Varsta medie a parcului auto american a atins un maxim istoric de 11,5 ani, desi vanzarile de masini noi merg excelent, revenind la nivelul de dinante de criza. Pare un paradox, insa adevarul este ca masinile sunt tot mai fiabile, iar americanii le tin mult mai mult decat acum zece ani, scrie USA Today.
In SUA, parcul auto este format dintr-un numar record de 257,9 milioane autoturisme si in acest an sunt mari sanse ca numarul de masini noi vandute sa fie de 17 milioane unitati, la fel ca inainte de criza. In cei mai slabi ani s-au vandut sub 11 milioane de masini noi, astfel ca piata chiar merge excelent.
Cu toate acestea si media de varsta a parcului auto a atins un record de „batranete” fiind de 11,5 ani. Acest lucru se intampla fiindca oamenii tin mult mai mult masinile, fiind multumiti de fiabilitatea crescuta.
Datele IHS Automotive arata ca in medie, cumparatorii de masini noi le tin sase ani, in timp ce media era de trei ani si jumatate in 2005. Cei care isi cumpara masina second-hand o folosesc putin peste cinci ani, in timp ce in 2005 media era de trei ani.
In aceste conditii nu e de mirare ca numarul masinilor mai vechi de 25 de ani este de 14 milioane in SUA, in timp ce in 2002 erau doar opt milioane. In parcul auto american exista 44 de milioane de vehicule cu „varsta” intre 16 si 24 de ani, in timp ce in 2002 era 26 de milioane.
Constructorii auto au lucrat la calitate in ultimul deceniu si acest lucru a fost perceput si de clientii care tin masinile mai mult, fiind multumiti de ele. De castigat are si industria aftermarket fiindca masinile au nevoie de piese si cheltuielile cresc din moment ce si perioada de folosinta este mai idelungata.