Renault Kangoo Z.E., în versiunea cu cinci locuri și spațiu cargo generos, este deocamdată singura utilitară de pasageri electrică disponibilă în România. Astfel, Kangoo Z.E. este capabil să servească cerințelor unei firme, precum și ale unei familii mai numeroase. E un vehicul electric pentru cei care nu acceptă compromisuri în ceea ce privește portbagajul (dar acceptă altele). Este un vehicul polivalent, cu motor de 60 CP și autonomie urbană reală în preajma a 180 km vara și 120 km iarna, grație bateriei sale Litiu-Ion de 33 kWh. Am condus și versiunea destinată exclusiv transportului de marfă, în 2011, când mașina nici nu era disponibilă în România, iar articolul de atunci poate fi găsit AICI. Iată acum, după șapte ani, un test drive în 10 puncte cu versiunea de pasageri: 5 plusuri și 5 minusuri.
+ Multă mașină
Raportat la cost (37.690 Euro cu tot cu TVA / 31.672 Euro fără TVA – pentru versiunea testată), acest Renault Kangoo Z.E. 33 Maxi L2 (cod versiune F L2F5PAZBGE) reprezintă cea mai multă mașină electrică pe care o poți cumpăra la cei mai puțini bani. Sumă care nu e mică deloc, dar cu ecobonusul de 10.000 Euro poți să o aduci la 27.690 Euro cu tot cu TVA (sau 23.268 Euro fără TVA). Mai ales pentru firme, cifrele încep să arate bine. Oricum am da-o, Kangoo Z.E. poate să facă ce toate celelalte mașini electrice disponibile în România nu pot face: să care mult, grație caroseriei derivată din utilitară. Portbagajul are un volum de 2.400 litri cu scaunele în poziția standard sau chiar 3.600 litri cu spătarele locurilor din spate rabatate și a celui din dreapta.
+ Extraordinar de ușor de condus
Nicio altă mașină pe combustie comparabilă nu se conduce la fel de ușor, mai ales că în segmentul autovehiculelor de pasageri derivate din utilitare nu există cutii de viteze automate care să se remarce prin vreun rafinament deosebit. Ba chiar automatele sunt ceva destul de exotic în această clasă. Având transmisie automată cu o singură treaptă (mai precis, un reductor cuplat la motorul electric), Kangoo Z.E. e o plăcere la condus și treburile de zi cu zi parcă devin mai ușoare fără mestecatul în schimbătorul de viteze. Acest confort este dublat de rularea foarte silențioasă specifică oricărui vehicul electric. Spre deosebire de alte vehicule electrice Renault, Kangoo Z.E. se conduce diferit pentru că poate fi controlat doar din pedala de accelerație, la fel ca BMW i3. Așadar, frâna de motor este puternică și mașina se oprește de tot atunci când eliberezi pedala de accelerație, spre deosebire de Renault Zoe Z.E. la care frâna de motor seamănă cu cea de la o mașină automată clasică. Setările suspensiei și ale direcției sunt absolut superbe, iar bateria integrată în podea nu face decât să coboare centrul de greutate, iar asta se traduce într-un sentiment pronunțat de siguranță oferit de o mașina foarte bine plantată pe drum. Suspensia lucrează foarte silențios, chiar mai bine decât la unele mașini Renault de pasageri concepute pentru a fi doar pentru pasageri.
+ Calitate a proiectării excelentă
În mod normal oamenii vorbesc despre calitatea asamblării, dar corect este să ne referim la calitatea proiectării. Degeaba asamblarea e bună, dacă proiectarea a fost defectuoasă. În cazul acestui autovehicul proiectarea e foarte bună pentru scopul pe care trebuie să-l servească. Lipsa sunetelor suspecte de orice fel – lipsa zgomotelor de torsiune din partea caroseriei și podeaua cauciucată (în loc de mochetă) transmit ideea de bună calitate și execuție precisă. Sigur că e multă tablă expusă în zona cargo, că plasticul e tare și lucios – toate acestea sunt specifice acestui segment. Ce e remarcabil e modul în care totul e pus cap la cap pentru a crea un autovehicul care efectiv nu se aude.
