Iulie a fost o luna excelenta pentru vanzarile de masini noi in Europa, in unele tari avansul fiind si de peste 40%, in timp ce la general a fost de 9%. Volkswagen Golf a ramas cea mai vanduta masina noua, insa Passat a crescut cu 41% in primele sapte luni, in timp ce vanzarile de Nissan Qashqai au crescut cu 12%, arata datele JATO Dynamics.
In iulie, vanzarile au crescut cu 9% in cele 29 de piete incluse in statistici, cu maximul in Irlanda (48%) si Cehia si Spania (peste 20%). La sapte luni, Volkswagen a ramas marca numarul unu (1,05 milioane masini, urmata de Ford (633.000) si Renault (586.000). Opel si Peugeot sunt in top cinci, cu peste jumatate de milion de masini fiecare.
In top zece marci, toate au inregistrat cresteri, maximul fiind la Mercedes (11%).
Volkswagen Golf a ramas modelul numarul unu, cu 322.000 de unitati livrate, locul secund fiind ocupat de Ford Fiesta, cu 197.000, in timp ce Renault Clio si-a gasit 188.000 de clienti. Vanzarile tuturor modelelor din top 10 au crescut, insa cel mai mult s-a intamplat la Volkswagen Passat (41%). Polo a avansat cu 13%, Nissan Qashqai cu 12% si Opel Corsa, cu 10%. La polul opus, vanzarile Renault Clio au crescut cu 1,5%, iar cele ale Peugeot 208, cu 2,2%.
In afara top 10, modele precum Toyota Yaris, Nissan Pulsar, Opel Mokka, Volvo XC 60 si Tesla Model S au inregistrat cresteri procentuale puternice.