Acasa Ford Protest spontan la Ford Craiova: Revoltă a circa 200 de muncitori împotriva Sindicatului

Protest spontan la Ford Craiova: Revoltă a circa 200 de muncitori împotriva Sindicatului

de Adrian Mitrea

Linie asamblare uzina Ford Craiova (sursa – Ford)

Aproximativ 200 de angajați ai uzinei Ford Craiova au declanșat, joi, 21 decembrie, un protest spontan, ei fiind supărați pe Sindicatul Ford Automobile Craiova pentru modul în care le-a reprezentat interesele în relația cu compania auto americană și, de asemenea, se arată supărați de ultima ofertă a conducerii Ford, cea asupra căreia Sindicatul și compania au ajuns la un acord cu o zi înainte.

„Am primit patru variante, patru oferte. Dintre toate, au ales-o (Sindicatul – n.r.) pe cea mai proastă!”, a declarat un angajat Ford, pentru 0-100.ro.

Întrebat dacă cei care protestează sunt supărați pe Sindicat sau pe Ford, angajatul, care dorește să rămână anonim, a spus că oamenii care protestează alături de el sunt nemulțumiți de prestația ambelor părți.

„Liderul de sindicat ales de noi acum două luni, Maria Manea, a fost suspendată din funcție de membrii din conducerea sindicală, iar la negocieri au mers tot ei, cei care conduceau sindicatul înainte: cei doi vicepreședinți și restul membrilor consiliului sindical – sunt vreo 20 în total”, a explicat angajatul Ford.

Cei care protestează spun că interesele lor nu sunt reprezentate corespunzător de Sindicat și se arată nemulțumiți de faptul că liderul de sindicat ales, Maria Manea, a fost suspendat.

Un alt angajat a transmis redacției 0-100.ro faptul că angajații sunt victima răfuielii dintre liderii de sindicat – cei vechi cu cei noi și invers – și în final interesele oamenilor rămân reprezentate necorespunzător din moment ce acești lideri sindicali sunt angajați Ford și primesc beneficii suplimentare față de angajații de rând.

„Nu avem un sindicat extern, asta e problema. Unii dintre noi am cerut asta, să facem un sindicat extern, care să nu fie plătit de Ford, ci din contribuțiile noastre, și care să fie complet neutru. Nu am reușit”, a declarat un alt angajat Ford, sub protecția anonimatului.

La aceste proteste spontane au participat circa 200 de angajați, conform estimărilor proprii. Uzina Ford Craiova are un total de 4.200 angajați.

Contactată de 0-100.ro, conducerea Ford România a transmis următorul punct de vedere:


„Ford România nu face comentarii cu privire la discuțiile interne dintre sindicate și membrii acestora. Negocierile privind noul Contract Colectiv de Muncă valabil pentru 2018 și 2019 au fost finalizate ieri. Nu avem nimic în plus de adăugat.”


Uzina Ford din Craiova numără în prezent 4.200 de angajați, față de 3.805 câti avea în 2008, când a fost preluată de Ford. În toți acești aproape 10 ani numărul de angajați a fluctuat destul de mult, ajungându-se la un moment-dat și la sub 2.800 de persoane (în 2015). În lumina lansării lui Ford EcoSport, compania a început să angajeze din nou.

Din cauza modificărilor aduse Codului Fiscal în 2017 (pentru 2018 și mai departe), angajatorii se află în poziție de forță, iar salariații pot fi marii perdanți.

Noul model la care speră uzina Ford din Craiova are nume de cod BX 726. Din codificarea de litere și cifre putem înțelege că este vorba despre un nou SUV de segment B, alături de EcoSport, care să umple golul dintre EcoSport și Kuga – adică la granița segmentelor B și C, cum este Dacia Duster. Litera B desemnează segmentul (și oricum uzina din Craiova este o uzină care lucrează doar pe platforma B a Ford – n.r.), iar litera X se referă la faptul că mașina este un SUV.

Despre negocierile dure dintre Ford și Sindicat, precum și despre acest al doilea model, 0-100.ro a scris inițial AICI.

 

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre