Acasa Renault Peste 2.000 de Renault Clio IV din Romania sunt rechemate in service din cauza franelor

Peste 2.000 de Renault Clio IV din Romania sunt rechemate in service din cauza franelor

de Adrian Mitrea

Renault Clio IV (sursa - 0-100.ro)

Renault a identificat la 2.018 masini Clio IV din Romania o posibila deteriorare a conductei/conductelor flexibile de frana pentru rotile din fata, fapt care poate conduce la diminuarea eficacitatii sistemului de franare al masinii. Din acest motiv toate aceste automobile sunt rechemate in service.

Proprietarii sau utilizatorii masinilor vizate de aceasta campanie de rechemare in service vor petrece 20 de minute la atelier daca este vorba despre o verificare simpla sau aproximativ doua ore in cazul in care este necesara inlocuirea unor piese.

Actiunea de rechemare consta in verificarea pozitionarii pasajelor de la rotile din fata si inlocuirea conductei/conductelor flexibile de frana si a pasajului/pasajelor de roata, in caz de pozitionare incorecta.

La fel ca si in cazul altor operatiuni de rechemare in service, remedierea defectiunilor este gratuita.

Pana acum, in 2015, alte rechemari in service, in Romania, au fost facute de Nissan, Opel, Honda, Mercedes-Benz, Opel si Volkswagen. AICI poti vedea toate campaniile de rechemare facute de producatorii auto, pe piata din Romania.

Lasa un comentariu