Acasa Audi VIDEO, FOTO: Audi Q8 devine noul SUV vârf de gamă Audi

VIDEO, FOTO: Audi Q8 devine noul SUV vârf de gamă Audi

de Adrian Mitrea

Audi Q8 devine noul SUV vârf de gamă al mărcii premium germane din Ingolstadt, modelul urmând să fie lansat pe piață în al treilea trimestru din 2018. Așa cum BMW X6 este o alternativă mai sportivă la BMW X5, aceeași logică este urmată și de Audi Q8, în comparație cu Audi Q7. Spre deosebire de alte modele Audi, Q8 are un design puternic individualizat și neregăsit în prezent la celelalte mașini ale mărcii germane. Mașina este produsă în Slovacia, la Bratislava, unde va fi fabricat și viitorul Audi Q4.

Q8 se trage din conceptul cu același nume și afișează un nou design pentru celebra grilă Audi singleframe și integrează detalii de design ale originalului Audi quattro. La nivel de tehnologie se remarcă tracțiunea integrală quattro (AWD – All Wheel Drive) combinată cu un sistem opțional de direcție integrală (AWS – All Wheel Steering), precum și ecranele generoase cu touchscreen care stau la dispoziția șoferului și pasagerului din dreapta.

Din punctul de vedere al gabaritului, Audi Q8 are 4,99 m lungime, 2 m lățime și 1,71 m înălțime, iar ampatamentul are aproape 3 m. Garda la sol este de 254 mm. Față de Q7, modelul Q8 este mai lat, mai scund și cu o garda la sol mai redusă.

Mașina are scaunele dispuse pe două rânduri și oferă cinci locuri. Scaunele de pe al doilea rând pot avea, opțional, reglaj longitudinal.

Audi Q8 (sursa – Audi)

Audi Q8 (sursa – Audi)

Hayonul are acționare electrică încă din echiparea standard – un lucru deja obișnuit în segmentul SUV premium de dimensiuni mari sau medii. Farurile LED sunt incluse în dotarea standard şi opţional iluminează şoseaua cu tehnologie HD Matrix LED, la care atât semnătura luminoasă tridimensională a luminilor de zi, cât şi blocurile optice din spate au caracter digital. Unităţile din spate sunt legate între ele de o bandă luminoasă. La fel ca la modelul original Audi quattro, aceasta este aplicată pe un fundal negru. Culoarea din aceste fotografii oficiale se numește Dragon Orange.

Jantele pot avea dimensiuni de până la 22 inch. Suspensiile cu sistemul de control electronic al amortizării sunt incluse în echiparea standard, iar suspensia pneumatică adaptivă este dotare opţională. Aceasta ajustează garda la sol cu până la 90 mm, în funcţie de situaţia de rulare şi de preferinţele şoferului.

În mod uzual, diferenţialul blocabil central pur mecanic transferă cuplul la puntea din faţă şi la cea din spate în raport 40:60. Când este necesar, sistemul transferă cea mai mare parte a cuplului către puntea care are tracţiunea mai bună.

Direcţia progresivă este inclusă în dotarea standard şi ajustează reglajele astfel încât direcţia să dea un răspuns mai direct pe măsură ce volanul este rotit mai mult.

Audi Q8 (sursa – Audi)

Toate sistemele de propulsie sunt deosebit de eficiente pentru standardele anului 2018 datorită noii tehnologii micro-hybrid (MHEV). Sistemul electric principal de 48 V încorporează două module tehnice importante: o baterie litiu-ion şi un alternator cu curea. La frânare, sistemul poate recupera până la 12 kW. Această energie este stocată înapoi în baterie. Tehnologia MHEV permite etape lungi de rulare liberă, în care motorul este dezactivat, iar sistemul start/stop poate să intervină încă de la 22 km/h.

Desigur, toate versiunile de motorizare beneficiază de transmisie automată (tiptronic) cu 8 trepte.

