Comediantul britanic care anul trecut a aruncat cu bani falsi la o conferinta a fostului sef FIFA, Sepp Blatter, a revenit in prim plan la conferinta Volkswagen de la Salonul Auto de la Geneva. Acesta a patruns pe scena in timpul prezentarii si s-a bagat sub masina cu o mica „trusa de trisat”. A fost scos de pe scena de bodyguarzi, insa a apucat sa glumeasca spunand ca CEO-ul Volkswagen i-a dat voie sa umble la masina „atata timp cat nu afla nimeni”.
Comediantul Simon Broadkin a intrerupt prezentarea unui director Volkswagen venind in mana cu o cheie si cu o cutiuta pe care scria „cheat box”, cutiuta de trisat, aluzie la scandalul in care Volkswagen a pacalit testele de emisii, printr-un soft special.
„Am o noua cutie de trisat, o noua cutie. Nimeni nu va afla de asta”, a spus comediantul, in timp ce a intrat pe scena si s-a bagat sub masina.
„Masina nu are nevoie de reparatii. Este in perfecta stare de functionare”, a spus directorul de la VW, vizibil uluit de intamplare.
„D-nul Muller (n.r. seful VW) a spus ca este ok ce fac, atat timp cat nu afla nimeni. Doar sa taca toata lumea din gura”, a apucat sa spuna comediantul, in timp ce era scos din scena de cei de la securitate.
Gluma vine in contextul in care Volkswagen a spus in repetate randuri ca executivii de top nu au stiut nimic despre software-ul instalat pe 11 milioane de masini.