Acasa Chrysler Rechemare in service inedita: Jeep vrea sa repare voluntar inclusiv masini mai vechi de 20 de ani

Rechemare in service inedita: Jeep vrea sa repare voluntar inclusiv masini mai vechi de 20 de ani

de Adrian Mitrea

(sursa - Jeep)
(sursa - Jeep)

Jeep a demarat o ampla campanie de rechemare in service pentru masini comercializate in Romania, problemele fiind diverse: contact, scurgeri de combustibil, un “arc obosit”, transmisie. Partea inedita este ca Jeep recheama inclusiv masini produse in 1993. Unele dintre aceste probleme afecteaza si unele modele Chrysler.

Una dintre probleme tine de contact, in SUA avand deja loc rechemari in service masive, si nu doar la Jeep.

“Este posibil ca in anumite cazuri modulul electronic de pornire (WIN) al autovehiculului sa se blocheze intre pozitia START si pozitia RUN in timpul condusului, ceea ce poate conduce la o schimbare accidentala a pozitiei contactului in pozitia OFF sau ACCESORY, schimbare generata de arcul de readucere. Acest lucru poate conduce la pierderea anumitor functiuni electrice si/sau pierderea de putere a motorului, a asistentei servodirectiei si a asistentei servofrana. Pierderea oricarei dintre aceste caracteristici ar putea creste riscul de accident”, a anuntat Jeep.

Aceasta rechemare vizeaza 192 de masini – Jeep Grand Cherokee model 2008 si Chrysler 300 model 2008. Numarul defalcat pe modele nu a fost anuntat.

Reparatia dureaza circa 2 ore si consta in inlocuirea modulului electronic de pornire (WIN) si cheia electronica (FOBIK).

Pentru 315 Jeep Grand Cherokee 2005-2007 reparatia acestei probleme consta doar in inlocuirea contactului (acestea neavand cheie inteligenta).

O alta actiune vizeaza scurgerile de combustibil, dupa cum urmeaza.

Un total de 105 masini Jeep Grand Cherokee vandute in Romania, model 1993-1998, sunt rechemate in service deoarece este posibil ca, in anumite cazuri, structura partii din spate a autovehiculului sa permita scurgeri de combustibil in timpul unor coliziuni la viteze mici. Scurgerile de combustibil in prezenta unei surse de aprindere pot conduce la un incendiu.

In acest caz reparatia dureaza circa o ora si consta in verificarea si/sau inlocuirea carligului de remorcare (pentru masinile care au asa ceva) sau instalarea unei traverse suplimentare (pentru masinile fara carlig de remorcare).

De aceasta rechemare sunt vizate si 5 exemplare Jeep Liberty din Romania, model 2002-2007.

Mergand mai departe, un alt motiv pentru a rechema masinile Jeep in service este transmisia finala.

“Este posibil ca, in anumite cazuri, software-ul Modulului Control Transmisie Finala (FDCM) sa cauzeze aprinderea martorului de avertizare Service 4×4 si imposibilitatea de a comuda modul 4WD din pozitia curenta in alta pozitie”, spune Jeep. Reparatia consta in actualizarea software-ului si vizeaza 962 masini Jeep Grand Cherokee din Romania, model 2005-2010.

Pentru 464 masini Jeep Grand Cherokee model 2005-2010 software-ul-problema poate cauza si schimbarea pozitiei cutiei de transfer in mod Neutru, fara actionarea soferului. In aceste conditii masina s-ar putea deplasa singura cand este parcata, spre exemplu, motiv pentru care aceste 464 masini fac obiectul unei campanii recall distincte.

In fine, 11 masini Jeep Wrangler model 2006 sunt rechemate in service din cauza unui “arc obosit”, spune producatorul.

“Este posibil ca, in anumite cazuri, senzorul pozitie ambreiaj de pe vehicul sa contina un arc de revenire obosit care poate permite soferului sa actioneze demarorul fara ca pedala de ambreiaj sa fie actionata. Actionarea demarorului cu selectorul transmisiei aflat intr-o treapta de viteza poate conduce la o deplasare accidentala a autovehiculului si poate cauza un impact fara o atentionare prealabila”, noteaza Jeep.

Reparatia consta in inlocuirea senzorului de pozitie ambreiaj si dureaza cam 30 de minute.

La fel ca si in cazul altor operatiuni de rechemare in service, remedierea defectului este gratuita, fiind suportata de fabricant.

AICI poti vedea toate campaniile de rechemare facute de producatorii auto, pe piata din Romania.

Lasa un comentariu

avatar
  Subscribe  
Notifica-ma despre