Sistemul de operare MMI touch response de la bordul Audi Q8 permite accesarea tuturor funcţiilor prin intermediul a două ecrane de mari dimensiuni. Ecranul superior, de 10,1 inch, este utilizat pentru a controla sistemul de infotainment şi de navigaţie. Șoferul poate utiliza afişajul de 8,6 inch, poziţionat în partea de jos, pentru sistemul de încălzire şi de aer condiţionat, pentru funcţii de confort şi pentru introducere de text. În timpul acesta, poți odihni încheietura mâinii în poziţie confortabilă şi ergonomică pe selectorul transmisiei. Audi spune că operarea este rapidă şi simplă, iar un „click” tactil şi acustic confirmă când degetul a activat o funcţie. La acestea se adaugă funcţia de comandă vocală naturală, care „transformă Audi Q8 într-un partener inteligent de dialog”.

Instrumentele de bord sunt afişate pe ecranul 100% digital Audi virtual cockpit. Afişajul său de 12,3 inch poate reda informaţiile în două moduri diferite de afişare. Acestea pot fi selectate cu ajutorul volanului multifuncțional. Versiunea opţională plus include un al treilea mod de afişare, cu design sportiv. Sistemul head-up display proiectează informaţiile importante pe parbriz, inclusiv direcţionarea detaliată adaptivă pe bandă, în cazul navigaţiei.

Audi Q8 (sursa – Audi)

Pe piaţa germană, Audi Q8 oferă, în echiparea standard, sistemul de infotainment premium, MMI navigation plus. Acesta include modulul Audi connect pentru transferul de date, cu standardul LTE Advanced şi hotspot WiFi. Sistemul de navigaţie recunoaşte preferinţele şoferului în baza călătoriilor anterioare şi poate face astfel sugestii inteligente. Serviciile online Audi connect includ aspecte predictive în procesul de planificare a rutei. Astfel, Q8 este compatibil cu tehnlogia Car-to-X, pentru informaţii privind indicatoarele de circulaţie şi privind potenţiale riscuri.

Cheia opţională Audi connect îi permite şoferului să încuie şi să descuie automobilul şi să pornească motorul folosind un smartphone Android compatibil. Profilurile individuale pentru diferiţi şoferi permit memorarea a 400 de setări preferate pentru mai mulţi şoferi. Utilizând aplicaţia myAudi, şoferii pot, de asemenea, transfera destinaţii speciale către sistemul de navigaţie, pot asculta muzică în streaming sau pot transfera calendarul smartphone-ului în MMI.

Audi Q8 oferă sunet şi conexiuni de bună calitate datorită echipării cu Audi phone box şi voice-over LTE. Aceleaşi caracteristici sunt oferite şi de sistemul de sunet Bang & Olufsen Advanced. Acesta generează un sunet 3D pentru toate cele cinci locuri.

Printre multele tehnologii disponibile standard sau opțional pe Audi Q8 se mai enumeră tempomatul adaptiv, asistentul pentru eficienţă, asistentul pentru intersecţii, funcţia de avertizare la schimbarea benzii de rulare, avertizarea pentru borduri, plus camerele video de 360 de grade.

Audi Q8 (sursa – Audi)

Printre dotările speciale se numără pilotul telecomandat pentru garaj, care va fi lansat la începutul anului 2019. Am scris despre această tehnologie în ACEST reportaj. Asistentul pentru garaj, supravegheat de şofer, direcţionează autonom SUV-ul în garaj şi apoi din nou afară din garaj. Şoferul iese în prealabil din automobil şi activează procesul folosind aplicaţia myAudi pe smartphone. Pilotul pentru parcare oferă un nivel similar de confort. Pe fundalul tuturor cestor funcţii lucrează sistemul central de comandă a sistemelor de asistenţă a şoferului. Acesta analizează în permanenţă situaţia curentă din jurul maşinii şi utilizează aceste informaţii pentru a controla sistemele de asistenţă. Datele necesare sunt obţinute, în funcţie de opţiunile alese, de până la cinci sisteme radar, şase camere video, 12 senzori cu ultrasunete, plus un scanner laser.

Audi Q8 (sursa – Audi)


Link-uri și documente utile

Lasa un comentariu