Acasa Piata Auto Cat de „epave” pot fi unele masini vandute in Romania. Daune cumulate cu valori mai mari decat pretul de noua al masinii

Cat de „epave” pot fi unele masini vandute in Romania. Daune cumulate cu valori mai mari decat pretul de noua al masinii

de Adrian Mitrea

Masina Avariata (sursa - InspectorAuto.ro)

Unele masini scoase la vanzare pot avea daune cumulate in mai multi ani care adesea depasesc pretul de lista al masinii, cumparata de noua, reiese dintr-un comunicat de presa al InspectorAuto.ro. Astfel, masina cu cea mai mare valoare insumata a reparatiilor (aproape 440.000 lei) este un BMW Seria 5 din 2006, cu motor de 3 litri (BMW 530d), iar masina cu cel mai costisitor incident singular (circa 227.000 lei) este la un Mercedes-Benz CLS din 2006 cu motor de 3 litri (Mercedes-Benz CLS 320 CDI).

“Cel mai trist nu este ca aceste masini au suferit reparatii fantastic de costisitoare, ci faptul ca exista clienti de buna-credinta pentru ele. Ei nu au nici cea mai vaga idee ce sunt pe cale sa cumpere si adesea sunt pacaliti si convinsi de vanzatori ca masina respectiva este fara accident sau ca a avut parte doar de incidente minore”, a declarat Mihai Cune, fondator si director general al InspectorAuto.ro, intr-un comunicat de presa.

Toate informatiile si datele de mai jos sunt prezentate de InspectorAuto.ro ca urmare a verificarilor de VIN (numar unic de identificare al autovehiculelor) realizate online de clienti, pe site-ul InspectorAuto.ro in lunile septembrie si octombrie 2015. Prin urmare datele reprezinta cazuri reale, fiind masini vandute la mana a doua in Romania.

  • BMW 530d – incidente in suma totala de aproape 440.000 lei (99.072 euro)

Aceasta masina produsa in 2006 a avut primul sau incident in anul 2010, in anul 2011 a suferit noi interventii, iar in anii 2012, 2013 si 2014 a trecut de cate doua ori prin service pentru a-i fi reparate avariile. Dintre toate VIN-urile verificate pe InspectorAuto.ro, in ultimele doua luni (de la momentul lansarii site-ului), aceasta masina a suferit, din punct de vedere valoric, cele mai costisitoare incidente insumate. Dintre toate cele 8 incidente ale sale cel mai costisitor de reparat a fost unul din august 2012 (aproximativ 120.000 lei / 27.019 euro).

  • Mercedes-Benz GLK 220 CDI 4MATIC – incidente in suma totala de aproximativ 400.000 lei (90.065 euro)

Acest SUV produs in 2009 a suferit cea mai costisitoare reparatie (aproximativ 130.000 lei / 29.271 euro), dintr-un total de 9 incidente, in anul 2011, iar cu un an inainte a suportat o alta reparatie aproape la fel de costisitoare (aproximativ 127.000 lei / 28.595 euro). Restul de 7 incidente au avut valori mai ceva mai mici, dar insumate au adus aceasta masina pe pozitia a doua.

  • Mercedes-Benz CLS 320 CDI – incidente in suma totala de aproape 396.000 lei (89.165 euro)

Cu un total de 8 incidente, cel mai costisitor eveniment pentru acest model Mercedes-Benz fabricat in 2006 a avut loc in martie 2009, cand a suferit o avarie de aproximativ 227.000 lei / 51.112 euro.

Acesta este cel mai costisitor eveniment singular depistat de InspectorAuto.ro in randul masinilor verificate online de catre clienti.

Restul de 7 incidente petrecute ulterior anului 2009 au fost mai putin costisitoare. Reparatia record a presupus piese in valoare de aproape 210.000 lei / 47.284 euro.

  • Audi A4 1.8 TFSI – incidente in suma totala care a depasit putin 340.000 lei (76.555 euro)

In cazul acestui Audi fabricat in 2008 au existat doua incidente foarte costisitoare in anul 2009, unul dupa celalalt, plus inca un incident mai putin costisitor in acelasi an.

Dintre cele costisitoare, primul s-a ridicat la aproximativ 127.000 lei / 28.595 euro, iar al doilea la aproape 140.000 lei / 31.523 euro. In anii 2010 si 2014 masina a suferit alte doua avarii, dar nu atat de costisitoare ca primele doua din anul 2009.

  • BMW Seria 3 – incidente in suma totala de peste 280.000 lei (63.046 euro)

Acest BMW Seria 3 cu motor de 2,5 litri pe benzina, fabricat in 2005, a suferit patru incidente in 2009, ultimul dintre ele fiind cel mai costisitor din istoricul masinii aproximativ 130.000 lei / 29.271 euro.

In anii 2010, 2011 si 2012 masina a suferit noi reparatii scumpe, in urma unor evenimente rutiere.


Unele dintre aceste masini sunt la vanzare pe piata din Romania, iar unele au facut deja trecerea la un nou proprietar.

“Astfel de cazuri – despre care am aflat ca exista dealungul experientei mele de zece ani in industria auto – plus experientele mele neplacute din postura de client de masina la mana a doua, m-au determinat sa lansez InspectorAuto.ro si sa militez pentru o piata auto mai curata si mai transparenta”, a spus Mihai Cune.


Primul instrument de verificare online a istoricului masinilor, InspectorAuto.ro, este creat de Mihai Cune, fost business manager al autovit.ro, care are o experienta de zece ani in industria auto. Site-ul asigura interogarea VIN si aflarea de informatii despre istoricul de daune al autovehiculelor si istoricul privind furtul. Totodata ofera clientilor posibilitatea sa-si comande online o inspectie tehnica intr-o unitate autorizata pentru inspectii auto.

Dezvoltarea ulterioara a platformei va face posibila si verificarea altor informatii utile pentru cumparator cum ar fi numarul de kilometri, spune compania.

Lasa un comentariu