Sergio Marchionne, celebrul sef al Fiat Chrysler Automobiles (FCA), a insistat in zadar pe langa sefii General Motors (GM) pentru o fuziune intre cele doua grupuri. Mary Barra, CEO General Motors, a declarat la Salonul Auto de la Frankfurt (17-27 septembrie) ca GM se descurca cel mai bine pe cont propriu. Marchionne, celebru pentru temperamentul sau vulcanic, a sustinut masiv in ultimii ani ideea multiplelor fuziuni ca singura sansa de supravietuire a constructorilor auto.
AFP o citeaza pe Mary Barra, CEO General Motors, care spune ca, dupa studierea tuturor chestiunilor, s-a constatat ca nu este in avantajul actionarilor sa se faca o fuziune cu FCA. Concluzia este ca GM considera ca doar pe cont propriu poate sa le aduca actionarilor maximul de beneficii.
Marchionne a declarat de mai multe ori in ultimii ani ca fuziunile reprezinta singura sansa pentru ca marile grupuri auto sa reziste. Filosofia lui este ca grupurile auto trebuie sa puna in comun cat mai multe lucruri pentru a face economii semnificative. Insa trebuie spus ca in toti acesti ani el se referea, bineinteles, la Fiat (si din 2014 la Fiat Chrysler Automobiles), grup care a lansat foarte putine produse noi si nu a excelat din punct de vedere financiar.
Lui Marchionne i se pare foarte atragatoare ideea unei fuziuni cu GM, care se gaseste intr-o forma extrem de buna la cinci ani dupa iesirea de sub protectia legii falimentului. GM are o strategie multimarca bine dezvoltata si FCA ar avea mult de castigat.
Nu de aceeasi parere sunt insa oficialii GM, pe care ideea unei fuziuni cu FCA nu ii atrage.
Marchionne si-a anulat deplasarea la Salonul Auto de la Frankfurt, mai ales ca are negocieri salariale dure cu sindicatele de la Detroit.