Acasa Kia VIDEO: Kia vrea sa lanseze masini complet autonome in 2030

VIDEO: Kia vrea sa lanseze masini complet autonome in 2030

de Vlad Barza

Kia Drive Wise (sursa - Kia)

Marca sud-coreeana Kia vrea sa lanseze in 2020 masini partial autonome si zece ani mai tarziu masini care se pot conduce in totalitate singure, au spus oficialii companiei la targul CES Las Vegas. Compania va investi doua miliarde dolari pentru proiect pana in 2018 si a obtinut autorizatia de a testa in SUA o versiune autonoma a modelului Soul EV.


Kia a creat un fel de sub-brand pentru aceste tehnologii avansate care vor duce la masini autonome, brand numit Drive Wise. Sub acest brand vor fi incluse o serie de tehnologii de asistenta a soferului, cum ar fi conducerea autonoma pe autostrada, mentinerea distantei fata de masina din fata, franarea de urgenta in caz ca soferul adoarme sau condusul autonom in ambuteiaje.

Kia spune ca soferul va putea da comenzi prin gesturi, prin senzori de amprente si prin diverse gadget-uri.

Primul pas consta in testarea unei masini autonome Soul EV in statul american Nevada, unde compania a obtinut autorizatia. Tehnologiile vor fi pe larg prezentate la Salonul Auto de la Geneva, in martie, vor ajunge pe masini Kia in 2020, iar in 2025 este o alta etapa in care vor fi aduse in showroom-uri masini cu un grad ridicat de autonomie. Faza finala este in 2030: lansarea masinii total autonome.

Lasa un comentariu