Acasa Infiniti Infiniti Q30 debuteaza la Salonul Auto de la Frankfurt, rival pentru Audi A3

Infiniti Q30 debuteaza la Salonul Auto de la Frankfurt, rival pentru Audi A3

de Adrian Mitrea

Infiniti Q30 (sursa - Infiniti)

Infiniti Q30, masina premium compacta costruita de Infiniti, marca premium a Nissan, va fi dezvaluita oficial in cadrul Salonului Auto de la Frankfurt (17-27 septembrie). Masina va concura pe piata cu modele precum Audi A3, BMW Seria 1 si Mercedes-Benz Clasa A.

Infiniti nu da prea multe detalii despre noul model, in afara de fotografia oficiala. Este insa vizibil ca japonezii vor sa se diferenteze de concurenta germana printr-un design mai fluid si trasaturi de crossover pentru modelul Infiniti Q30 Premium Active Compact. Masina pare sa aiba o garda la sol usor inaltata si o pozitie de condus mai inalta decat modelele concurente. Astfel, Infiniti incearca sa acopere doua goluri pe care le are in segmentul compact: un hatchback si un mini SUV.

Japonezii promit ca Q30 are trasaturile de calitate si de experienta de condus tipice marcii, in care materialele de buna calitate si performantele dinamice bune se contopesc armonios in aceeasi masina.

Desi este o masina japoneza, Infiniti Q30 Active Compact a fost dezvoltat si testat in Europa, iar productia se va realiza tot aici, in fabrica Sunderland (a Nissan) din Marea Britanie.

citeste AICI toate stirile legate de Salonul Auto de la Frankfurt 2015

Lasa un comentariu