Acasa Dacia Uzina Dacia-Renault de la Tanger, tot mai performanta – Productia s-a apropiat de 150.000 de masini in prima jumatate a anului

Uzina Dacia-Renault de la Tanger, tot mai performanta – Productia s-a apropiat de 150.000 de masini in prima jumatate a anului

de Redactia 0-100.ro

In uzina Dacia - Renault din Tanger (sursa - HotNews.ro)

Uzina marocana de la Tanger, care produce Sandero, Lodgy si Dokker, atinge de la an la niveluri tot mai mari ale productiei, aceasta ajungand la 146.000 de vehicule in prima jumatate din 2016, scrie presa din Maroc. Anul trecut de pe liniile din Tanger au iesit 229.000 masini, majoritatea Sandero, iar daca ritmul va continua, 2016 se va incheia cu peste 280.000 de masini. Amenintarea Tanger devine tot mai serioasa pentru Mioveni, iar daca in nordul Africii productia continua sa creasca in ritmul actual, 2017 ar putea fi anul in care cele doua unitati vor ajunge sa aiba cifre extrem de apropiate.

Uzina de la Tanger a inceput productia in 2012 si anul acesta a sarbatorit vehiculul cu numarul 600.000. Sandero a fost cel mai bine produs model la Tanger, 83.563 de unitati iesind de pe liniile de asamblare in primul semestru, din care toate au mers la export in afara de 300 de unitati. La export au „plecat” peste 35.000 de unitati Dokker si peste 16.000 Lodgy.

Franta, Spania, Italia si Turcia sunt destinatiile cele mai importante, in timp ce in randul tarilor arabe, cele mai mari volume ajung in Egipt, Arabia Saudita si Tunisia.

Marocul nu avea mare traditie pe industria auto si nici multi furnizori, astfel ca in primii doi ani calitatea nu a fost la exigentele mondiale ale Renault. Insa lucrurile tind sa se schimbe si in doi-trei ani aceasta uzina nu doar ca va ajunge la medie, ci isi propune sa fie in topul calitativ al aliantei, alaturi de uzine cu experienta de zeci de ani.

Creste in acest timp si numarul de furnizori locali si ponderea componentelor produse in tara. Renault are si la Casablanca o uzina care anul trecut a produs 60.000 unitati.

In total, anul trecut cele doua uzina marocane au fabricat 143.000 de masini Sandero, peste 71.000 Dokker, 40.000 Logan si 32.000 Lodgy, majoritatea sub sigla Dacia.

Lasa un comentariu