Grupul german Continental, care este prezent in Romania cu toate cele cinci divizii pe care le care si la nivel mondial, a anuntat ca a ajuns la 16.500 de angajati in tara, iar pentru acest an si-a propus sa-si mareasca efectivele cu inca 1.000 de persoane. Anul trecut compania a angajat 1.500 de oameni, cu 500 mai multi decat anuntase initial ca va recruta.
Pentru tot concernul Continental urmatorul mare val este cel al software-ului, iar atentia este indreptata spre trei directii: 1) sistemele de asistare a conducatorului auto; 2) sisteme care imbunatatesc eficienta masinilor si 3) tehnologii de comunicare intre vehicule si infrastructura.
„In acest an avem pozitii deschise atat pentru muncitori, cat si pentru absolventii de facultate si inginerii cu experienta in domeniul automotive si software, pe care vrem sa ii angajam in centrele de cercetare si dezvoltare si in fabricile din tara. Vom continua sa primim in echipa proaspeti absolventi de scoala profesionala pe care ii angajam in unitatile de productie. In conditiile in care piata se dezvolta in aceeasi directie, ne asteptam sa crestem cu peste 1.000 de persoane si in acest an”, a declarat Anica Stoica, director de personal in cadrul Continental Romania.
Continental are centre de inginerie in Timisoara, Sibiu, Iasi si Brasov si unitati de productie in Brasov, Sibiu, Timisoara, Nadab si Carei.
Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate in Romania, astfel:
- Interior – Iasi, Sibiu, Timisoara
- Powertrain – Timisoara, Sibiu, Brasov si Iasi
- Chassis&Safety – Sibiu, Timisoara si Iasi
- Anvelope – Timisoara
- ContiTech – Timisoara, Nadab si Carei
Concernul Continental a inregistrat in anul 2014 o cifra de afaceri preliminara de aproximativ 39,2 miliarde euro, la nivel mondial, si are in prezent aproximativ 208.000 angajati in 55 de tari.