Acasa Ford Protestele au continuat și vineri la Ford Craiova. Producția de vehicule a fost oprită pentru scurt timp

Protestele au continuat și vineri la Ford Craiova. Producția de vehicule a fost oprită pentru scurt timp

de Vlad Barza

I

Peste 100 de angajați de la uzina Ford Craiova au protestat și vineri, 22 decembrie 2017, a doua zi la rând, fiind supărați pentru modul în care i-a reprezentat Sindicatul în relația cu compania auto la negocierile dure legate de modificările fiscale. Producția de vehicule a fost oprită pentru aproximativ o oră, iar Sindicatul a trimis membrilor un document în care se comunică poziția patronatului, și anume că angajații vor avea veniturile neafectate de schimbările de legislație, respectiv de noul Cod Fiscal.

Schimbul care trebuia să termine lucrul la ora 16 a întrerupt lucrul după ora 14.00, producția fiind oprită doar la divizia Vehicule aproximativ o oră.

Negocierile dintre conducerea Ford și Sindicatul Ford Automobile Craiova s-au încheiat pe 20 decembrie, iar angajații vor avea veniturile neafectate de schimbările de legislație, respectiv de noul Cod Fiscal. Totuși, o parte dintre angajați s-au arătat nemulțumiți de prestația Sindicatului și au hotărât joi, 21 decembrie 2017, să declanșeze un protest spontan, protest care a continuat și vineri pentru puțin timp.

Negocierile au fost dure, Ford condiționând păstrarea veniturilor actuale de un Contract Colectiv de Muncă (CCM) pe doi ani, față de unul pe un an, cum ar fi dorit angajații și Sindicatul.

Ford spune că nu face comentarii cu privire la discuțiile interne dintre sindicate și membrii acestora.

Într-un document obținut de 0-100.ro și trimis de Sindicat membrilor se mentionează faptul că poziția patronatului rămâne cea din procesul verbal din 20 decembrie 2017, iar contribuțiile transferate de la angajator la angajat se vor opera prin creșterea salariului de bază cu 20,35%.

Tot în document Sindicatul spune că acțiunea de protest din 21 decembrie 2017 este ilegală și se adaugă că procesul verbal semnat în 20 decembrie este valabil și legal. Sindicatul avertizează membrii că, dacă nu se semnează noul Contract Colectiv de Muncă până la final de an, la început de 2018 se va declanșa conflictul colectiv de muncă.

Uzina Ford din Craiova numără în prezent 4.200 de angajați, față de 3.805 câti avea în 2008, când a fost preluată de Ford. În toți acești aproape 10 ani numărul de angajați a fluctuat destul de mult, ajungându-se la un moment-dat și la sub 2.800 de persoane (în 2015). În lumina lansării lui Ford EcoSport, compania a început să angajeze din nou.

Din cauza modificărilor aduse Codului Fiscal în 2017 (pentru 2018 și mai departe), angajatorii se află în poziție de forță, iar salariații pot fi marii perdanți.

Noul model la care speră uzina Ford din Craiova are nume de cod BX 726. Din codificarea de litere și cifre putem înțelege că este vorba despre un nou SUV de segment B, alături de EcoSport, care să umple golul dintre EcoSport și Kuga – adică la granița segmentelor B și C, cum este Dacia Duster. Litera B desemnează segmentul (și oricum uzina din Craiova este o uzină care lucrează doar pe platforma B a Ford – n.r.), iar litera X se referă la faptul că mașina este un SUV.

Lasa un comentariu