Negocierile dintre conducerea Ford și Sindicatul Ford Automobile Craiova s-au încheiat, iar angajații vor avea veniturile neafectate de schimbările de legislație, respectiv de noul Cod Fiscal. Negocierile au fost dure, Ford condiționând păstrarea veniturilor actuale de un Contract Colectiv de Muncă (CCM) pe doi ani, față de unul, cum ar fi dorit angajații și Sindicatul. Este greu de spus cât de mare sau de mică este victoria angajaților în negocierile cu Ford ori dacă, de fapt, compania auto este cea care are mai mult de câștigat.
Singurul lucru cert este că ambele părți au câștigat un pic de stabilitate pentru anii 2018-2019, lucru care așează uzina Ford Craiova într-o poziție bună în ceea ce privește competitivitatea, având deci șanse mai mari să atragă și un al doilea model, alături de EcoSport.
Iată anunțul oficial transmis presei de Ford România:
„Ne bucurăm să anunțăm că Ford România a finalizat cu succes negocierile cu sindicatele noastre cu privire la Contractul Colectiv de Muncă valabil pentru 2018 și 2019. În ceea ce priveste trecerea contributiilor de la angajator la angajați, pe fondul celor mai recente modificări legislative, putem confirma faptul că am identificat soluțiile adecvate și echilibrate, totodată, pentru toți angajații noștri și că vom implementa toate măsurile necesare pentru a crește salariul brut al tuturor angajaților noștri, astfel încat de la 1 ianuare 2018 salariile nete ale angajațiilor noștri să nu fie afectate.”
Uzina Ford din Craiova numără în prezent 4.200 de angajați, față de 3.805 câti avea în 2008, când a fost preluată de Ford. În toți acești aproape 10 ani numărul de angajați a fluctuat destul de mult, ajungându-se la un moment-dat și la sub 2.800 de persoane (în 2015). În lumina lansării lui Ford EcoSport, compania a început să angajeze din nou.
Din cauza modificărilor aduse Codului Fiscal în 2017 (pentru 2018 și mai departe), angajatorii se află în poziție de forță, iar salariații pot fi marii perdanți.
Noul model la care speră uzina Ford din Craiova are nume de cod BX 726. Din codificarea de litere și cifre putem înțelege că este vorba despre un nou SUV de segment B, alături de EcoSport, care să umple golul dintre EcoSport și Kuga – adică la granița segmentelor B și C, cum este Dacia Duster. Litera B desemnează segmentul (și oricum uzina din Craiova este o uzină care lucrează doar pe platforma B a Ford – n.r.), iar litera X se referă la faptul că mașina este un SUV.
Despre negocierile dure dintre Ford și Sindicat, precum și despre acest al doilea model, 0-100.ro a scris inițial AICI.
Citește și:
- Ford a început exporturile de EcoSport din România
- Ford a demarat productia SUV-ului EcoSport la Craiova. Un nou model ar putea urma, insa nu se stie cand
- Ford vrea vanzari duble de la EcoSport de Craiova, fata de B-MAX. Ce rol poate juca uzina romaneasca pentru masini electrice. Discutii la varf cu oficialii Ford
- VIDEO: Premiera mondiala pentru Ford EcoSport fabricat in Craiova. Prezentare de la Frankfurt
2 comentarii
Fals! Negocierile nu s-au încheiat! Probabil o sa urmeze o mică grevă… Agitatie multa deocamdată!
Greva spontana la FORD