Acasa Volkswagen Scandalul Volkswagen – Ancheta se extinde in Germania si este „luat in vizor” alt director important al grupului

Scandalul Volkswagen – Ancheta se extinde in Germania si este „luat in vizor” alt director important al grupului

de Vlad Barza

Sigla Volkswagen (sursa - Volkswagen)

Autoritatile germane au extins ancheta legata de scandalul Dieselgate si il includ acum si pe Hans Dieter Pötsch, presedintele board-ului Volkswagen. El a fost director financiar intre 2003 si 2015 si este suspectat ca nu ar fi comunicat investitorilor consecintele financiare ale scandalul pacalirii testelor de emisii, scrie The Guardian.

Ancheta declansata in Germania il vizeaza si pe fostul sef al Volkswagen Group, Martin Winterkorn, iar acum se mai adauga inca un nume important: austriacul Hans Dieter Pötsch care de anul trecut este seful consiliului de supervizare si inainte a fost director financiar.

Parchetul din Braunschweig a extins ancheta care priveste faptul ca investitorii ar fi fost informati prea tarziu despre consecintele financiare grave pe care scandalul Dieselgate le va avea.

Totul vine la numai o zi dupa ce s-a descoperit un nou soft ilegal pe un model V6 de la Audi, informatia constituind inca o lovitura pentru Volkswagen in scandalul urias care a „explodat” in toamna anului trecut.

Hans Dieter Pötsch a fost numit sef al board-ului imediat dupa izbucnirea scandalului, in octombrie anul trecut, iar presa a scris ca austriacul ar fi primit un bonus urias, de aproape de 20 milioane euro datorita promovarii.

Lasa un comentariu