PSA Peugeot Citroen si Fiat-Chrysler evalueaza posibilitatea de a fuziona si au discutat in acest sens, un deznodamant pozitiv putand insemna crearea unui gigant cu vanzari anuale de opt milioane de masini, scrie pe surse Financial Times. Companiile nu au confirmat zvonurile, dar ambele au nevoie de parteneriate care sa le imbunatateasca situatia financiara.
Publicatia scrie ca inalti oficiali ai celor doua grupuri au purtat la inceput de 2014 discutii informale pe tema unei posibile fuziuni, ambele grupuri cautand solutii pentru probleme similare: costuri foarte mari de productie si prezenta slaba in pietele emergente.
Financial Times scrie ca discutiile s-au oprit in perioada acordului dintre PSA si chinezii de la Dongfeng, dar intalnirile au fost doar de principiu si, daca e sa se ia vreo decizie majora, se va intampla in 2015.
Daca e sa se concretizeze fuziunea, s-ar naste al cincilea mare grup mondial, unul cu o productie cumulata de opt milioane de vehicule. Fiat a preluat Chrysler si practic a salvat compania americana, in timp ce grupul francez desfasoara un program dur de redresare pentru a reduce pierderile.
Un purtator de cuvant al Fiat-Chrysler spune ca nu au fost discutii cu PSA, ci se discuta cu toata lumea, pe proiecte punctuale. Francezii nu au comentat informatia.
Ambele grupuri sunt in situatii grele, au lansat foarte putine masini interesante in ultimii doi-trei ani, au vanzari mici in afara Europei si produc in Europa cu costuri foarte mari.