Acasa BMW VIDEO: Proiectie speciala in Romania a documentarului Adrenalin – The BMW Touring Car Story

VIDEO: Proiectie speciala in Romania a documentarului Adrenalin – The BMW Touring Car Story

de Adrian Mitrea

Adrenalin (sursa - BMW)
Adrenalin (sursa - BMW)

Documentatul Adrenalin – The BMW Touring Car Story, care concentreaza in 123 de minute 50 de ani de istorie BMW in motorsport, va avea parte de o proiectie speciala in Romania, in data de 17 februarie. Romania este a treia tara din lume unde se organizeaza proiectii ale filmului, dupa Statele Unite ale Americii (SUA) si Germania.

Vizionarea pentru public este programata pentru 17 februarie, ora 20:30, in cadrul Grand Cinema & More din Baneasa Shopping City. Pretul unui bilet este de 30 de lei si acesta poate fi achizitionat deja, in limita locurilor disponibile, de la casele de bilete ale cinematografului sau online.

„Atunci cand am fost invitati in Romania, nu ne-am gandit de doua ori. Este o onoare pentru noi sa prezentam filmul nostru comunitatii de pasionati de motorsport de aici. Am fost surprinsi de entuziasmul cu care am fost primit de cei din Europa de Est. In plus, ne bucuram sa fim prezenti intr-un oras interesant, in care nu am mai fost pana acum”, a declarat Tim Hahne, regizor si producator, inainte de prezentarea speciala a filmului pentru presa, pe 12 februarie.

Documentarul Adrenalin ofera o incursiune unica in istoria uneia din cele mai emblematice marci din motorsportul mondial. Este, in acelasi timp, o poveste emotionala, foarte personala, animata de multa actiune si de personaje remarcabile, care au facut istorie in competitii de prestigiu din intreaga lume.

Filmul este produs de fratii Tim si Nick Hahne (Germania), o echipa cu experienta bogata in documentare de motorsport. Acestia au petrecut intregul an 2014 calatorind prin Europa, perioada in care au realizat aproximativ 30 de interviuri cu cei mai importanti piloti si reprezentati BMW Motorsport din istoria marcii. De asemenea, cei doi au scos la lumina materiale de arhiva, care anterior nu au fost date publicitatii.

Gratie acestui demers, echipa a produs un documentar de 123 de minute despre sport, despre pasiune si despre eroi care au trait viata la limita. Naratiunea, construita pe baza interviurilor, merge dincolo de istoria cronologica si palmaresul in cursele cu motor. Povestea devine personala si se concentreaza pe experientele individuale ale celor de la volan, vorbeste de provocarile si trairile lor. Istoria se formeaza astfel cu spectacol pe circuit si cu multa emotie in afara lui.

Unul dintre multele puncte de atractie ale filmului este revenirea BMW in DTM, in 2012, cand constructorul a reusit un hat-trick senzational la 20 de ani dupa revenirea in competitie: titluri la piloti, constructori si echipe.

Secventa de introducere a documentarului a fost filmata in Muzeul BMW. Locatia a oferit masini de curse din perioade diferite, dispuse alaturi de instalatii sofisticate de iluminat. Debutul de succes pe care BMW M4 DTM l-a avut la Hockenheimring (Germania), in mai 2014, ofera imaginea care incadreaza acest film. Este locul unde incepe si se incheie documentarul.

Adrenalin – The BMW Touring Car Story este cel mai complet documentar despre povestea BMW in competitiile de turisme, care include filmari originale si interviuri cu Jochen Neerpasch, primul director al BMW Motorsport GmbH, si Paul Rosche (Germania), cel care, ca director tehnic, a contribuit la multe dintre cele mai importante succese BMW in motorsport si este considerat „parintele” multora din cele mai spectaculoase motoare BMW. Piloti de legenda precum Johnny Cecotto (Venezuela), Roberto Ravaglia (Italia), Steve Soper (Marea Britanie), Hans-Joachim Stuck (Germania), Marc Surer (Elvetia), Joachim Winkelhock (Germania) si Alex Zanardi (Italia) isi spun povestile in aceasta calatorie prin timp.

Triplul campion mondial WTCC Andy Priaulx (Marea Britanie), actualii piloti BMW in DTM – Bruno Spengler (Canada), Augusto Farfus (Brazilia) si campionul en-titre Marco Wittmann (Germania) -, Charly Lamm (Germania), directorul BMW Team Schnitzer, si directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt, isi dezvaluie experientele cu BMW in cursele de turisme. Alaturi de ei sunt prezentate modele emblematice pentru marca, precum BMW 3.0 CSL „Batmobile”, BMW M1 sau BMW M3.

Doi compozitori de talie au avut misiunea de a oferi fundalul muzical: Tony Anderson si Danny Odom (ambii din SUA). Ben Lukas Boysen (Germania), aka „Hecq„, a contribuit si el cu elemente muzicale importante. In prezent, „Hecq” este privit la nivel international ca fiind unul dintre cei mai inovatori creatori de sunet.

„Aceasta este documentarea suprema despre istoria BMW in cursele destinate turismelor”, a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. „Filmul m-a captivat din primul moment. Imaginile prezinta intr-o maniera impresionanta istoria magnifica pe care BMW a scris-o pe scena competitiilor de turisme. Cele mai fascinante mi s-au parut inregistrarile din anii ’60 si ’70, cand pilotii isi stapaneau cu maiestrie masinile pe circuite, uneori reusind drifturi spectaculoase. Multi dintre acei piloti sunt eroi, iar succesele i-au transformat in legende. Cand Johnny Cecotto, Roberto Ravaglia si «Strietzel» Stuck povestesc despre „vremurile bune”, cu istorii din paddock, nu am putut sa nu fiu impresionat si emotionat. Mi s-a facut pielea de gaina cand Bruno Spengler a ridicat in aer trofeul de campion DTM. Aceste amintiri sunt la fel de vii ca si titlul cucerit de Marco Wittmann in acest an (n.a. 2014). Recomand oricarui fan BMW sa vada filmul. Istoria BMW Motorsport nu a fost spusa niciodata intr-un film atat de emotionant si evocator”, a adaugat Marquardt.

Tim si Nick Hahne, alaturi de compania de productie STEREOSCREEN pe care o detin, au devenit un nume obisnuit pentru fanii motorsportului de pretutindeni dupa lungmetrajul documentar „24 hours – One Team. One Target”. In 2011 ei au fost alaturi de BMW Motorsport de-a lungul pregatirilor pentru clasica de anduranta de la Nurburgring (Germania) si au filmat in detaliu cursa din „Infernul Verde” – cum este supranumit circuitul german.

Poster Adrenalin - The BMW Turing Car Story (sursa - BMW)
Poster Adrenalin - The BMW Turing Car Story (sursa - BMW)
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notifica-ma despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments