Acasa Piata Auto Mașinile second hand, mai ușor de verificat online în 2019 decât în reprezentanțe

Mașinile second hand, mai ușor de verificat online în 2019 decât în reprezentanțe

de Adrian Mitrea

Puzzle autoDNA.ro (sursa – autoDNA)

Doar aproximativ 15% dintre mașinile la mâna a doua au istoricul verificat înainte de achiziție, iar cele mai multe tranzacții se fac pe ochi frumoși – este realitatea pieței auto second hand din 2018, arată datele autoDNA.ro, care spune că a generat 45.000 de rapoarte pentru mașini rulate, anul trecut. Odată cu intrarea în vigoare a GDPR informațiile pe care le pot furniza reprezentanțele sunt și mai restrânse, avertizează autoDNA.ro. Singura soluție rămâne verificarea istoricului auto online, iar dacă mașina trece cu brio de acest filtru este recomandată apoi o vizită la service, înainte de achiziție, pentru ca un tehnician specializat să constate care este starea mașinii inclusiv la momentul tranzacției.

În 2018 au fost înmatriculate în România 473.616 de mașini rulate provenite din alte țări, în scădere cu 8,9% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor DRPCIV. De asemenea, 604.535 de mașini rulate au fost reînmatriculate (schimbări de proprietar) în România, mai puțin cu 3,55% față de 2017.

În ciuda numărului mare de mașini second hand vândute în perioada menționată și a faptului că este deja notorie calitatea proastă a mașinilor achiziționate, doar aproximativ 15% dintre clienți verifică istoricul mașinii înainte de achiziție, estimează autoDNA.roVolkswagen, BMW, Audi, Ford și Opel sunt brandurile pentru care se verifică cel mai des istoricul. Pe de altă parte, foarte puține dintre mașinile Renault și Dacia sunt verificate online, ceea ce transformă clienții acestor mărci în victime sigure ale samsarilor.

Din totalul rapoartelor de verificare generate anul trecut de autoDNA.ro, circa 50% sunt pentru mașini de 4-7 ani vechime, iar 20% dintre verificări sunt pentru mașini mai vechi de 10 ani. Asta înseamnă că sunt foarte expuși riscurilor cumpărătorii de mașini foarte ieftine: pe lângă faptul că achiziționează mașini vechi și foarte uzate, le cumpără și fără verificarea istoricului.

Kilometrajul modificat și mașinile avariate grav, puse la vânzare cu mențiunea „fără accident” sunt principalele capcane pentru clienții de mașini second hand în 2019.

Automobilele Volkswagen, BMW și Audi au fost cele mai verificate mașini și în anul 2018, din punctul de vedere al istoricului de kilometraj, avarii, rechemări în service, furt sau echipare din fabrică, conform datelor autoDNA.ro – platformă de verificare online a istoricului mașinilor rulate, activă de 10 ani la nivel european și de aproape 4 ani în România. autoDNA.ro a înregistrat în 2018, peste 45.000 de verificări.

„Partea bună este că serviciile de verificare istoric auto, precum autoDNA.ro, au acum o notorietate mult mai mare. Piața de verificări istoric auto a crescut, în 2018, cu circa 50% față de anul anterior, iar autoDNA.ro a crescut cu peste 70% după ce partenerul din Polonia a mărit semnificativ baza de date cu informatii noi despre avarii, kilometri și fotografii. În plus,am început să furnizăm informații și către dealeri auto și companii de asigurare”, explică Răzvan Pavel, Managing Partner, autoDNA.ro. „Un aspect mai puțin îmbucurător este că aproximativ 85% dintre mașinile rulate sunt cumpărate în continuare pe încredere – de cele mai multe ori, nejustificată – fără să fie verificate”, completează Răzvan Pavel.

Riscurile pe care și le asumă un cumpărător de mașină second hand care cumpără fără să verifice sunt:

  • Costuri ulterioare mari pentru defecțiuni ascunse în momentul achiziției.
  • Risc de siguranță rutieră crescut în cazul mașinilor avariate grav, reparate prost și vândute ca fiind „fără accident”.
  • Fraude indirecte pentru asigurările RCA și CASCO, ajungând să fie asigurate mașini cu alt grad de uzură decăt cel care reiese din documente și chiar foste daune totale, reparate necorespunzator sau incomplet.

Practici precum scăderea numărului de kilometri sau ascunderea unor daune suferite de mașinile vândute la mâna a doua sunt des întâlnite în România de peste 25 de ani, în contextul în care servicii de verificare a istoricului auto, precum autoDNA.ro, există de cel mult patru ani, iar popularitatea lor abia acum începe să crească. Se observă însă o tendință de maturizare a cumpărătorilor în acest sens. Mai mult decât atât, începând cu 2018, dealeri auto și companii de asigurare au început să lucreze cu autoDNA.ro pentru certificarea istoricului mașinilor rulate, ceea ce va duce la crearea unui mediu mai sigur pentru cei care doresc să achiziționeze o mașină rulată, se arată într-un comunicat de presă.

