la finalul acestui roadshow fiecare om va conduce fiecare mașină. Astfel, putem scrie despre fiecare în parte impresii la cald. Un rezumat video al zilei poate fi văzut AICI.
Mașinile
Oamenii
- Adrian Mitrea (0-100.ro / HotNews.ro)
- Bogdan Mirică (AutoMarket.ro / Digi24)
- Cornel Șocariciu (AutoMarket.ro)
- Dragoș Băltățeanu (AutoMarket.ro / Revista Auto Test)
- Radu Gurămultă (Revista EcoWheels)
- Mircea Meșter (AutoMarket.ro / asistență și coordonare)
- Ciprian Mihai (foto)
- Marius Dobrescu (video)
14 comentarii
Foarte frumos traseul vostru. Probabil modelul condus de tine este din 2017. Incepand cu 2018 sistemul R-link este compatibil Android Auto si Apple car play si pe alte modele, nu doar pe Zoe. Si eu detin un Zoe din 2017 si se poate face o modificare pentru a avea acces la Android Auto (nu la service autorizat, dar de o persoana care lucreaza la in service autorizat).
Poți folosi vpn pe uk
Salut, Florin, mașina pe care am condus-o este din 2018, dar NU are Android Auto sau Apple CarPlay. În plus, nici pe configurator sau în broșura mașinii nu se pomenește pe undeva că ar exista așa ceva. De aici trag concluzia că n-are https://www.cdn.renault.com/content/dam/Renault/R…
Salut și distracție plăcută! 🙂
Când te dai cu e-tron?
Salut! Mulțumesc! Azi, 17 Iunie. Public mâine. Toate articolele sunt publicate următoarea zi.
Multumim de articol. O mica corectare, ZOE are Android Auto.
Salut, Andrei. Mașina pe care o conducem noi aici n-are, după cum i-am răspuns și lui Florin mai sus. Nici pe configurator nu apare așa ceva, cum nu apare nici în broșura mașinii. Ori dacă nu e nici pe mașină, nici pe site-ul oficial al producătorului, trag concluzia că n-are https://www.cdn.renault.com/content/dam/Renault/R…
Maine ma duc sa-mi iau doua masini electrice de 100000 coco, sa nu se termine! Bai, voi va dati seama ca orice om normal in Romania nu va arunca banii pe o masina extrem de scumpa, fara autonomie si la care trebuie sa schimbi dupa 5 ani exact cea mai scumpa componenta: bateria. Pentru baietii care nu au ce face cu banii , da, e o smecherie. De fapt un moft scump dar sclipicios!
da, corect, bine punctat
Posesorii de mașini electrice îți mulțumesc în clipa asta că i-ai făcut anormali.
Restul „informațiilor” pe care le fluturi sunt fake news:
1. Bateria reprezintă 20-30% din costul mașinii, deci nu e cea mai scumpă parte a mașinii. Că oricum nu e doar o baterie, sunt foarte multe și individuale. Se poate servisa ce e stricat, nu tot. Așa cum nici la un motor termic nu schimbi motorul când pierde ulei un simering.
2. 5 ani sunt de fapt 8 ani la orice marcă, respectiv minimum 100.000 km sau 160.000 km (în funcție de marcă).
Dar sigur nu te interesează lucrurile astea, de fapt ai venit aici pe scandal.
Salut,
1. Se stie ca dupa 5ani, masinile normale (nu stiu eu ce editii limitate, etc) pierd destul din valoare, cred ca peste 50%
2. Daca deja masina costa sub jumate decat una noua si mai si trebuie sa dai 20% ca sa ii schimbi bateria, masina respectiva nu este rentabila -> eu consider ca o piata dezvoltata de masini SH electrice nu o sa fie prea curand o optiune…
Prin 2016 au avut la serviciu un ZOE pt vreo 2 saptamani. Tin minte ca avea un cablu de alimentare nu prea flexibil care trebuia bagat direct in priza (nu prin prelungitor) si chiar si asa se mai intrerupea incarcarea din cand in cand. Am citit ca problema e mai mare ca la alte electrice, din cauza unui soft de siguranta care vrea sa previna riscurile de incendiu provocate de supraincalzirea traseului electric de alimentare, iar pt cine poate sa isi incarce electrica acasa este extrem de recomandat sa mai investeasca1-2000 EUR pt instalarea unui incarcator rezidential. Credeti ca au mai ameliorat incarcarea de la prizele „normale”?
Se pare ca in septembrie 2019, va fi prezentata publicului ZOE Z.E. 50, cu baterie de 50kWh, autonomie 390 km WLTP si posibilitate de incarcare atat la 22 kW AC cat si la 50 kW DC.
Sal, daca romascanu Damoc Adrian are vreo 56 de ani si porecla Bichi, atunci il cunosc. Daca nu,…nu
Am vazut ieri un ZOE cu insemnele politiei locale sector 3 (deocamdata cu numere rosii)