Acasa Romania A patra editie a Concursului de Eleganta Auto de la Sinaia are loc sambata, 28 iunie

A patra editie a Concursului de Eleganta Auto de la Sinaia are loc sambata, 28 iunie

de Adrian Mitrea

Concursul de Eleganta Auto de la Sinaia 2014 (sursa - Retromobil Club Romania)

Un total de 42 de vehicule istorice vor participa sambata, 28 iunie, la a IV-a editie a Concursului de Eleganta Auto de la Sinaia. Un sfert dintre cele 42 de masini, care vor participa la opt categorii de concurs, sunt prezentate in premiera publicului. Toate autovehiculele vor fi expuse pe Domeniul Regal Peles in intervalul orar 10:00 – 16:00 si vor defila prin fata juriului si a publicului spectator incepand cu ora 11:30.

Incepand cu ora 18:00 va fi organizata o parada pe bulevardul central al orasului Sinaia. Incepand cu ora 19:00, in fata Casino-ului Sinaia, se va desfasura festivitatea de premiere. Automobilele participante vor concura pe categorii, dupa cum urmeaza :

  • Antebelice Cabriolet
  • Antebelice Coupe
  • Antebelice Sedan
  • Clasice Cabriolet
  • Clasice Coupe
  • Clasice Sedan
  • Fabricat in Romania
  • Automobile de competitie

Pe langa cel mai ravnit trofeu „Best of Show” vor fi acordate mai multe premii speciale:

  • Premiul de restaurare
  • Premiul de conservare
  • Premiul pentru cea mai mare distanta parcursa
  • Premiul pentru cel mai vechi automobil
  • Premiul publicului
  • Premii speciale ale juriului/sponsorilor

Concursul de Eleganta Auto de la Sinaia este inclus in calendarul F.I.V.A. (Federation Internationale des Vehicules Anciens, fondata in 1966). Evenimentul este organizat Retromobil Club Romania, sub Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei, cu sprijinul Primariei Orasului Sinaia si al Muzeului National Peles.

Si in acest an vor fi prezente automobile unicat, de o mare valoare colectionistica.

ASR Principele Radu si ASR Principele Nicolae, membri de onoare ai R.C.R., vor asista la concurs.

Juriul va fi prezidat de dl Corrado Lopresto, cel mai important colectionar italian de vehicule istorice, recent castigator pentru a patra oara a celui mai celebru concurs din lume, Concorso d’Eleganza Villa d’Este.

„Concursul de Eleganta Sinaia, aflat la a patra editie in varianta moderna, dedicata vehiculelor istorice, este cel mai important eveniment din cele peste 25 organzate anual de Retromobil Club Romania. Prezenta domnului Corrado Lopresto, in calitate de presedinte al juriului, va contribui cu siguranta la cresterea prestigiului evenimentului, pe care ne straduim de la an la an sa-l facem cat mai atractiv. Va asteptam la Sinaia pentru a admira adevarate bijuterii pe roti”, a declarat Bogdan Coconoiu, presedinte R.C.R.

Participanti CES 2014 (sursa - Retromobil Club Romania) 01

Participanti CES 2014 (sursa - Retromobil Club Romania) 02

Participanti CES 2014 (sursa - Retromobil Club Romania) 03

Lasa un comentariu