Acasa Ford Schimbari la Ford Romania: John Oldham este noul director al uzinei Ford Craiova, iar Attila Szabo este noul director al Companiei Nationale de Vanzari

Schimbari la Ford Romania: John Oldham este noul director al uzinei Ford Craiova, iar Attila Szabo este noul director al Companiei Nationale de Vanzari

de Adrian Mitrea

Atilla Szabo (sursa - Ford)

Conducerea Ford Romania incepe anul 2016 cu schimbari majore. Noul director general al uzinei Ford din Craiova este John Oldham, inlocuindu-l pe Jan Gijsen, iar noul director general al Companiei Nationale de Vanzari Ford Romania este Attila Szabo, care il inlocuieste pe Valerio Brenciaglia.

John Oldham a preluat functia incepand de joi, 14 ianuarie. Jan Gijsen, care s-a ocupat de operatiunile Ford din Romania in ultimii cinci ani, a fost numit director al Diviziei de Transformare Europeana in Productie, Ford Europa. Iar in timpul mandatului sau in Romania Ford a lansat oficial la Craiova productia Ford B-MAX si a motorului 1.0 EcoBoost.

John Oldham are o experienta de peste 35 de ani in cadrul Ford Marea Britanie si Ford Europa. El este familiarizat cu fabrica din Craiova, unde a sosit in 2013 ca manager al Uzinei de Motoare, conducand o echipa de peste 1.000 de angajati, iar in 2015 a fost numit asistent director de Productie la Ford Romania, supervizand atat operatiunile privind productia de motoare, dar si cea de vehicule.

„Sunt foarte fericit si onorat sa preiau acest mandat de la Jan. Voi depune toate eforturile pentru a continua consolidarea rolului pe care fabrica de la Craiova il joaca in ansamblul sistemului global de productie al Ford. Componenta cea mai valoroasa a fabricii Ford de la Craiova sunt angajatii nostri si personal sunt foarte mandru sa conduc o echipa nu numai dedicata, dar si foarte talentata”, a declarat John Oldham, intr-un comunicat de presa.

Valerio Brenciaglia, care pleaca de la conducerea CNV, a fost numit director al Diviziei de Relatii cu Clientii in cadrul Ford Italia. Noul director al CNV, Attila Szabo, s-a alaturat echipei globale Ford in 2001, iar in 2003 s-a alaturat echipei de vanzari ocupand mai multe functii, inclusiv director de Vanzari Flote al Ford Ungaria si EDM (European Direct Markets). In ultimii sapte ani a lucrat pentru Divizia de Marketing a Ford Europa si recent a condus una din cele mai mari echipe ale acestei divizii in calitate de Manager Preturi, fiind responsabil pentru zece piete europene, inclusiv Marea Britanie, Germania, Italia, Franta si Spania.

„Sunt nerabdator sa-mi asum aceasta noua provocare si sa lucrez cu echipa din Romania. Avem o linie de produse deosebite si cred cu tarie ca Ford are un potential de vanzari foarte bun in Romania. Voi face tot posibilul sa cresc prezenta Ford in Romania atat in ceea ce priveste vanzarile de flote, dar si pe partea de retail si totodata sa sprijin reteaua solida si puternica de dealeri Ford din aceasta tara”, a declarat Attila Szabo.

Ford a infiintat Compania Nationala de Vanzari (CNV) din Romania in august 2010, la doi ani dupa ce a preluat uzina din Craiova, unde compania a investit pana acum peste un miliard de euro in productia de motoare si vehicule, transformand astfel fabrica in una din cele mai moderne si competitive unitati de productie pe care compania le detine in prezent.

Prin reteaua nationala de dealeri din Romania Ford este prezent in 37 de centre in toata tara, dintre care doua FordStore.

John Oldham (sursa - Ford)

Lasa un comentariu