„Piața auto din România duce lipsă de transparență, multe dintre mașinile din parcul auto național având informații eronate cu privire la rulajul real și nu știm cât de sigure sunt în caz de accident. Diverse instituții ale statului au multe date în acest sens, dar informațiile sunt încă inaccesibile publicului larg, astfel că piața de auto rulate rămâne în continuare destul de opacă, chiar dacă am făcut progrese spre transparență în ultimii 2-3 ani”, explică Răzvan Pavel.

Potrivit acestuia, o mașină second hand poate fi verificată în trei moduri:

  1. În ateliere service – este scump și greu de organizat atunci când mașina e în alt oraș;
  2. Mecanici independenți – mai ieftin, la locul de vânzare, dar greu de orchestrat în cazul persoanelor din afara domeniului auto;
  3. Online – cel mai accesibil, prin autoDNA.ro, pot fi furnizate informații despre istoricul de daune și kilometri ai mașinii. Dacă verificarea iese în regulă și cumpărătorul are o listă scurtă, cu 2-3 mașini, se poate trece la vizita în service pentru o verificare tehnică amănunțită.

Din păcate, constrângerile legale aduse de GDPR – Regulamentul General privind Protecția Datelor – îi dezavantajează pe cumpărători pentru că limitează, mai mult decât până acum, informațiile pe care le pot furniza reprezentanțele auto. Astfel, samsarii sunt fericiți să meargă cu potențialii cumpărători în reprezentanțe pentru verificare, știind foarte bine că informațiile despre autovehicul sunt puține și, de multe ori, irelevante sau alterate.

Infografic piata auto second hand (sursa – autoDNA.ro)

16 comentarii

bancher 4 februarie 2019 - 16:58

Articolul este o reclama gratuita la autoDNA. Am verificat si eu cateva masini pe autoDNA, am platiti 45 ron cu cardul de fiecare data, si nu mi-au spus nimic in plus fata de informatiile care se furnizeaza gratis. Mi-au spus ce culoare are masina, ce doatari are, ce model este, cand a fost fabricata si trimiteri la diverse linkuri in care masina fusese anterior scoasa la vanzare pe diferiter site-uri (unul chiar catre autovit). Insa aceste informatii se pot afla si gratis.
Nu zic ca e rau, dar site-ul are o baza de date slaba. Informatiile care chiar ma interesau pe mine, adica cele cu accidentele, poze de la asiguratori cu masinile imediat dupa accident, estimarea devizului de reparatie facut de asigurator, ei bine toate aceste informatii lipseau. Imi arata doar ca masina X a intrat de 2 ori in reprezentanta….fara sa imi spuna daca a fost recall sau reparatie, iar, daca era reparatie, sa imi spuna ce s-a reparat.
Asa ca eu 45 ron nu mai dau ca sa aflu nimic!

Reply
bancher 4 februarie 2019 - 17:01

aaa…da, mi-au mai spus si ca masina a fost verificata in baza de date privind masinile furate din mai multe tari europene..Merci, dar tot nu a meritat 45 ron.

Reply
Tot un fraier 4 februarie 2019 - 20:59

Io-n locu’ tău ceream site-ului banii înapoi, asta aşa, ca să nu-i reclam.
Nu pentru multiplul de 10 euro încasat pe nedrept, ci pentru înşelăciunea flagrantă a clientilor cu sloganul postat chiar pe prima pagină „istoricul daunelor”, „mod de utilizare”, etc.

Reply
cinestriga 5 februarie 2019 - 04:36

poti sa le ceri ce vrei tu dar sunt acoperiti de termeni si conditii – acolo au scris ca iti arata ce informatii au inainte sa platesti. mai departe este alegerea fiecaruia daca vrea sa plateasca sau nu. eu unul am apelat la o verificare fizica a masinii cu auditauto.ro – este mai sigur

Reply
cinestriga 5 februarie 2019 - 04:38

de ce nu pui un link cu raportul sa il vedem si noi.

Reply
bancher 6 februarie 2019 - 09:52

nu iti da link: este raport care mi l-au trimis pe adresa mea de email imediat dupa ce am platit 45 ron cu cardul.

Reply
Adrian Mitrea 6 februarie 2019 - 09:53

Pune-l pe Google Drive și dă link către raport. Există multe metode de a face sharing de fișiere în 2019…

Adrian Mitrea 5 februarie 2019 - 08:32

@bancher: Fun fact. Un vecin are un Volvo XC60… pe viață. După un an de când a cumpărat-o – om de bună credință – i-a bătut Poliția la ușă să-i spună că mașina lui este furată din Italia. Nu i-au confiscat-o, dar are mențiune în talon și carte că nu poate fi înstrăinată (vândută). Să evit astfel de neplăceri eu consider utilă verificarea în baza de date cu mașini furate. Până la urmă verificările sunt un instrument facultativ, nu obligatoriu. Nu te obligă nimeni să le folosești. Doar că cei care le folosesc obțin pentru un cost mic informații pe care alții nu le știu (fie că nu știu că se poate verifica istoricul online, fie că nu vor să apeleze la asemenea servicii).