+ Cifrele sunt de partea lui
Să zicem că această mașină parcurge în medie 3.000 km/lună, cu un cost de 8 Lei/100 km. Astfel, costul de exploatare lunar va fi 240 Lei. La un vehicul turbo diesel echivalent costurile cu carburantul ar fi puțin peste 1.200 Lei/lună ținând cont de un consum mediu de 7 litri/100 km și preț al motorinei de 5,8 Lei. Apare astfel o economie de 960 Lei/lună utilizând această mașină electrică în locul uneia turbo diesel. Într-un an vorbim de 11.520 Lei economisiți (circa 2.460 Euro). În cinci ani – amortizarea comună a unui autovehicul într-o firmă – vorbim despre 56.600 Lei (circa 12.350 Euro), bani care rămân în companie. Un Renault Kangoo Maxi dCi 90 în configurație similară costă 21.348 Euro cu tot cu TVA (sau 17.940 Euro fără TVA). Deci versiunea electrică, după aplicarea ecobonusului de 10.000 Euro, rămâne mai scumpă cu circa 6.350 Euro față de versiunea diesel, ceea ce înseamnă că după doi ani și jumătate de utilizare (echivalent 108.000 km) varianta electrică devine mai rentabilă din punct de vedere cost per kilometru. În aceste calcule n-am inclus calculele de revizii, care la un diesel sunt clar mai scumpe decât la o mașină electrică, iar pe măsură ce crește numărul de kilometri, crește și numărul de probleme la un diesel. Mai ales la unul folosit preponderent urban.
+ Are Webasto, standard
Kangoo Z.E. are și bușon de combustibil fosil, mai precis… diesel. Nu mică mi-a fost mirarea când l-am văzut și mirosit. Am înțeles apoi că mașina este echipată standard cu un sistem auxiliar de încălzire. Asta ajută la conservarea autonomiei când chiar e nevoie, dieselul fiind folosit pentru încălzire (încălzirea fiind cel mai mare consumator ale unei mașini electrice, după propulsia în sine). Cel mai probabil nimeni nu-l va folosi vreodată și așa ar și trebui pentru a nu arunca în aer ideea de mașină eco. Cert e că există și poate fi de ajutor uneori. Pentru că face parte din echiparea standard n-are cum să fie decât un plus.
– E lent
Deși mașinile electrice sunt fâșnețe, Kangoo Z.E. este un vehicul lent după 60 km/h. La plecarea de pe loc și până la viteza maximă legală în oraș merge extraordinar și poate să fie chiar mai sprinten decât majoritatea mașinilor pe combustie. Dar după 60 km/h începe să se plafoneze. Trage în continuare liniar, ține ritmul cu traficul foarte bine, dar n-ai cum să ignori faptul că atinge 100 km/h în 20,6 secunde. După orice standard este un vehicul electric lent și nici nu mă așteptam la altceva de la un motoraș electric de 60 CP. În realitate nu pare chiar atât de domol pentru că în utilizarea urbană nu ai nevoie de 100 km/h, prin urmare vei lucra mai mult în plaja 0-60 km/h, unde Kangoo Z.E. se descurcă onorabil.
– E scump
În lipsa ecobonusului de 10.000 Euro din prețul cu TVA, Renault Kangoo Z.E. este un autovehicul scump. Fără acest stimulent amortizarea față de un echivalent diesel s-ar face după circa șase ani și jumătate, respectiv după 234.000 km. Deci fără ecobonus-ul consistent Renault Kangoo Z.E. are șanse mici pe piață, date fiind și limitările de distanță la care e supus, ca să nu mai vorbim de schimbarea comportamentului utilizatorului. Nu e ușor să te înveți să bagi mașina în priză de fiecare dată când n-o folosești. E mult mai simplu să torni 50 de litri de motorină o dată la 5-6 zile. Asta e realitatea.
– N-are fast charge ori semi fast charge
De la Zoe știam că mașinile electrice Renault se pot încărca în circa 3 ore la o stație de 22 kW AC – tip deja foarte întâlnit în România. Sau chiar în puțin peste o oră la mai rarele stații de 43 kW AC. Ei bine, încărcătorul integrat (on board) din Kangoo Z.E. încarcă lent, ca la o priză normală (3,7 kW AC), chiar și atunci când ai stație de putere mai mare disponibilă. Deci o încărcare completă poate dura spre 12 ore (dacă bateria e chiar goală), ceea ce te forțează să încărci mașina de fiecare dată când nu e folosită. Pentru o firmă care are loc de parcare cu priză la sediu (chiar și o priză banală), dar și acasă la persoana care ia mașina peste noapte, autonomia nu ar fi o problemă. Dar altfel… nu te poți duce 150 km pe sens într-un alt oraș și să ai pretenția să te întorci în aceeași zi. Cumva această autonomie reală de 175 km și timpii de încărcare mari te limitează la utilizare exclusiv urbană.
– Arată low cost
Spuneam că proiectarea e de foarte bună calitate. Și este. Doar că totul arată low cost. E și segmentul de vină, pentru că într-o utilitară nu ai cum să aspiri la finisaje de Renault Zoe Z.E.. Multe elemente amintesc de mașinile Renault foarte vechi sau de primele modele Dacia: plafoniera, cheia de pornire, mânerele de deschidere a ușilor din interior. Pur și simplu nu arată a autovehicul din 2018 care costă peste 35.000 Euro cu tot cu TVA. Partea bună e că Renault chiar știe să facă mașini low cost de bună calitate, astfel că ai parte de un echilibru decent între senzația low cost și modul foarte plăcut în care merge.
