SUV-ul de oras MINI Countryman primeste in aceasta vara o versiune usor restilizata, dupa ce de la momentul lansarii initiale, 2010, si pana in prezent au fost comercializate peste 350.000 unitati.
In luna iulie este asteptata si versiunea restilizata pentru varianta cu performante de top, John Cooper Works.
Paleta de culori pentru caroserie include trei noi nuante: Jungle Green, Midnight Grey si Starlight Blue – toate metalizate.
MINI spune ca antifonarea masinii a fost imbunatatite, iar o serie de detalii cu accente negre intaresc senzatiile premium din habitaclu.
Gama de motorizari include propulsoarele deja cunoscute pe Countryman, dar usor optimizate. Astfel, MINI John Cooper Works Countryman dezvolta 218 CP dintr-un motor turbo de 1,6 litri, iar versiunea Cooper S dezvolta 190 CP. Disponibil fara turbo pe variantele Cooper, motorul de 1,6 litri dezvolta 122 CP, iar pe versiunile One puterea este redusa la 98 CP.
Motorizarea diesel de 2 litri poarta indicativul Cooper SD (143 CP), iar motorizarea diesel de 1,6 litri poarta fie eticheta Cooper D (112 CP), fie eticheta One D (90 CP).
MINI Countryman restilizat va fi prezentat publicului in premiera mondiala la Salonul Auto de la Beijing (21-29 aprilie) si este asteptat in showroom-uri, inclusiv in Romania, in vara acestui an.