Acasa Renault VIDEO: Euro NCAP, cu lupa asupra cvadriciclurilor. Renault Twizy Z.E. are 6 din 16 puncte

VIDEO: Euro NCAP, cu lupa asupra cvadriciclurilor. Renault Twizy Z.E. are 6 din 16 puncte

de Adrian Mitrea

Renault Twizy Z.E. (sursa - Euro NCAP)

Euro NCAP, organizatie europeana independenta de testare a sigurantei autovehiculelor, a luat in vizor cvadriciclurile, acele „masini” care au un grad mai redus de performanta, confort si siguranta fata de automobile. Electricul Renault Twizy Z.E. a obtinut 6 puncte din 16 la impactul frontal si 7 puncte din 16 la impactul lateral.

Tazzari Zero, tot electric, cu un aspect mai apropiat de cel al unui autoturism, a obtinut 4 din 16 puncte la impactul frontal si 8 din 16 puncte la impact lateral.

Masina de golf electrica Club Car Villager a obtinut 2 din 16 puncte la impactul frontal si 9 din 16 la impactul lateral.

Ligier IXO, cu un design apropiat de cel al Tazzari Zero, a obtinut 2 din 16 puncte la testul frontal si 7,9 puncte din 16 la cel lateral.

Astfel, dintre cele trei autovehicule, Twizy Z.E. este cel mai sigur la impactul frontal, iar masina de golf este cea mai sigura la impactul lateral, culmea, desi nu are portiere sau orice altceva care sa delimiteze habitaclul de exterior. Si in comparatia Twizy Z.E. vs. Tazzari Zero rezultatele sunt o surpriza, deoarece Twizy Z.E. fara usi adevarate a reusit un scor mai bun decat modelul Zero, care are portiere asemenea unui automobil.

Euro NCAP atrage atentia asupra faptului ca aceste cvadricicluri arata ca ele sunt mai sigure decat motocicletele, insa mai putin sigure decat cele mai ieftine – low-cost – automobile, iar reglementarile de siguranta sunt mai putin exigente pentru cvadricicluri.

Lasa un comentariu