– N-are învelitoare pentru bagaje
În țări precum România nu vrei ca tot ce ai în portbagaj să fie vizibil din afara mașinii. Asta e, mai avem și hoți. Ei bine, acest Kangoo Z.E. n-are învelitoare pentru bagaje, sub formă de rolă sau altceva. Problema ar putea fi rezolvată simplu printr-o improvizație cu prelată și niște inele de ancorare prinse în măștile din plastic aflate pe lateralele spațiului cargo. Dar de ce să fie nevoie să apelezi la improvizații când o asemenea soluție ar fi trebuit să vină din fabrică? Măcar opțional…
10 comentarii
Of, Doamne. Tot nu vor să construiască mașini electric cum trebuie. Altă struțocămilă. Please Tesla, oferă o lecție pentru francezi pe segmentul utilitarelor.
adica sa fie vreo 60k euro, sa prinda suta in 5 secunde, sa nu aiba buton de faruri sau indicatoare de bord, pentru ca vine cu o tableta (!!!) etc etc. adica un computer pe roti, scump, dar foarte performant dpdv al caracteristicilor tehnice. adica ce nu trebuie la o asa masina. nu, mersi! ia-ti tu tesla insa.
O observatie pentru incarcare ! Renault Kangoo ZE se poate incarca la o statie de 22 kw – incarcarea se face intr-adevar monofazat la o putere de 7,36 kw in maxim 6 ore cu bateria descarcata . Detinem un Kangoo ZE din luna mai . Pentru scopuri precise este un automobil perfect . Zilnic parcurge minim 50 de km si se alimenteaza in statiile proprii de incarcare la sediul firmei .Franarea este dinamica si un sofer experimentat se poate folosi de asta pentru a reincarca bateria si a parcurge usor peste 200 km cu o baterie incarcata full .Artcolul descrie in rest perfect acest automobil . Pentru conformitate vizitati siteul nostru .
Ar fi bine să fie așa… poza din articol cu CHARGE REMAIN 2:55 pentru 25% (adică de la 75% la 100%) este făcută în parcare la Renault, când am predat mașina și era conectată la o stație RWE de 22 kW. Ori 3 ore pentru 25% înseamnă fix 12 ore pentru un plin, chiar și la o stație de 22 kWh. Poate era ceva în neregulă cu mașina sau cu stația.
Oricum, mă bucur că ai comentat aici, din calitate de utilizator și îți mulțumesc pentru comentariu!
Dupa datele pe care le-ati citit incarcarea era limitata de statie la 16 A adica o priza normala . Nu comentez calitatea si conformitatea statiilor de incarcare , nu reprezinta scopul articolului dumneavoastra . In mod normal statia de incarcare comunica cu masina si aceasta limiteaza puterea de incarcare in functie de disponibiltatea statiei printr-un controler dedicat .
Da, de aceea zic… Oricum, am încărcat mașina de mai multe ori, la stații diferite, iar timpul era mereu în zona 10-12 ore plin. De exemplu am încărcat-o o dată de la o priză de 22 kW de la Kaufland (e-charge Renovatio) cand era aproape jumate bateria (acela a fost minimum de descarcare la care am ajuns dupa o zi de condus) si pana la plin (aproximativ 50%) ma informa ca va dura 4:40…
In baza acestor incarcari repetate la 22 kW ca la o priza normala am tras concluzia ca nu are semi fast charge (cu atat mai mult cu cat nici documentatia oficiala Renault nu include informatii despre timpul de incarcare sau despre charger-ul on board).
Chiar apreciez comentariile si nu le iau in nume de rau, discutia noastra nu face decat sa le fie utila celor interesati de model si eventual sa ridice aceasta problema la dealerul de la care vor sa cumpere. Multumesc inca o data pantru comentarii!
Salut Adrian. Este posibil ca Renault sa iti fi dat la test modelul vechi cu onboardcharger de 3.6KW. Iti pot confirma si eu ca modelul nou de kangoo ze poate sa incarce cu 7.4KWh monofazat.
Salut, Daniel! Tot ce se poate să fi rămas vreo mașină pe stoc cu on board charger-ul inițial. Mulțumesc pentru informația utilă!
Hello,
regula de trei simpla la incarcarea electrica nu se prea pupa… 🙂
Pana la 50-60% este mult mai rapida si dupa 70% viteza de incarcare scade dramatic …
Ce incerc sa spun este ca 75%->100% = 3h, asta nu inseamna ca pentru a ajunge de la 0% la 100% se inmultesc 3h cu 4 = 12 ore 🙂
Salut, Florin, depinde foarte mult de mașină. La i3 mașina se încarcă foarte rapid până spre 95%. Abia de acolo scade dramatic, cum bine zici.
Încărcarea de la 75% la 100% nu durează 3 ore nici la o stație de 22 kW. Atât durează toată încărcarea de obicei (pentru mașini cu baterii de maximum 40 kWh).