Peste 1.600 de automobile Dacia Logan, Dacia Sandero si Renault Clio sunt rechemate in service, in Romania. O problema comuna tine de frane, iar strict pentru Dacia Logan a fost initiata o campanie de recall referitoare la airbag-uri.
Asadar, 724 automobile Dacia Logan II sunt rechemate in service, in Romania, din cauza airbag-ului sofer, dupa cum mentioneaza fabricatul: “Dacia a identificat posibilitatea un lot izolat de airbag-uri a caror functionalitate ar putea fi afectata in cazul unui impact”.
Actiunea de recall presupune verificarea seriei de fabricatie a airbag-ului sofer si inlocuirea acestuia daca se va considera necesar. Durata de actiune este de circa 50 minute, noteaza Dacia. Producatorul auto nu a detaliat – in anuntul oficial – care este, de fapt, problema cu airbag-urile montate in volan. Cert este ca sunt vizate 724 de automobile Dacia Logan II din tara.
Apoi, o campanie de rechemare in service separata, vizeaza atat modelul Dacia Logan II, cat si modelele Dacia Sandero II si Renault Clio IV – totul din cauza franelor.
“Renault a identificat o posibila perturbare a sistemului de franare, din cauza etrierului de frana din partea dreapta-fata. In situatia unei franari de urgenta eficacitatea sistemului de franare ar putea fi diminuata”, spune fabricantul.
Aceasta campanie de recall vizeaza, in Romania, 754 de automobile Logan II si Sandero II, precum si 153 automobile Clio IV.
La fel ca si in cazul altor operatiuni de rechemare in service, remedierea defectului este gratuita, fiind suportata de fabricant.
In mod normal clientii masinilor afectate au fost contactati sau urmeaza sa fie contactati de catre dealeri pentru a fi invitati in service. In orice caz, posesorii de masini Dacia si Renault vizate de recall pot contacta si ei reteaua oficiala de dealeri si reparatori pentru a verifica daca automobilele lor sunt vizate de aceasta campanie de rechemare in service.
AICI poti vedea toate campaniile importante de rechemare facute de producatorii auto, pe piata din Romania.