Anul 2015 a fost pentru piata auto europeana cel mai bun an de vanzari de dupa criza. Volkswagen Golf si-a gasit peste 530.000 de clienti, iar Ford Fiesta, Renault Clio si Volkswagen Polo au trecut de 300.000 unitati vandute. Marca Dacia a crescut mai putin decat piata totala, insa a terminat pe locul 16 la volumele de vanzari, avand o cota de 2,7% in Europa, arata datele JATO. Jeep, smart si Nissan au fost marcile care si-au crescut cel mai mult cota de piata, iar despre cum a evoluat piata auto puteti in articol.
Datele JATO se refera la inmatricularile de masini noi in 29 de tari europene, iar anul trecut a fost excelent, volumele crescand de la 13 milioane unitati in 2014, la 14,2 milioane. Cresterea a fost de 9%, insa in patru tari avansul a fost de peste 20%: Irlanda, Portugalia, Spania si Cehia. In doar doua tari au fost scaderi: Luxemburg si Estonia.
Piata germana, cu 3,2 milioane de masini inmatriculate, a avut cel mai bun an din 2009 incoace, iar Marea Britanie, cu 2,65 milioane unitati, a avut cel mai bun an din istoria sa. Piata spaniola, cu 1,04 milioane masini inmatriculate, a avut cel mai bun an din 2008 incoace, insa departe de recordul din 2005: 1,64 milioane masini.
Italia, cu 1,58 milioane de masini, a avut cel mai bun an din ultimii patru, departe insa de recordul din 2007: 2,51 milioane masini.
Volkswagen, Ford si Renault sunt marcile cu cele mai mari cote de piata, iar in top 20, Mazda, MINI si Nissan au inregistrat cele mai mari cresteri ale inmatricularilor, in timp ce SEAT si Dacia au avut cele mai mici cresteri, sub jumatate din media pietei. Dintre toate marcile prezente in piata, cele mai mari cresteri ale cotei de piata au fost la Jeep, smart, Nissan, Mercedes-Benz si Mitsubishi.
La clasamentul pe modele, Volkswagen Golf si-a gasit peste 530.000 de clienti, iar Ford Fiesta, Renault Clio si Volkswagen Polo au trecut de 300.000 unitati vandute. Dacia nu a avut un model prezent in top 20 pe intreg anul, insa in decembrie Sandero s-a situat pe locul 15. Dintre toate modelele din top 20, Volkswagen Passat a avut cea mai mare crestere (49%), iar Skoda Fabia a inregistrat un plus de 38%. Doua modele au avut scaderi foarte mici: Fiat 500 si Audi A3.