Reply
Adrian Mitrea 5 februarie 2019 - 08:28

@bancher: Atunci de ce ai mai cumpărat raportul? Știai de la bun început ce informații sunt disponibile pentru mașina ta. Uite, spre exemplu, de ce 45 Lei sunt cheltuiți cu cap, chiar și în cazul tău: 1) Vezi dacă mașina a avut cândva altă culoare – schimbarea culorii merită investigată. 2) Care sunt dotările din fabrică – vezi dacă mașina a suferit modificări/îmbunătățiri (eu n-aș cumpăra o mașină care nu este 100% echipată ca atunci când a ieșit din fabrică, de exemplu, nu accept nici altă unitate radio/CD). 3) Din anunțurile anterioare poți vedea poze de la momentul respectiv, preț de vânzare și kilometri. Ori dacă acum mașina e mai scumpă și are mai puțini kilometri ca acum 3 ani, să zicem, e clar că trebuie să fugi de mașina aia ca dracul de tămâie. Din aceste motive eu consider că verificările astea sunt bune.

Reply
bancher 6 februarie 2019 - 10:08

Asta e in teorie, in practica de cele mai multe ori lipsesc aceste informatii de pe autoDNA. Sunt si site-uri gratis care iti spun culoarea masinii, dotarile, anul fabricatiei, varianta de CD si alte informatii in mod gratis. Ex am verificat un BMW seria 3 adus din Germania, si pe BMW vin decoder am gasit aceleasi informatii ca pe auto DNA. Ba la urma m-am prins ca de fapt autoDNA a folosit ca sursa de informatii BMW vin decoder , Autovit si alte site-uri de specialitate. Aceleasi informatii le puteam obtine gratis introducand seria VIN a masinii pe Google.
AutoDNA iti arata intai un raport, cu mai multe subcapitole. Ex la subcapitolul Dotari sunt 20 inregistrari. La subcapitolul Poze sunt 5 inregistrari, La subcapitolul Avarii sunt 2 inregistrari etc. Ca sa le vezi platesti 45 ron cu cardul, crezand ca ai facut afacerea vietii….dupa ce platesti banii, iti vine raportul pe email.
Si ce descopar? Ca la capitolul Dotari sunt dotarile luate de pe BMW Vin decoder, ca pozele sunt luate de pe Autovit si ca la Avarii imi scrie 2 intrari in reprezentanta, fara sa imi spuna valoare lor sau daca sunt recalluri sau reparatii.
Apoi am fost la BMW AutoCobalcescu, au verificat ei in baza de date, si cele 2 avarii erau de fapt recalluri de fabrica: unul ptr valva EGR, altul nu mai tin minte ptr ce.
La fel mi s-a intamplat si la alte masini, unde nu am obtinut informatii despre gravitatea avariilor si costul reparatiilor, drpet ptr care am sunat la ei sa le spun ca sunt nemultumit; au recunoscut si ei ca astfel de informatii nu prea au….adica e o baza a asiguratorilor germani in care se trec poze cu masinile avariate si cu decontul estimativ al reparatiilor, dar e greu de ajuns la ea….bla, bla, bla.
aa…uitasem ceva: mi-au spus si nr de km ,,reali” dar era chiar cel luat de pe Autovit. Adica mai ,,real” de atat nu se poate.

Reply
Radu 5 februarie 2019 - 08:59

Nu e un raport edificator pentru un posibil cumparator. Nu afli nimic in legatura cu nr de km reali sau intrarile in service, cu reparatii, etc. Nu recomand acest portal

Reply
bancher 6 februarie 2019 - 10:09

exact asta incerc sa scriu si eu mai sus…spun doar informatii care se pot obtine gratis, verficand cu seria VIN pe Google.

Reply
Dragos 5 februarie 2019 - 12:07

Daca ai seria masinii si cnp-ul sau cuiul proprietariului, poti afla pe siteul asfului : https://www.aida.info.ro/ro/prejudicii-rca , daca masini a fost reparata pe rca sau nu.
Pentru masini furate, cu seria masinii, intri pe: https://www.politiaromana.ro/ro/autovehicule-furate sau https://www.stolencars24.eu/en/main.php

Toate siteurile de mai sus sunt gratuite…
Bafta!

Reply
bancher 6 februarie 2019 - 10:10

da, dar daca o repara pe casco nu afli nimic.

Reply
gabynstein 11 decembrie 2019 - 17:51

AutoDNA este cel mai scump, mult mai ok este carVertical, tot polonezi ca si AutoDNA.

Vedeti aici preturile:

https://verificare-vin.ro/

Reply
Vlad 17 noiembrie 2020 - 09:33

Bun acest articol, am verificat si eu pe AutoDNA dar e cam scump…cautand pe google am gasit site ul asta: https://carvin.ro/ unde ofera 20% reducere prin carVertical.

Reply

Lasa un comentariu